Parcările de reședință s-au scumpit, în Capitală, de la 1 ianuarie. Cum poți obține un loc pentru mașina ta

Începând cu 1 ianuarie 2025, locuitorii Capitalei plătesc mai mult pentru închirierea unui loc de parcare de reședință, ca urmare a unei majorări de 10,4% aplicată tarifului anual. Consiliul General al Municipiului București a aprobat, în 2024, această creștere, care va afecta tarifele pentru locurile de parcare din zonele A, B, C și D ale Capitalei.

Parcare reședință.
Parcare reședință.

Noile tarife pentru parcarea de reședință

În 2024, tarifele pentru parcările de reședință erau următoarele:

Zona A: 683 lei pe an

Zona B: 569 lei pe an

Zona C: 455 lei pe an

Zona D: 341 lei pe an

După majorarea de 10,4%, aceste tarife vor fi ajustate astfel:

Zona A: 754 lei pe an

Zona B: 628 lei pe an

Zona C: 502 lei pe an

Zona D: 376 lei pe an

Taxă suplimentară pentru șoferii din Sectorul 4

Începând cu 1 ianuarie 2025, bucureștenii din Sectorul 4 care nu dețin un loc de parcare propriu vor fi obligați să plătească o taxă anuală de 540 de lei pentru utilizarea locurilor de parcare publice amenajate pe marginea bulevardelor. Această măsură a fost aprobată recent de Consiliul Local al Sectorului 4 și va deveni obligatorie de la 1 iulie 2025.

Totuși, există anumite excepții de la plata acestei taxe:

- Persoanele care au în derulare contracte de parcare de reședință.

- Cei care dețin locuri de parcare în spații private.

- Persoanele cu abonamente valabile încheiate cu Direcția Mobilitate Urbană Sector 4.

- Persoanele care sunt scutite de la plata impozitelor și taxelor locale conform legislației în vigoare.

Cum se obține un loc de parcare în funcție de sector

Parcările de reședință din Capitală s-au scumpit.
Parcările de reședință din Capitală s-au scumpit.

Pentru a închiria un loc de parcare de reședință, procedura variază în funcție de sectorul în care locuiești. De exemplu:

Sectorul 1: Solicitările se depun pe platforma online adp1.ro.

Sectorul 2: Se utilizează platforma adp2.ro.

Sectorul 3: Cererile pot fi făcute online prin Sistemul Informatic de Gestionare a Parcărilor din Sectorul 3 (GIS), iar cei care nu au acces online pot depune cererea personal, la registratura instituției.

Sectorul 4: Cererile se depun exclusiv online, prin Direcția Mobilitate Urbană sector 4.

Sectorul 5: Platforma online pentru cereri este parcari.sector5.ro.

Sectorul 6: Cererile se depun pe platforma Serviciul Parcări Sector 6.

Acte necesare pentru obținerea unui loc de parcare

De regulă, documentele necesare pentru închirierea unui loc de parcare sunt asemănătoare în majoritatea sectoarelor, dar pot exista diferențe specifice. În Sectorul 1, de exemplu, sunt necesare următoarele acte:

Cerere de închiriere: Conține datele personale ale solicitantului și semnătura președintelui Asociației de Locatari/Proprietari care confirmă că solicitantul locuiește la adresa menționată în actul de identitate.

Act de identitate: Copie și original (CI/buletin).

Certificat de înmatriculare al autoturismului: Talon auto cu I.T.P. valabil.

Contract de leasing (dacă este cazul): Copie de pe prima și ultima pagină.

Contract de comodat (dacă este cazul): Original și copie.

Certificat de încadrare în grad de handicap (dacă este cazul).

Autoturismele electrice și hibride beneficiază de gratuitate

Începând cu 1 ianuarie 2025, autoturismele electrice și hibrid vor beneficia de gratuitate pentru parcarea de reședință în București. Totuși, pentru a beneficia de această scutire, proprietarii de vehicule electrice și hibride trebuie să își reînregistreze autovehiculele în Registrul Autovehiculelor Electrice, într-o perioadă cuprinsă între 1 decembrie 2024 și 31 ianuarie 2025. Înregistrările valabile până la 31 decembrie 2024 vor fi prelungite automat până la 31 ianuarie 2025.

Această măsură este un stimulent pentru încurajarea utilizării autovehiculelor prietenoase cu mediul, în contextul în care Bucureștiul se confruntă cu o creștere semnificativă a numărului de mașini în trafic și cu nevoia de a reduce poluarea urbană.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
shutterstock 2174482595 jpg
clickpentrufemei.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Imparatul Traian FOTO Shutterstock jpg
casa gumelnita jpg
shutterstock 2318880383 jpg
Familia Regală a României (circa 1907)
BeFunky collage (30) jpg
Nicusor Dan isi anunta candidatura la presedentia Romaniei, decembrie 2024  Foto Inquam Photos Octav Ganea (6) jpg
Radu Mazăre a fost eliberat din penitenciarul Jilava. FOTO Inquam Photos / George Călin
ciuma bubonica profimedia 0147335496 descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net