Mesajul dur al unui român din Israel despre „vedetele” de la catedră: „Nu am avut putere să lupt cu dinozaurii”

Ultima actualizare:

Un român, cadru didactic, care a părăsit România în urmă cu 13 ani a postat un mesaj dur la adresa profesorilor și a sistemului de învățământ din România. Vladimir Mărtinuș își povestește experiența neplăcută de a fi elev în România, apoi dezamăgirea de a fi cadru didactic în țara lui. „ Am fost traumatizat de toanele de vedetă ale profesorului de la catedră”, scrie românul. Astăzi, el este cercetător în cadrul Departamentului de Inginerie Aerospațială la Institutul de Tehnologie din Israel.

profesor scoala jpg

Un profesor român plecat în Israel explică de ce, după cinci ani de predat în România, chiar în școala pe care o absolvise, a ales să plece în străinătate. Mesajul lui este plin de dezamăgire și revoltă la amintirile din  perioada în care a fost elev, apoi profesor în România. Azi, la 13 ani de când a părăsit țara spune că nu regretă nimic.

„Am vrut să fiu profesorul pe care nu l-am avut niciodată”

„Acum aproape 25 de ani, am ales meseria de dascăl. Conștient și matur (mă rog, aveam 23 de ani neîmpliniți), pentru că asta mi-am dorit să devin, profesorul pe care eu nu l-am avut niciodată. Nici în școală, nici la facultate.

Acum 20 de ani, mi-am ales, pe lângă predat, să sap în fundamente și să caut să le aduc într-o formă umană. Am ales un parcurs academic. Am plecat plângând de la catedra preuniversitară, și încă am remușcări față de copiii pe care i-am lăsat, plângând și ei, în urmă. Copii care astăzi sunt adulți și au și ei copii la rândul lor, ca și mine.

Acum 13 ani, am ales să părăsesc definitiv România. Am cedat, efectiv, psihic. Impostură, minciună, corupție, lucruri mărunte aduse dramatic la rang de priorități. Nu am regretat și nu regret nici acum alegerea făcută. Păstrez doar nostalgia dimineților când ningea afară și renunțam la extemporalul la matematică doar de dragul copiilor...“, povestește cu nostalgie profesorul Mărtinuși.

Experiența de a fi elev în România: „Am fost traumatizat”

Din postura de dascăl, Vladimir Mărtinuși își amintește cum erau vremurile în care era elev și a fost supus unor nenumărate nedreptăți.

„Am început cu stângul, copil fiind. Vorba vine. În clasa a 5-a, primele mele note au fost 3, 3, 4 la matematică. Nu am înțeles niciodată de ce, așa cum nici nu am înțeles de ce trebuie să fim terorizați permanent. Un 3 l-am luat pentru că nu am fost capabil să-l descompun pe 323 în factori primi (da, am o memorie deosebit de periculoasă), eram înghețat de spaimă la tablă în timp ce profesoara era într-o frenezie de umplut catalogul de note mici pentru că era nervoasă, iar eu habar nu aveam că trebuie să "încerc", paralizat de frică fiind.

De ce, nu am înțeles nici până în ziua de azi. Așa cum nu am înțeles nici de ce profesorul de română, tot în clasa a 5-a, beat topor, mi-a pus 2 pe o temă făcută impecabil la iamb și la troheu (mama mea e absolventă de litere, știu să scriu și știu gramatica limbii române precum respirația)“, spune Mărtinuși.

Traumatizat de "vedetele" la catedră

„Apoi au apărut "vedetele" la catedră. Din cauza unora, am înțeles fizica mult prea târziu, însă din fericire nu prea târziu.

Nedumerire personală: oare oamenii ăia nu s-au gândit vreodată că vreun elev de-al lor va ajunge să-și dea seama că ”împăratul era dezbrăcat”?...

Am fost traumatizat, copil fiind, de frica de 2 la fizică, și de toanele de vedetă ale profesorului de la catedră. Ulterior, devenind profesor la aceeași școală (lucru pe care nu îl recomand nimănui), am înțeles îndeajuns de mult încât să mi se facă scârbă. Mi-am dat demisia după nici 5 ani de preuniversitar. Nu am avut putere să lupt cu dinozaurii, dar sper că am plantat o sămânță utilă în copiii cu care am interacționat“, afirmă profesorul.

„Postarea asta nu are vreo legătură cu greva generală din învățământ din România, nici cu cea simultană din Israel. E doar așa, subiect de gândire”, a conchis românul, cercetător în Israel.  

Vlad Mărtinuși a plecat din România în 2010, renunțând la postul de asistent la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
1 sfantul spiridon jpg jpeg
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net