103 de ani de la nașterea „faraonului” Elena Ceaușescu! De ce i se spune așa
2019, anul care marchează oficial scurgerea a 30 de ani de la încheierea celui mai recent regim dictatorial din România, debutează sub semnul amintirilor legate de Elena Ceaușescu, soția, ultimului dictator comunist al Estului european. În fapt, amintirea ei ne va urmări pe tot parcursul anului, chiar dacă prezentul, cu întregul său alai de decizii politice, inclusiv o nouă rundă de alegeri prezidențiale, programată la finele anului, va încerca să ne seducă în egală măsură, cel puțin, cu trecutul.
Acum 103 ani, la 7 ianuarie 1916, în satul Petrești din județul Dâmbovița, se naștea cea care avea să intre în istorie drept cea mai cunoscută româncă judecată, condamnată și executată prin împușcare din motive politice. În fruntea țării domnea cuplul format din regii Ferdinand și Maria. La șapte luni de la nașterea sa, Regatul României intra în Primul Război Mondial și nimic nu prevestea ascensiunea formidabilă pe care „Lenuța lui Briceag”, cum i se spunea în ținutul natal, avea s-o cunoască în cea de-a doua parte a unui secol extrem de zbuciumat. Mai mult, după doi ani oribili de război, România devenea, prin actul de la 1 Decembrie 1918, cea mai importantă națiune din coasta „Maicii Rusia”. Românii aveau însă să dea curând regatul la schimb cu republica. Sub influența directă a aceleiași Rusii! La început o republică muncitorească, înlocuită repejor cu una socialistă. În ceea ce o privește, Elena Ceaușescu a trecut de la statutul de fetiță, una ca oricare alta, cu doar patru clase primare la activ, la cea de adolescentă aruncată, fără voia ei, în vâltoarea vieții, inclusiv în transformările sociale și politice din anii `40 - `50 și mai apoi la statutul de tovarășă de viață și de luptă a celui mai puternic lider politic al țării din anii `70 - `90. Devenită în cele din urmă cea mai iubită dintre românce. Atât de iubită încât în ziua de Crăciun a anului 1989, la aproape 71 de ani, își încheia brutal viața în fața plutonului de execuție, alături de Nicolae Ceaușescu, momentan încă ultima figură marcantă a Partidului Comunist Român, partid sub semnul căruia, vrem sau nu, a stat dezvoltarea acestui colț de lume din ultima parte a secolului deja trecut.
Elena Ceaușescu, exemplu pentru ascensiunea femeii în politică
La trecerea a 30 de ani de la dispariția sa, destui istorici susțin că Elena Ceaușescu e cel mai bun exemplu și azi pentru ascensiunea în politica dâmbovițeană a femeii. După 1990, sute de fiice, soții și amante, i-au copiat, cu sau fără știință deplină, modelul (dacă ne gândim, spre exemplul, doar la politicienele ce au purtat același prenume și constatăm că „rețeta” a fost pusă în practică cu mult succes!)
Însă cum va rămâne Elena Ceaușescu în istorie? Cu bune și cu rele? Sau doar cu cele rele? Lavinia Betea, poate cel mai atent observator din ultimii ani al cuplului Ceaușescu, susține că eticheta de „piază rea” nu i se va mai putea niciodată dezlipi.
„În fond, Elena Ceaușescu a fost o semidoctă, care a făcut mult rău celor din jurul ei. Ascensiunea ei începe în 1976, când este numită șeful de cadre a celor mai înalte foruri ale Partidului Comunist. Din acel moment, deși în nomenclatorul de partid funcția sa era departe a fi în top, începe să primească tot felul de mesaje și de atenții, inclusiv mesaje personale de felicitare, semn că servilismul la români a fost și continuă să fie extrem de sensibil”, susține cea care anul trecut a publicat la Editura Corint volumul „Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu”.
De ce i se spunea „faraoana României”
Betea nu ezită s-o numească pe Elena Ceaușescu drept „faraoana României”, fiindcă istoria personală și chiar politică a cuplului din fruntea României dintre 1965 și 1989 poate fi ușor calchiat pe modelul antic existent în perioada faraonilor egipteni, sistem în care un banal om ajungea în cele din urmă să fie divinizat, ba chiar să-și imaginize că poate înfrunta eternitatea prin ridicarea unor monumente grandioase, funerare sau nu. Betea vorbește în acest caz despre posibilul paralelism între piramidele egiptene și numeroase construcții ridicate în România acelor ani: „Încă mai tresar când aud expresii de genul: cât am construit pe vremea lui Ceaușescu? Pur și simplu lumea ignoră că nu Ceaușescu, el sau soția lui, a săpat vreun șanț, a ridicat vreun zid de cărămidă sau a împins maneta vreunei macarelele la ridicarea vreunui edificiu rămas în conștiința publică legat pentru totdeauna de acest nume, într-un fel sau altul!”.
„De asemenea, în cazul Ceaușeștilor, adaugă același cercetător, a funcționat foarte bine și mitul lui Adam și al Evei. Cine e cea vinovată pentru căderea în păcat a omului? Eva, desigur! Contribuția lui Adam e ușor trecută în umbra până azi. La fel, și în cazul Elenei Ceaușescu. Dar lumea uită să se întrebe cum a ajuns ea o piază rea? Cine i-a permis să se urce pe soclu, alături de Nicolae Ceaușescu? Răspunsul e simplu și e la îndemâna fiecăruia dintre noi!”, mai spune aceeași Lavinia Betea.
Elena Ceaușescu, avidă după diplome și doctorate
Ea mai dezvăluie și amănuntul conform căruia în cabinetul ei de lucru, rămas în istorie sub titulatura de „Cabinetul nr.2”, nu exista decât un singur scaun, al ei: „Cel ce intra în acel cabinet știa de la bun început că trebuie să rămână în picioare și că nu poate vorbi neîntrebat. Pur și simplu, trebuia să răspundă cât mai scurt la întrebările ce i se adresau. Acest mizanscenă era clară: doar Elena Ceaușescu conta, celălalt era acolo doar din bunăvoința tovarășei, care de fapt se comporta ca o regină autoritară!”. Betea adaugă și amănuntul după care Elena Ceaușescu învățase, destul de repede, că nu trebuie să aibă încredere în nimeni. Ca atare, cei din structurile înalte ale partidului, erau chemați constant, în fiecare după-amiaza la ordine, la „Clubul Ceaușeștilor”, ca să nu le treacă prin cap cine știe ce „chestiuni de stat”. De asemenea, același tratament îl suportau și soțiile acestora.
Ca femeie, mai spune aceeași Betea, devenise bine informată în materie de modă. Și respecta cu strictețe protocolul, așa cum era el trecut prin legea proletarilor ajunși la putere. „Presa internațională nu a remarcat niciodată la modul negativ ținuta vestimentară a Elenei Ceaușescu. Mai mult, nu a făcut gafe protocolare. Nu veți găsi materiale de presă pe această temă și mă refer strict la presa liberă din Occident. Spre exemplu, presa britanică putea face lejer aceste observații cu ocazia celebrei vizite a cuplului Ceaușist din 1978 la curtea Reginei Elisabeta a II-a. Cât despre cocul pe care l-a afișat în ultima perioadă de viață și pe care ni se pare că-l regăsim ici și colo, trebuie să precizăm că nu l-a folosit mereu, preferând mai degrabă tunsoarea scurtă sub urechi, așa cum o întâlnim azi, spre exemplu, la actualul cancelar german”.
Și un ultim amănunt, ne mai avertizează Lavinia Betea: numele Elenei Ceaușescu va rămâne pentru multă vreme în arhivele științifice. Și asta din simplu, motiv că lucrările sale de specialitate, scrise, nu mai e un secret pentru nimeni, de alții, au intrat în bibliografia a mii de doctorate sau în așa numita literatură de specialitate. În fapt „savantul de renume mondial” Elena Ceaușescu devenise avidă în a acumula diplome și doctorate, așa încât niciun alt român nu va reuși vreodată s-o egaleze la acest capitol, darămite s-o surclaseze! Maximă ironie a istoriei pentru o persoană cu doar patru clase la activ, dar și pentru o întreagă națiune care nu dă până azi două parale pe noțiunea de plagiat!
