200 de copii văd pentru prima dată Marea Neagră!
Pe plaja din Eforie Sud este gălăgie mare. 200 de suflete se pregătesc să intre în apă, să se joace sau să stea pur şi simplu la soare. Sunt copii de la 8 ani până la adolescenţi de 17 sau 18 ani care văd pentru prima dată Marea Neagră.
Ana Maria, elevă în clasa a XI-a la un liceu din Iaşi, şi-a părăsit familia pentru a putea studia. Acasă avea parte doar de scene violente şi persoane dependente de alcool. A ales să meargă la o bunică unde a trăit fără curent electric, muncind, dar împăcată că putea totuşi să facă şi şcoală. Zilnic mergea pe jos 6 kilometri pentru a ajunge la cursuri. „M-am mutat la cămin, munceam la final de săptămână pe unde apucam. Plăteam doar cazare acolo, nu şi masă”, povesteşte fata pentru adevarul.ro. Din luna ianuarie viaţa ei s-a schimbat radical deoarece, prin intermediul dirigintei, l-a cunoscut pe părintele Dan Damaschin.
„Acum stau la el, într-un apartament, împreună cu alte 5 fete. El ne plăteşte chiria, utilităţile. Vreau să iau Bacalaureatul la anul şi să intru la facultate”, mai spune Ana Maria. Fata din Iaşi a ajuns acum pentru prima dată la mare. Un vis care a devenit realitate, un vis care credea că nu o să i se împlinească vreodată. „Vacanţa de vară de anul trecut a fost doar muncă pe câmp şi animale. Acum e frumos. Marea este curată şi caldă. Nu mi-am închipuit-o niciodată aşa. Copiii sunt fericiţi”.
Ionuţ, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi, este unul dintre voluntarii care dau o mână de ajutor părintelui Damaschin. La rândul lui, este unul dintre copiii care beneficiază de sprijinul slujitorului Domnului atunci când vine vorba de cazare (Ionuţ este din Vaslui) în afara perioadei şcolare, când vine vorba de diverse probleme care apar sau de un sfat. „Părintele pentru mine este ca un al doilea tată. Rezolvă orice problemă sau îmi dă un sfat care mă ajută”, explică băiatul pentru adevarul.ro.
Toţi provin din familii cu probleme din judeţele Iaşi, Botoşani, Vaslui sau Neamţ, toţi au nevoie de ajutorul pe care Dan Damaschin şi Asociaţia „Glasul Vieţii” îl oferă. „Dincolo de emoţia care se vede pe ei când păşesc în apa mării, gândiţi-vă că aceşti copii, majoritatea dintre ei, se duc flămânzi acasă, nu mănâncă niciodată pe săturate. Aici, copiii mănâncă două feluri de mâncare la fiecare masă, au desert chiar şi între mese, la alegere (ciocolată sau îngheţată). Ei fac baie acasă în lighean, cu apă puţină pentru că apa este o problemă pentru multe familii din zona aceasta a sărăciei. Aici au cadă şi apă caldă. Acasă poate dorm şi câte cinci într-un pat de o persoană, aici au patul lor, au lenjerie curată. Acasă muncesc tot timpul, de la cel mai mic la cel mai mare. Aici se joacă şi se bucură pentru o săptămână. Este o vacanţă în sensul cel mai frumos al cuvântului. Mai mult, aceşti copii văd normalitatea unei vieţi”, spune preotul care slujeşte la biserica din incinta Spitalului Cuza Vodă din Iaşi.
Pentru a aduce 200 de copii la mare, părintele Damaschin recunoaşte că a avut nevoie de bani mulţi, aproximativ 40.000 de euro (cam 200 de euro pentru fiecare copil), dar mulţi oameni, indiferent de categoria socială, s-au alăturat campaniei preotului Damaschin din Iaşi, astfel că planurile sale s-au putut concretiza. „De aceşti copii depinde viitorul nostru. Dacă ei nu sunt ajutaţi să primească educaţie, să fie fericiţi, ei, peste ani, vor deveni fie infractori, fie cerşetori, iar viaţa noastră va fi una cu probleme”, conchide părintele.
În ce hal a ajuns tabăra de la Năvodari!
Porțile se deschideau începând din luna mai, când veneau orfanii din centrele de plasament.
După 15 iunie, locurile erau rezervate copiilor din școli și licee. Într-o singură serie veneau 14.000 de copii care se distrau aici și plecau cu amintiri de neuitat.
Acum, din cele peste 300 de clădiri nu a mai rămas aproape nimic. Este povestea taberei Năvodari, ”orașul copiilor” cum mai era cunoscut locul. Victoria, Lebăda, Pescăruş, Cutezătorii, Perla, Albatros şi Delfinul. Impresionantă este distrugerea cantinei din complex, uriașă cât un stadion, cea mai mare din România la vremea respectivă, ajunsă acum o ruină. Tabăra a apărut în 1969. Zeci de construcţii, unele din beton, altele din lemn, au fost ridicate succesiv pentru a face faţă cererilor masive, de sejururi, ale copiilor din toată ţara.
După Revoluție complexul a ajuns la Sind-România SRL o societate a sindicatelor care timp de 18 ani a exploatat cum a putut tabăra, închizând majoritatea spațiilor de cazare, pe motiv că nu mai există căutare. Au început apoi certuri cu autoritățile locale, care au smuls diferite suprafețe, au demolat construcțiile, iar în loc au apărut vile cochete. În timp ce sindicatele se judecă și astăzi cu autoritățile locale pe distrugerea complexului, foștii turiști, acum adulţi, își aduc aminte cu nostalgie de bucuria trăită în aceste locuri, acum atât de vitregite.
