6 sfaturi să dormi bine toamna asta

Ultima actualizare:
Toamna suntem  somnoroși în timpul  zilei, iar noaptea  suferim de insomnie
Toamna suntem somnoroși în timpul zilei, iar noaptea suferim de insomnie

Odată cu venirea toamnei, programul ni se dă cu totul peste cap. Ne dăm seama că încă mai muncim la venirea serii în loc să ne odihnim, aşa cum făceam pe perioada verii. Ne trezim mai greu dimineaţa pentru că avem un somn agitat şi suntem, somnoroşi pe toată durata zilei. De ce? Foarte simplu: oamenii sunt fiinţe diurne care depind enorm de lumina soarelui.

Toamna soarele e mai zgârcit şi ne îmbie la somnolenţă. Unii cred că dacă se bagă în pat „odată cu găinile" recuperează orele de somn. Nu e deloc aşa.

Majoritatea se trezesc obosiţi şi nervoşi pentru că au parte de un somn agitat. Iată ce ne învaţă specialiştii din cadrul Ministerului american al Sănătăţii.

Creează un asfinţit fals la tine acasă. Înainte de culcare evită să stai cu ochii în televizor, calculator sau telefon mobil cu cel puţin o oră înainte să te pui la somn. Melatonina este hormonul care se eliberează în corpul tău la asfinţit. Ea îţi induce somnul şi te ţine adormit toată noaptea. Înlocuieşte lumina becului cu o veioză albastră! Vei dormi ca un prunc.

Linişteşte-te. După ce ai rezolvat problema luminilor din casă, încearcă să te relaxezi. Specialiştii au descoperit că 73% dintre adulţii au nevoie de cel puţin 25 de minute de relaxare acasă pentru a scăpa de insomnia indusă de stres. Staţi cu jaluzelele trase fără să faceţi nimic. Puneţi punct mental zilei care a trecut şi încercaţi să vă detaşaţi de griji.

Luminează-ţi dimineţile! Fă exact pe dos dimineaţa. Ridică jaluzelele şi profită de lumina naturală care ţi-a lipsit enorm în ultimele 12 ore. Mănâncă-ţi micul dejun şi bea-ţi cafeaua în faţa geamului. Lumina naturală opreşte producţia de melatonină. Încearcă să faci câteva exerciţii fizice.

Respectă orele de somn! Încearcă să respecţi pe cât posibil orele de somn. Dacă ţi-ai obişnuit organismul să doarmă la ora 21.30, fă acest lucru de cel puţin şase ori pe săptămână.

Dacă sâmbătă îţi permiţi să te culci mai târziu şi să te trezeşti cu o oră-două peste ora de trezire obişnuită, recuperează duminică!

Pregăteşte-te pentru iarnă! Dacă ai probleme cu somnul şi aţipeşti târziu, încearcă să te pui în pat cu 15 minute mai devreme decât o faci acum. Mâine seară cu încă 15 minute mai devreme şi nu deschide televizorul. Treptat vei reuşi să reglezi ora de somn la 21.30. Nu uita ca înainte să intri în pat să aeriseşti timp de 25 de minute dormitorul.

Atenţie la mâncare! Pe durata verii ne îngăduim mici răsfăţuri precum îngheţata sau plăcintele cu mere. Însă atunci ne permitem pentru că ziua e mai lungă şi, fiind în concediu, ne trezim când vrem. Toamna orice gram în plus de zahăr consumat după ora 18.00 înseamnă un somn agitat sau chiar o noapte albă pentru mulţi dintre noi.

De acum încolo, ziua va fi tot mai scurtă. Echinocţiul de toamnă, momentul în care ziua e egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ, a avut loc duminică, la ora 23.44, potrivit Agerpres.

Aşadar, de azi, orele de lumină vor începe să scadă, până la solstiţiul de iarnă, la 21 decembrie. Echinocţiul de toamnă are loc când Soarele traversează ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică. De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată, pentru că anul calendaristic nu e egal cu cel tropic.


    Toamna suntem  somnoroși în timpul  zilei, iar noaptea  suferim de insomnie
Toamna suntem somnoroși în timpul zilei, iar noaptea suferim de insomnie

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
trafic tara iarna jpg
contemporary drawing hong xiuquan taiping rebellion battle scenes 1024x589 png
istock vot votare jpg
femeie frig pexels andrea piacquadio 783222 jpg
veverita findik  AFP(2) jpg
Kate Middleton Foto GettyImages jpg
alimente sanatoase jpg
Ceausescu facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net