Național
Pagina 72

Accident cumplit în Cluj: cinci persoane au murit după impactul cu două TIR-uri
Cinci persoane au murit într-un accident grav pe DN1F, la Sânpaul. Mașina în care se aflau a fost lovită de două TIR-uri, după ce șoferul ar fi pierdut controlul.
Național
Paște cu risc: cozonacii de pe internet îți pot pune sănătatea în pericol! Sfaturile celor de la ANSVSA
În goana după preparate tradiționale „ca la mama acasă”, tot mai mulți români aleg să cumpere cozonaci de pe rețelele sociale. Specialiștii trag, însă un semnal de alarmă: aceste produse, aparent apetisante, pot veni la pachet cu riscuri serioase pentru sănătate.
Național
Tren PESA vandalizat înainte de a fi pus în circulație! De ce întârzie lansarea noilor garnituri
Tren PESA vandalizat înainte de a fi pus în circulație! De ce nu sunt puse încă în funcțiune
Național
Noua perlă a litoralului românesc. Locul superb în care s-au făcut investiții de peste 12 milioane de euro
Jurilovca devine stațiune cu investiții majore în unități de cazare și infrastructură, iar Gura Portiței rămâne un loc turistic unic, accesibil doar cu barca.
Național
FotoMihai Gâdea, în lacrimi: „Îmi este foarte greu să anunț că mama mea a plecat dintre noi.” Ce imagine emoționantă a publicat prezentatorul TV
Mihai Gâdea a anunțat moartea mamei sale, printr-un mesaj emoționant publicat pe rețelele sociale.
Național
„Le-am îmbrăcat și am sunat la poliție” Declarațiile pădurarului care le-a găsit pe cele două micuțe dispărute
Două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut din Târnăveni, iar sute de oameni le caută fără succes.
Național
Lovitură pentru măcelari înainte de Paște: mielul rămâne pe tarabă. „Să nu ai tu client acum, la vremea asta!” Ce variantă recomandă experții
Cu o săptămână înaintea Paştelui Catolic şi cu două rămase până la cel ortodox, carnea de miel a invadat măcelăriile.
Național
Caz rar în sistemul public. Șefa TVR spune că are salariul prea mare și explică de ce nu îl poate reduce
Un caz neobișnuit a atras atenția în spațiul public: un șef de instituție de stat care susține că este plătit prea mult. Este vorba despre Adriana Săftoiu, care a explicat public mecanismul prin care venitul său a ajuns la un nivel peste cel stabilit inițial prin lege.
Național
Update: LOTO 6/49, 29 martie 2026: numerele câștigătoare vor fi anunțate azi. Report de peste 2 milioane de euro
Duminică, 29 martie 2026, au avut loc noi extrageri pentru jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. La tragerile de joi, 26 martie, Loteria Română a acordat 36.713 câștiguri, a căror valoare totală a depășit 2,64 milioane de lei.
Național
Atenție, pietoni! Mesajul polițiștilor după acțiunile din Capitală: „Viața nu e o joacă”. Detalii despre modificările legislative
Atenție, pietoni! Mesajul polițiștilor după acțiunile din Capitală
Național
Noi detalii din ancheta de la vârful DSU. Medici plătiți ani la rând fără să muncească
Este anchetă la vârful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), după ce procurorii militari au suspiciuni că mai mulţi medici de top din Bucureşti şi din ţară ar fi fost plătiţi timp de cinci ani fără să se prezinte efectiv la serviciu.
Național
MAI câștigă lupta cu Primăria! Tentativa de a accesa ilegal date pentru amenzi s-a terminat în instanță
Tentativa instituției locale de a forța accesul la datele MAI pentru amenzi la parcări ilegale
Național
Profesor de matematică, absolvent la 55 de ani, acuzat că folosește ChatGPT la clasă. Inspectoratul a intervenit
Un scandal de proporții a izbucnit la o școală din județul Tulcea, după ce un profesor de matematică a fost acuzat de părinți că folosește chatboți cu Inteligență Artificială pentru a rezolva, în timpul orelor, testele și exercițiile date elevilor.
Național
Cât mai ține vremea rea. România lovită în weekend de ploi în toată țara și ninsori serioase la munte. Prognoză specială pentru București
Vremea s-a schimbat brusc în toată România, cu doar câteva zile înainte de a doua lună a primăverii. Ploile au pus stăpânire pe majoritatea regiunilor, în timp ce la munte iarna pare să fi revenit în forță.
Național
Catedrala de sub pământ! Click! îți dezvăluie secretele și stadiul lucrărilor la biserica de la subsolul Catedralei Neamului
Încă o minune de record va apărea din vara lui 2026 la Catedrala Națională. Este vorba de o imensă biserică, la 11 metri sub pământ, capabilă să primească mii de oameni.
Național
VideoImagini incredibile în Bistrița! Un autoturism târăște un copac uriaș pe drum
Un incident incredibil a avut loc sâmbătă dimineață în Bistrița, unde un șofer a fost surprins în timp ce târa pe carosabil un trunchi de copac uriaș, punând în pericol siguranța pietonilor și a participanților la trafic.
Național
Ce s-a întâmplat în ultima vizită oficială de stat a lui Nicolae Ceaușescu în Iran: „S-a spus că a luat cu el teancuri cu valută și lingouri de aur"
Ies la iveală noi detalii secrete despre ultima vizită a lui Nicolae Ceaușescu în Iran, în perioada 18-20 decembrie 1989. Generalul Cătălin Ranco Pițu, fost șef al Parchetelor Militare, a declarat că Dosarul Revoluției conține și o parte consistentă numită „Ceaușescu, vizita în Iran”.
Național
Piața imobiliară de pe litoral, în blocaj. Stațiunea unde nu s-a vândut niciun apartament în 2026
Piața imobiliară de pe litoralul românesc traversează o perioadă dificilă în 2026, pe fondul incertitudinilor economice și al tensiunilor internaționale.
Național
Nicușor Dan, cheltuieli modeste! Toate deplasările din 2025, cât un singur zbor de lux al lui Klaus Iohannis
În anul 2025, președintele Nicușor Dan a cheltuit pe toate deplasările externe o sumă echivalentă cu costul unui singur zbor de lux efectuat în trecut de Klaus Iohannis la Paris.
Național
Percheziții la DSU! Telefonul lui Raed Arafat a fost ridicat de procurori: „Vom ieși cu un comunicat”
Percheziții au loc la sediul Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), într-o anchetă aflată în plină desfășurare, care vizează posibile nereguli în cadrul instituției.
Național
Panică pe aeroport! Un agent al Serviciilor Secrete s-a împușcat în timp ce o însoțea pe Jill Biden
Un incident șocant a avut loc vineri dimineață pe aeroportul din Philadelphia, unde un agent al Secret Service s-a împușcat accidental în picior în timp ce o însoțea pe fosta primă doamnă a SUA, Jill Biden.
Național
Doi români au dat lovitura! Ce premii au câștigat la ultimele extrageri Loto
La ultimele trageri organizate de Loteria Română, jucătorii au avut parte de câștiguri importante la mai multe categorii, iar sumele puse în joc pentru extragerile următoare continuă să crească. Două bilete norocoase au adus premii consistente, în timp ce reporturile la jocurile principale au ajuns
Național
Aceste domenii caută cu disperare specialiști. Salariile pot ajunge chiar și la 8.000 de lei pe lună
Există o cerere importantă pe piața muncii din România pentru specialiști. În contextul actual, companiile concurează puternic pentru a recruta oameni talentați, iar salariul competitiv rămâne principalul criteriu de atragere și reținere a angajaților.
Național
Ce este portofelul electronic de identitate
România se află în pragul unei transformări majore în ceea ce privește relația dintre cetățeni și instituțiile statului, odată cu introducerea portofelului european de identitate digitală.
Național
Ce spun internauții despre reacția românilor în privința tinerei eutanasiate în Spania: „Suntem un popor religios, nu credincios. Este o mare diferență”
Noelia Castillo este o tânără în vârstă de 25 de ani din Spania care a obținut în instanță dreptul la eutanasie, după ce a fost agresată sexual și a rămas paraplegică. În mediul online, unii români au vorbit și despre reacția generală din țara noastră față de cazul tinerei.
Național
ANAF dă lovitura! Impozit majorat masiv pentru un mare contribuabil după control
Un control fiscal de amploare realizat de inspectorii ANAF a dus la descoperiri importante în cazul unui mare contribuabil. Verificările au scos la iveală diferențe semnificative între sumele declarate inițial și cele stabilite ulterior, ceea ce a dus la impunerea unor obligații suplimentare consist
Național
Schimbări majore pentru șoferi începând de astăzi. Amenzi la jumătate în anumite condiții. Reguli noi și pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului
Noile prevederi legislative vin cu facilități la plata sancțiunilor, dar și cu condiții mai dure pentru șoferii care vor să își reducă perioada de suspendare a permisului.
Național
Ministrul Muncii, anunț despre vârsta de pensionare din România: „Vreau să-i liniştesc pe toţi cei care aud tot felul de zvonuri”
Florin Manole, ministrul Muncii, a vorbit despre posibilitatea creșterii vârstei de pensionare și a dorit să ofere claritate și să calmeze românii după ce au existat mai multe discuții despre acest subiect.
Național
Notificări la consumul de energie. Românii vor fi avertizați când se apropie de limita din contract
În contextul în care prețurile la energie rămân volatile și tot mai mulți consumatori resimt presiunea facturilor lunare, autoritățile din România vin cu o soluție menită să ofere mai mult control asupra consumului.
Național
Meteorologii au făcut anunțul. Cum va fi vremea în aprilie 2026, săptămână cu săptămână
Luna aprilie vine cu schimbări importante de la o săptămână la alta. Meteorologii au publicat prognoza pentru următoarea perioadă, iar românii află la ce să se aștepte în privința temperaturilor și a ploilor până la finalul lunii.
Național