Tragedie într-o familie din Suceava. O fetiță de 15 ani a murit în propria casă. Locuința s-a făcut scrum în urma unui incendiu

O copilă de doar 15 ani a murit în propria casă, în urma unui incendiu devastator. Locuința din Suceava s-a făcut scrum, fiind afectată în totalitate. Pompierii au fost cei care i-au găsit trupul fetei carbonizat.

Fetiță de 15 ani, moartă în propria casă din cauza unui incendiu. Foto: svnews.ro
Fetiță de 15 ani, moartă în propria casă din cauza unui incendiu. Foto: svnews.ro

Fetiță de 15 ani, moartă în incendiu

Tragedie într-o familie din Suceava, după ce casa le-a luat foc. Incidentul a avut loc miercuri seară, în localitatea Ilișești, județul Suceava. Fata de 15 ani nu a reușit să se salveze, după izbucnirea incendiului. Aceasta locuia cu mama și tatăl său.

La fața locului au intervenit militarii și lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ilișești cu cinci autospeciale de stingere. De asemenea, la fața locului s-au deplasat și două ambulanțe SMURD. Din nefericire, pentru copilă a fost prea târziu. Echipajele de intervenție i-au găsit trupul carbonizat.

Mai mult decât atât, casa de 50 mp a fost distrusă în totalitate. Pe aceeași proprietate se mai afla o a doua locuință, care a fost și ea afectată, însă parțial. Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiu, astfel încât să salveze a doua construcție. Focul ar fi pornit de la un scurtcircuit electric la un cablu electric defect. A fost nevoie și de intervenția jandarmilor, pentru a liniști rudele fetei care s-au adunat la locul tragediei.

Femeie rănită, după ce o hală a luat foc

În urmă cu aproape două săptămâni, un alt incendiu a izbucnit în Suceava, de data aceasta în localitatea Mitocu Dragomirnei, tot din cauza unui scurtcircuit. Focul a mistuit o hală, în care au murit circa 100 de păsări și au ars aproape 17 tone de cereale. 

De asemenea, o femeie a fost rănită grav. Ea a suferit arsuri pe 35-40% din suprafața corpului și a fost transportată de urgență la spital de către un echipaj SMURD. 

„Au ars magazia pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, circa 17 tone de cereale (porumb, grâu, orz și soia), materiale de construcții și alte bunuri din interiorul acesteia. S-au degradat pereții magaziei, un utilaj (încărcător hidraulic) și acoperișul unei sere din proximitate. În incendiu au pierit și 100 de păsări (găini)”, a transmis ISU.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Captură de ecran 2026 06 11 094955 png
loto loterie istock jpg
cirese pixabay jpg
punta molentis sardinia jpg
image png
Trei reţete de mâncăruri rapide pentru prânz jpeg
image png
cirese shutter1 jpeg
image
image