Imagini de colecție de pe Transfăgărășan, înainte de inaugurarea din 1974. „Fotografiile astea sunt neprețuite!”

Ultima actualizare:

Au fost publicate mai multe imagini spectaculoase de pe Transfăgărășan, din vara anului 1974, înainte de inaugurare. Acestea au stârnit emoție și nostalgie printre români.

Imagini cu Transfăgărășan, înainte de inaugurare. Foto: Azopan.ro
Imagini cu Transfăgărășan, înainte de inaugurare. Foto: Azopan.ro

Transfăgărășanul a fost inaugurat în prezența lui Nicolae Ceaușescu, în 20 septembrie 1974. Cu toate acestea, recent, au fost publicate imagini de dinainte ca drumul să fie deschis. 

Imagini spectaculoase cu Transfăgărășanul de înainte de inaugurare

Trasfăgărășanul este drumul printre Munții Făgăraș, ce începe din localiatatea Bascov, județul Argeș, și se termină în apropierea localității Cârțișoara, județul Sibiu. Are o lungime de circa 152 de kilometri și este parte din DN7 C. Ideea construirii unui drum peste munți i-a aparținut fostului președinte Nicolae Ceaușescu, însă, pentru o perioadă de timp, proiectul a fost abandonat. Cu toate acestea, lucrările au fost demarate în 1969, lucrări ce s-au realizat cu ajutorul a mii de muncitori, mineri și militari, conform transfagarasan.info.

Lucrările ar fi trebuit finalizate în 1973, însă au fost amânate cu un an din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Drumul a fost, ulterior, inaugurat în 20 septembrie 1974. Datele oficiale arată că 40 de oameni au murit în timpul construcțiilor, conform sursei citate.

În prezent, mai multe imagini cu Transfăgărășanul de dinainte să fie deschis fac furori pe rețelele de socializare. 

„Pe Transfăgărășan,1974. Poze salvate de la aruncare la Budapesta de către domnul Attila Bekecs. Pozele provin din Budapesta. În imagini sunt niște turiști de acolo. Diapozitivele au fost aruncate în cadrul unui program anual de colectare a deșeurilor nemenajere pe sectoare. Pe cutia diapozitivelor scrie clar ruta și anul: iulie 1974”, a informat Azopan.ro, site-ul de arhive foto online care își propune salvarea și publicarea patrimoniului fotografic analogic din România.

Dor și nostalgie printre români

După publicarea acestora, oamenii au rămas impresionați: „Fotografiile astea (ca de altfel toată colecția) sunt neprețuite! O adevărată arhivă la ce am fost și făcut. Prezentul și viitorul e al nostru acum”.

Altcineva își amintește de momentul în care a urcat pentru pșrima dată în Munții Făgăraș, în 1975, pe traseul Bâlea Lac–Podragu–Sâmbăta. El a menționat că și atunci erau foarte mulți urși.

Bunica soției, decedată în 1997, la vârsta de 100 de ani, povestea că, de când s-a dat tunelul în funcțiune, s-a schimbat clima, bat vânturi mai jos, este altceva... O fi știut ea ceva, că a trăit 100 de ani la Corbeni. Din anii ’80 am văzut și eu schimbări climatice și înmulțirea nestăpânită a urșilor. Mergeam la pescuit pe Capra, pe Buda, în lac, și nu aveam treabă cu urșii. Acum îmi este frică să mă dau jos din mașină”, a completat acesta.  



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
salvarea jpg
smurd jpg
image png
casa la tara jpg
image png
12179808 489529204547629 415973400 n jpg
imagini virale impletit cos jpg
Ministerul Educației FOTO Oficiul de Știri Laurențiu Mușoiu webp
image
image