A pictat 10 tablouri în închisoare, dar statul nu voia să i le dea înapoi! Cum și-a câștigat un fost deținut dreptatea

A pictat 10 tablouri în închisoare, dar statul nu voia să i le dea înapoi! Cum și-a câștigat un fost deținut dreptatea

Ultima actualizare:

Un fost deținut a câștigat în fața Penitenciarului Vaslui, acolo unde a stat închis, după ce reprezentanții închisorii au refuzat să-i înapoieze zece tablouri pe care acesta le pictase cât timp își ispășea pedeapsa. Bărbatul a contactat un avocat și a câștigat în instanță, fiind un caz unic în România.

image
Foto: anp.gov.ro

Un fost deținut al Penitenciarului Vaslui a obținut în instanță restituirea celor 10 tablouri pe pânză pe care le-a pictat în perioada executării pedepsei, după doi ani de procese cu instituția. Operele de artă, reunite sub titlul „Seria Păcatului”, au fost create între anii 2012 și 2014, în cadrul unor ateliere educative desfășurate în închisoare.

Lucrări pictate pe cearșafuri casate și suport din cofraje

Valentin Boantă este autorul picturilor și tot el și-a căutat dreptatea în justiție. Acesta susține că picturile au o valoare simbolică deosebită, datorită materialelor neconvenționale folosite în realizarea lor.

„Imaginați-vă că nu sunt niște materiale obișnuite. Acestea sunt niște cearceafuri casate, sute de suflete zbuciumate timp de mii de nopți le-au mototolit în somn lemnele pe care sunt făcute, șasiurile pe care sunt prinse aceste pânze casate sunt lemnele din cofrajul în care se construia corpul nou al pușcăriei”, a declarat fostul deținut pentru stirileprotv.ro.

Reprezentanții închisorii au refuzat să le înapoieze

Tablourile au fost expuse inițial în penitenciar pe baza unei înțelegeri cu conducerea instituției. Cu toate acestea, după eliberarea bărbatului, tablourile au rămas în cadrul închisorii, iar conducerea a refuzat să i le înapoieze. Bărbatul mărturisește că a creat colecția cu intenția clară de a o păstra.

„Au fost create de la început cu scopul de a le lua înapoi, a fost o colecție personală. Sunt copiii mei și la propriu și la figurat”, a mai declarat acesta.

După ce încercările de rezolvare pe cale amiabilă au eșuat, fostul deținut s-a adresat justiției, asistat de avocații săi. „Inițial am încercat pe cale amiabilă recuperarea lucrărilor domniei sale, însă ulterior, confruntându-ne cu un refuz, am fost nevoiți să alegem calea judiciară”, a declarat avocatul.

Proces finalizat după doi ani

Procesul a trecut prin două etape judecătorești. Tribunalul Vaslui i-a recunoscut inițial bărbatului doar calitatea de autor al picturilor, respingând cererea de restituire efectivă a acestora. Ulterior, reclamantul a atacat decizia, iar instanța superioară i-a dat câștig de cauză, obligând penitenciarul să predea pânzele.

„Discutăm despre un proces unic în România, care s-a finalizat după doi ani de zile cu un proces verbal de predare-primire prin care Penitenciarul Vaslui a predat clientului un număr de 10 lucrări”, a declarat un alt avocat de-al său.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
biserica jpg
image png
abandon copii jpg
image png
loto bulgaria foto x jpg
ploaie jpeg
Asigurare locuinta - casa FOTO Shutterstock
2 parinti si copii jpg jpeg
image
image