Ai o fermă mică? Poți primi 15.000 de euro să-ți dezvolți afacerea

Ultima actualizare:

    Fermierii vor putea obține finanțări de până la 15.000 de euro pentru a-și dezvolta afacerile agricole foto: Hepta
Fermierii vor putea obține finanțări de până la 15.000 de euro pentru a-și dezvolta afacerile agricole foto: Hepta

Veşti mari pentru fermieri “mici”! Dacă ai o fermă mică vei putea cere 15.000 de euro ca să-ți dezvolți afacerea.

Una dintre cele mai atractive soluții de finanțare puse la dispoziția fermierilor, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, este subsmăsura 6.2 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici (PNDR 6.2).

Concret, micile ferme agricole vor putea primi în 2017 o finanțare de 15.000 de euro, fără contribuție proprie și cu 75% din bani în avans, pentru a-și dezvolta afacerea, scrie avocatnet.ro.

Sesiunea de înscriere pentru anul 2017 n-a fost anunțată încă, însă acest lucru s-ar putea petrece în curând.

Cine poate beneficia de acest sprijin nerambusabil

Fermierii interesați de a primi acest ajutor trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • să poată dovedi dreptul de proprietate sau folosință asupra unei exploatații agricole din categoria fermelor mici;
  • să fie înregistrați ca persoane fizice autorizate (PFA), titulari ai unor întreprinderi individuale sau membri ai unei întreprinderi familiale;
  • să fie asociați unici (sau majoritari), dar și administratori ai unei societăți comerciale;
  • să aibă învăţământul minim de opt ani (clase);
  • să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi la data depunerii cererii de finanţare;
  • în cadrul unei familii doar unul dintre membri poate primi acest ajutor nerambusabil, indiferent de forma de organizare a membrilor familiei.

Ferma mică este acea exploatație agricolă care are o dimensiune economică cuprinsă între 8.000 și 11.999 de euro și este calculată pe baza unor coeficienți prestabiliți pentru fiecare tip de cultură sau rasă de animal.

Exploatația agricolă trebuie să fie înregistrată de fermier în nume propriu (ca persoană fizică) sau sub o formă de organizare eligibilă (cel puțin PFA), cu cel puțin 24 de luni înaintea depunerii cererii de finanțare.

Principalele documente necesare pentru depunerea proiectului sunt:

  • planul de afaceri pentru dezvoltarea exploatației;
  • cererea de finanțare;
  • documente pentru justificarea dimensiunii exploatației agricole;
  • copiile situațiilor financiare încheiate pentru ultimul an fiscal, în funcție de forma de organizare, doar dacă este cazul;
  • copia actului de identitate pentru responsabilul legal al proiectului;
  • copia diplomei de absolvire pentru ultima formă de învățământ urmată, fiind obligatorie absolvirea a cel puțin opt clase;
  • documente pentru justificarea dreptului de proprietate sau folosință în cazul terenurilor agricole exploatate;
  • documente pentru justificarea numărului de animale deținut.

Beneficiarii nu pot depune proiecte în cazul celorlalte măsuri de finanțare a agriculturii din PNDR 2014-2020 decât după încasarea ajutorului financiar nerambursabil din cea de-a doua tranșă.

Mai multe informaţii despre depunerea dosarului şi obligaţiile solicitantului citiţi aici.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 par alb jpg jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image 2010 02 9 6894183 56 printre nameti 1200x720 jpg
1 remediu sforait jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net