Alarmă! Infiltrațiile din râul Dâmbovița amenință intersecția de la Unirea

Din 23 martie este alertă de gradul 0 pe râul Dâmbovița în zona intersecției de la Unirea, cea mai mare din România. Pe porţiunea din râu care traversează Capitala în zona nodului hidrotehnic dintre Podul de la Pasajul Mărășești și Podul de la Unirea au fost detectate infiltrații masive de apă. 

Zona unde s-au produs infiltrațiile grave de pe Râul Dâmbovița
Se intervine pentru stoparea infiltrațiilor de pe Dâmbovița din zona Unirea. Foto: Apele Române

Ce spun specialiștii de la Apele Române 

„A apărut de fapt un vortex (nr.vârtej/turbion) creat din cauza infiltratiilor și care produce găuri în suprafața betonată a cuvei Dâmboviței.(...)  

Apa ajunge dedesubt, în caseta de ape uzate sau în sistemul de drenaj, iar daca situația nu ar fi remediată s-ar putea ajunge inclusiv la prăbușirea străzii datorita golurilor provocate de fenomenele de eroziune”, au declarat în exclusivitate pentru Click! surse din cadrul Apele Române, care gestionează situația.  

Muncitorii de la Apele Române în albia secată a Dâmboviței
Muncitorii de la Apele Române încearcă să facă curat în râul secat. Foto: Fcb Apele Române

Măsurile de urgență pentru a opri infiltrațiile din Dâmbovița 

Pentru a „pansa” albia Dâmboviței, autorităţile au decis golirea de apă a porţiunii dintre Biblioteca Națională şi podul de la Națiunile Unite. Manevrele de golire totală a au fost executate în procedură de urgență începând de duminică, 24 martie, cu scopul de a fi asigurate condiţiile optime pentru vizualizarea infiltraţiei în albia amenajată a râului.

Până în acest moment, s-a intervenit în regim de urgență cu o folie ancorată cu saci de nisip pentru a opri provizoriu inflitrația apei. Reprezentanţii Administraţiei Apele Române au anunţat, miercuri, că sectoarele râului Dâmboviţa care au fost golite de apă după ce s-au constatat infiltraţii în albia amenajată vor rămâne aşa circa 10 zile.

Specialiștii spun că este nevoie urgent de reamenajarea hidrotehnică a râului şi refacerea celor 11 noduri hidrotehnice amenajate pe rău în zona Capitalei și că există un proiect în acest sens.

„Până în prezent, s-a finalizat studiul de fezabilitate care prevede lucrări de reabilitare, evaluate la 200 de milioane de euro. Din PNRR, s-au contractat serviciile de proiectare având ca rezultat studiul de fezabilitate.

Prima etapă a lucrărilor, în valoare de 15 milioane de euro, finanţate tot prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, se referă la lucrări care vor fi executate la barajul Lacul Morii, precizează Apele Române” au transmis printr-un comunicat reprezentanții Apele Române.

Trotinete scoase din Dâmbovița
După secarea albiei au fost găsite chiar și trotinete electrice aruncate. Foto: Apele Române

„Groapa de gunoi” apărută după secarea Dâmboviței 

Odată cu golirea Dâmboviței a apărut o adevărată groapă de gunoi. Reporterii Click! au fost ieri la fața locului și au văzut cum în noroiul până la glezne din albia Dâmboviței zăceau chiuvete, zeci de coșuri de gunoi, tomberoane, lăzi, umbrele, deșeuri de toate felurile ba chiar și trotinete electrice.  

Trotinete electrice aruncate în Dâmbovița
Alte trotinete electrice așteptau să fie scoase de salariații de la Apele Române. Foto: Apele Române

Până acum salariații de la Apele Române au scos nu mai puțin de 20 de trotinete din noroiul rămas în albia secată. Zona va rămâne secată cel puțin până la sfârșitul acestei săptămâni 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net