Alegerea primarilor în două tururi. Cum se votează și care sunt regulile
Alegerea primarilor în două tururi de scrutin este susținută de președintele Klaus Iohannis, de premierul Ludovic Orban și de către majoritatea clasei politice românești. Singurii care se opun sunt cei din PSD, vădit dezavantajați de noua propunere. Iată care sunt regulile, cum se votează și ce avantaje ar aduce această modificare a legii electorale.
Organizarea, în vară, a alegerilor locale în două tururi de scrutin este o decizie asumată de Guvernul Orban și susținută de președintele Klaus Iohannis. Se dorește, în acest fel, înlăturarea de la putere a PSD-ului, care are foarte mulți primari instalați atât în Capitală, cât și în țară.
Ce spune legea electorală
Alegerile primarilor în două tururi de scrutin presupune modificarea legii electoarale existente și se desfășoară după alte reguli. La alegerile în două tururi se înscriu mai mulți candidați, iar alegătorii votează, inițial, fiecare pe cine dorește. În urma numărării voturilor, dacă unul dintre pretendenți obține 50% plus 1, atunci este declarat câștigător, iar turul al doilea nu mai are loc. De obicei, însă, nimeni nu ajunge la un astfel de procent din prima. Astfel, se organizează următorul tur de scrutin, iar în cursă intră primii doi candidați care au atras cele mai multe voturi în turul întâi.
Avantajele alegerilor în două tururi
În 2019, românii au votat împotriva PSD-ului, atât la alegerile europarlamentare, cât și cele prezidențiale. Astfel, se presupune că, dacă ar avea încă o ocazie, o vor face din nou. Să luăm următorul exemplu: în primul tur de scrutin românii votează fiecare ce candidat dorește deoarece aceștia sunt mai mulți, iar preferințele sunt împărțite. În al doilea tur, unde ajung doar doi, dacă printre pretendenți se află și unul din partea PSD, atunci românii se vor uni împotriva lui și vor da voturile celuilalt. Prin urmare, PSD-ul nu este deloc avantajat și riscă să piardă și localele.
Alegerile locale într-un singur tur se organizează din 2012
În ceea ce privește alegerile locale într-un singur tur, în cursă se înscriu mai mulți candidați, dar câștigă cel care primește cele mai multe voturi. Practic, indiferent de numărul alegătorilor care se prezintă la urne - 5, 10, 1000 sau 2 milioane- candidatul care obține cele mai multe voturi ajunge șef la primărie. Așa s-a întâmplat în 2016 când au ajuns la putere politicieni fără un real suport popular. Un exemplu concret îl reprezintă cazul Gabrielei Firea care a câștigat primăria Capitalei. În 2016 s-au prezentat la urne doar 33,22% dintre bucureșteni, adică aproximativ 595.000 de cetățeni, iar Gabriela Firea, candidatul PSD, a fost declarată învingătoare cu 42,97%. Ea a fost votată de aproape 246.000 de bucureșteni, o minoritate dacă ne gândim că în Capitală avem peste două milioane și jumătate de locuitori. Alegerile locale într-un singur tur se organizează din 2012, atunci când Traian Băsecu a modificat legea. Alegerea primarilor în două tururi ar putea fi decisă fie printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului Orban, fie prin asumarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului. Indiferent de varianta care va fi aleasă, modificarea legislației electorale este o certitudine. În acest sens, Klaus Iohannis declara recent, la un post de televiune, că „este cea mai bună soluție”.