Am fost o zi voluntar printre refugiaţi. Cum arată viaţa într-un centru din Bucureşti
Ce înseamnă să fii voluntar în România, o ocupaţie despre care nu s-a vorbit aproape deloc, se ştiu puţine şi există multe legende? Reporterul Click! s-a oferit voluntar timp de o zi la un centru pentru refugiaţi din Bucureşti, unde a avut grijă de copii, a făcut curat şi a gătit, a cărat şi a distribuit ajutoare.
Pe strada Ilarie Chendi la nr 14 se află sediul celor de la Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România (AIDROM), o fundaţie specializată în ajutorarea refugiaţilor. Reporterul Click! a trimis mai multe cereri pentru a face voluntariat, iar acest centru a fost primul care a răspuns afirmativ.
”O să faci ce este nevoie, adică o să ajuţi la tot. În primul rând o să sortăm lucrurile primite din donaţii şi o să punem jucăriile în saci speciali, hainele bune în alţi saci, iar deoparte ce nu este bun de folosit”, m-a luat în primire Elena, asistenta socială care mi-a fost ghid şi şef pe parcursul zilei de voluntariat. Zis şi făcut.
Am triat din ajutoarele date de români, dar spre marea mea surpriză, am descoperit că mulţi au confundat locurile pentru donaţii cu ghenele de gunoi şi au ”dăruit” tot ce era stricat, rupt sau de nepurtat. Deodată, o ceată de copii care vorbeau engleză m-a înconjurat. Ţâncii au început să mă tragă de mână şi să îmi vorbească toţi deodată.
”În centru avem refugiaţi palestinieni, afgani şi ucraineni, iar tu o să ai grijă de copiii lor, o să te joci şi o să încerci să fii prietenul lor”, îmi risipeşte Elena mirarea şi totodată îmi trasează următoarea mea ocupaţie.
Am făcut cunoştinţă cu copiii palestinieni Gazal (3 ani), Rand (6 ani), iranianul Abbas, ucrainenii Amir (7 ani) şi Alina (8 ani).
Am petrecut cu ei câteva ore, timp în care am colorat, am glumit, am spus poveşti şi am făcut haos jucându-ne cu multe şi în toate felurile. Alături de noi au fost şi două mame, Nazina din Palestina şi Atele din Afganistan. Este de necrezut cum poate trece timpul şi cum bucuria copiilor devine molipsitoare.
Era înduioşător să vezi cum copiii din Ucraina şi cei din Orient devin prieteni, iar limbajul unic al jocului rupe toate barierele şi dărâmă toate prejudecăţile, iar veselia devine molipsitoare şi are efectul unei vrăji.
La un moment dat, lângă noi au venit şi Rami palestinianul (39 de ani) şi Grigorii ucraineanul (33 de ani), iar toţi nu au mai fost refugiaţi, ci doar oameni care se bucurau de fiecare clipă.
Cum toate cele frumoase au un sfârşit, celor mici li s-a făcut foame, iar reporterul Click! a fost trimis să fie ”de folos la bucătărie. ”Înainte hai să aranjăm jucăriile”, m-a sculat colega mea Elena de pe scaunul pe care îmi trăgeam sufletul.
”Este nevoie de un voluntar la bucătărie”, îmi zice asistenta socială. Ucrainenii, afganii şi palestinienii au avut un mic consiliu şi au decis să gătească supă de linte, năut şi o mâncare de orez cu carne.
Am tocat ceapă, am spălat legumele, lintea, am fiert carnea şi am pregătit orezul.
Le las oamenilor intimitatea şi dreptul de a mânca în tihnă şi cer altceva de lucru.
Primesc sarcini la curăţenie, dau cu mătura şi strâng deşeuri de hârtie rămase de la donaţii. Două colege de la AIDROM au de livrat ajutoare şi pentru că mi-am terminat treaba decid să le însoţesc. Pe strada Mătăsari la nr 21 particip la descărcarea produselor cumpărate din banii strânşi de la românii cu suflet mare.
”În fiecare zi, din donaţii, facem cumpărături la cererea centrelor cu care colaborăm. Le întrebăm dimineaţa ce au nevoie, iar ulterior le livrăm”, îmi explică unul dintre reprezentanţii centrului, Cătălina Niculescu. Pentru astăzi, cererea a fost de ulei, obiecte de strictă necesitate, făină.
Pentru mine ziua de voluntariat se termină cu promisiunea că voi reveni. Am învăţat ceva: eroi nu sunt doar cei care luptă, ci şi cei care fac fapte bune şi ajută.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!
