Anna Sage, românca datorită căreia a fost ucis faimosul gangster John Dillinger

Ultima actualizare:

    Ana Cumpănaș, devenită Anna Sage în SUA, a fost expulzată în 1936, în ciuda promisiunilor FBI, murind săracă, în 1947, în Timișoara
Ana Cumpănaș, devenită Anna Sage în SUA, a fost expulzată în 1936, în ciuda promisiunilor FBI, murind săracă, în 1947, în Timișoara

Născut în 1903, John Dillinger a fost unul dintre cei mai cunoscuţi gangsteri americani. După o serie de condamnări pentru spargeri de bănci şi asasinarea unor ofiţeri de poliţie, dar şi de evadări din diferite închisori, Dillinger este numit de şeful FBI, Edgar J. Hoover, ”inamicul public nr.1”. Dillinger este prins, dar, la scurt timp, pe 3 martie 1934, evadează din închisoarea Crown Point. Reuşeşte să scape de urmăritori, inclusiv prin operaţii estetice. Totul, până în seara de 22 iulie 1934, când e ciuruit de gloanţele agenţilor FBI, în urma trădării Annei Sage. Femeia era, de fapt, românca Ana Cumpănaș, o patroană de bordel și prietenă cu Dillinger. Povestea lor a fost ecranizată în 2009, în filmul „Public Enemies/Inamicii Publici”, cu Johnny Depp în rolul faimosului gangster.

Faptul că pe 22 iunie se împlinesc 116 ani de la nașterea faimosului gangster american, John Dillinger, este, de fapt, doar un pretext pentru a vorbi despre personajul mai puțin cunoscut, dar esențial în viața și moartea „inamicului public nr. 1”, cum fusese denumit Dillinger de către însuși șeful FBI, la fel de celebrul Edgar J. Hoover. Cu atât mai mult cu cât personajul respective a fost o româncă, Ana Cumpănaş. Sau Anna Sage, pe numele ei american. A fost supranumită de americani “femeia în roşu” datorită culorii rochiei pe care o purta în seara de 22 iulie 1934, în care, fiind împreună cu Dillinger, l-a indicat pe acesta agenţilor FBI care l-au împuşcat. Ana – sau „femeia în roșu” - a devenit celebră în America, dar și sinonimul trădării.

De la soție cu copil, a ajuns prostituată, patroană de bordel și colaboratoare FBI

Seara de 22 iulie 1934, în Chicago. Oamenii ieşeau de la filmul ”Manhattan Melodrama”, cu Clark Gable în rolul principal, ce rulase la cinematograful Biograph Theatre, de pe bulevardul Lincoln, din „oraşul gangsterilor”, așa cum era supranumit Chicago în acea perioadă. Un bărbat cu mustaţă şi cu o privire feroce iese din sala de proiecţie însoţit de două femei. Una dintre ele poartă o rochie roşie şi aruncă priviri neliniştite în jur. Apoi, din senin, scapă o batistă pe jos şi se apleacă încet s-o ridice. În clipa următoare, agentul FBI Melvin Purvis îndreaptă pistolul către bărbatul căutat de toate autorităţile americane. Era John Dillinger, spărgătorul de bănci şi ucigaşul de poliţişti, desemnat ”inamicul public numărul 1” în America. Dillinger îi dă lui Purvis peste mână, dar în momentul următor este ciuruit de gloanţele trase de alţi agenţi FBI şi de poliţişti. Aşa s-a terminat odiseea unuia dintre cei mai renumiţi gangsteri americani, trădat de ”femeia în roşu”, Anna Sage, născută sub numele de Ana Cumpănaş pe teritoriu românesc, stăpânit atunci de Imperiul Austro- Ungar. Dar cine era, de fapt, Ana? Brunetă, frumoasă la chip şi la trup, fără a fi înaltă, Ana s-a născut în 1889, la Comloşu Mare, în judeţul Timiş de astăzi. S-a măritat tânără, la 20 de ani, cu Mihai Ciolac, devenit Michael Ciolak, după ce cuplul a emigrat, în 1914, în America. Până să ajungă peste Ocean erau deja părinţii unui băiat, Steve, născut în 1911.

În SUA, viaţa Annei a luat, însă, o nouă turnură. A divorţat şi a devenit prostituată, dar cu mare succes din moment ce, până în anul 1923, a ajuns să devină ea patroană, deţinând două bordeluri, de unde câştiga bani frumoşi. S-a recăsătorit cu avocatul Alexandru Suciu, tot român de origine, dar care şi-a schimbat numele în Sage. Iar femeia şi-a adaugat un ”n” prenumelui, devenind Anna Sage. În 1932, ea a renunţat şi la a doua căsnicie, dar şi-a deschis un nou bordel, chiar în Chicago, fieful marilor şi sângeroşilor gangsteri americani, gen Al Capone. Dar şi locul în care a ajuns să se ascundă de autorităţi John Dillinger, devenit faimos prin loviturile date băncilor, asasinarea a patru ofiţeri de poliţie şi evadarea – de două ori -  din închisorile unde era ţinut. Îşi schimbase înfăţişarea, prin câteva operaţii estetice, ba chiar îşi distrusese amprentele cu acid.

Considerată cea mai bogată româncă din SUA, a murit săracă, în 1947, la Timișoara

În aprilie 1934, Anna l-a cunoscut pe Dillinger, mai mic cu 14 ani decât ea, printr- o prietenă comună, Polly Hamilton, iubită ocazională a gangsterului urmărit de poliţie şi de FBI. Între timp, activitatea de patroană de bordeluri a adus-o pe Anna în atenţia autorităţilor americane şi s-a aflat la un pas de expulzare. În această situaţie fiind, i-a propus agentului FBI Melvin Purvis, care conducea ancheta în cazul Dillinger, un troc: prinderea banditului contra anulării deciziei de expulzare. În plus, Anna a cerut şi 10.000 de dolari. Astfel s-a ajuns la evenimentele din seara de 22 iulie 1934, când Dillinger a fost ucis de agenţii FBI, la ieşirea din cinematograf. Însă trădarea nu i-a adus Annei recompensa dorită. A primit doar 5.000 de dolari, iar expulzarea nu a fost anulată, ea fiind obligată să se întoarcă în România, în ianuarie 1936. S-a stabilit în Timişoara, ducând o viaţă de lux. Era considerată cea mai bogată româncă din America, revenind în ţară cu bani şi bijuterii și făcând cheltuieli pe care nici Casa Regală a României nu şi le permitea. Din păcate, un iubit mult mai tânăr s-a înfruptat din averea Annei, care a murit săracă, la 25 aprilie 1947, în Timișoara, din cauza unei ciroze. Avea 58 de ani. A fost înmormântată în Cimitirul Săracilor din capitala Banatului. A rămas, totuşi, în istorie, drept ”femeia în roşu”. Viaţa lui John Dillinger și legătura lui cu Annei Sage au devenit, de-a lungul timpului, subiectul mai multor producţii cinematografice americane. Cea mai cunoscută actualelor generații, ”Public Enemies” („Inamicii publici”), a apărut pe ecrane în 2009, avându-l pe Johnny Depp în rolul lui Dillinger, Christian Bale în cel al agentului FBI Melvin Purvis, în timp ce personajul Annei a fost interpretat de actriţa de origine sârbă, Branka Katic. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pitic  jpg
gabi cotabita fiice  jpg
marius batu jpg
banner cotabiță png
image png
image png
bhutan tara fara semafoare jpg
cetatuia negru voda jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net