Aşa afli ce scrie despre tine în Biroul de Credit

Ultima actualizare:

     Click! îţi spune cum să obţii raportul tău de credit şi ce informaţii cuprinde acestaFoto: Shutterstock
Click! îţi spune cum să obţii raportul tău de credit şi ce informaţii cuprinde acestaFoto: Shutterstock

Biroul de Credit este o adevărată „sperietoare” de care încercăm să ne ferim cu toţii, asta dacă avem credite şi dorim să mai contractăm şi altele. Astfel, este recomandat să soliciţi o dată pe an un raport pentru a vedea care este situaţia ta. Specialiştii avocat.net şi conso.ro ne spun tot ce trebuie să ştim.

Ce este Biroul de Credit?Biroul de Credit este o companie privată care adună informaţii despre comportamentul de plată al persoanelor fizice care solicită credite sau au credite în derulare. Instituţia nu poate decide acordarea sau neacordarea unui credit, ci doar emite un raport despre istoricul de plată al unei persoane fizice, astfel încât banca să-i poată evalua capacitatea de plată.  Cine e raportat?La Biroul de Credit sunt raportaţi atât persoanele care se împrumută cât şi codebitorii şi giranţii, iar informaţiile despre aceştia sunt pozitive şi negative. Datele negative despre un client (restanţele) sunt raportate de bănci dacă întârzierea este mai mare de 30 de zile calendaristice şi numai dacă suma neachitată este mai mare de 10 lei, în timp ce informaţiile pozitive se transmit odată cu încetarea contractului de credit.Cum poţi obţine raportul?Potrivit conso.ro, fiecare persoană are dreptul prin lege să obţină informaţii referitoare la situaţia înscrierii la Biroul de Credit. Mai mult, în fiecare an se poate obţine un raport gratuit, ulterior costul fiind de 6 lei pentru fiecare raport solicitat. Pentru eliberarea situaţiei proprii, persoanele interesate trebuie să adreseze în scris Biroului de Credit o cerere tip datată şi semnată, la care se anexează o copie după actul de identitate şi, după caz, dovada plăţii celor 6 lei. Plata se va face la orice unitate BCR folosind următoarele date:• Beneficiar: SC Biroul de Credit SA (cod fiscal R 16140132)• Cont: RO93 RNCB 0090 0005 8898 0001Documentele se trimit la adresa poştală – Strada Sf. Vineri, nr 29, sector 3, Bucureşti sau scanate prin e-mail la adresa situatie@birouldecredit.ro.Ce informaţii transmit băncile despre tine?Baza de date a Biroului de Credit cuprinde 3 categorii de informaţii: date negative, date pozitive, scoringul.• Datele negative – clienţii cu restanţe mai mari de 30 de zile, persoane care au săvârşit o infracţiune sau contravenţie în relaţia directă cu o bancă pentru care s-a emis o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, declaraţii cu inadvertenţe, etc.• Datele pozitive – date despre toate produsele de credit similare şi utilizate de populaţie (valoarea creditului, sold rămas, rata lunară, durata de rambursare etc) la care nu se înregistrează restanţe la plată.• Scoringul – reprezintă nota finală acordată persoanelor fizice prin care se estimează riscul de neplată.

Ce informaţii conţine raportul?Potrivit avocat.net, un raport de credit poate conţine următoarele informaţii:• Date personale despre titular;• Data deschiderii contului;• Numărul de cont (IBAN), tip cont;• Starea contului;• Durata contractului;• Modalitatea de rambursare;• Suma acordată;• Suma datorată;• Frecvenţa plăţilor;• Rata lunară;• Data scadenţei;• Suma plătită;• Suma restantă;• Număr de rate restante;• Număr de zile de întârziere;• Plăţi şi istoricul lor pe ultimii 4 ani;• Angajatorul principal al titularului;• Date de identificare giranţi, codebitori sau consemnatari;• Persoane cu declaraţii cu inadvertenţe;• Fraudulenţi;• Data actualizării;• Scoringul;• Alte informaţii.

Ai restanţe? Uite ce să ştii!Dacă ai făcut un împrumut bancar şi nu ai reuşit să-ţi plăteşti la timp ratele este posibil să te afli în Biroul de Credit. Uite ce ar trebui să ştii dacă eşti într-o astfel de situaţie.• Dacă banca nu a anunţat clientul anterior raportării la Biroul de Credit, înregistrarea este nulă. Băncile trebuie să-şi anunţe clienţii cu minimum 15 zile înainte de a-i raporta ca restanţieri. Prevederea a fost inclusă printr-o decizie a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru a evita înregistrările eronate şi pentru a oferi clienţilor posibilitatea de a-şi lămuri situaţia şi de a plăti restanţa. Cei care au fost înscrişi fără să fi fost anunţaţi pot solicita băncii ştergerea informaţiilor. Dacă acest lucru nu se întâmplă, se poate formula o sesizare la ANSPDCP. Atenţie! După ştergerea datelor, banca te poate înregistra din nou, cu înştiinţarea prealabilă, dacă restanţele nu au fost achitate.• Datele se şterg automat după patru ani de la ultima raportare a băncii, respectiv după patru ani de la achitarea restanţelor. Astfel, chiar dacă ai achitat o restanţă complet, informaţiile despre neplata la termen a ratei la credit va fi trecută în raportul de la Biroul de Credit timp de patru ani.• Băncile nu se uită doar la existenţa în trecut a unei restanţe, ci şi la valoarea acesteia şi la numărul zilelor de întârziere, la tipul de credit pentru care s-a înregistrat restanţa etc. În plus, o parte din bănci solicită, pe lângă raportul clasic de la Biroul de Credit, şi scorul FICO. Acest scor este o notă calculată în funcţie de toate caracteristicile de mai sus.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
image
actualitate.net
image
actualitate.net