Asasinul de copii, țăranul care în noaptea de Anul Nou se transforma într-un ucigaș odios

În România anului 1985, o teamă cumplită se răspândise în orașul Buzău. Miliția de la acea vreme primise ordin direct de la dictatorul Nicolae Ceaușescu să îl prindă pe criminalul de copii. Cazul a fost numit „Cerasela” după numele primei victime a odiosului asasin care ucidea o dată pe an în noaptea de Anul Nou.

image

Patru copii de 13 și 14 ani au fost măcelăriți

Prima, dintr-o serie de patru crime, a fost descoperită pe 2 ianuarie 1985. În interiorul unei centrale termice din orașul Buzău a fost găsit cadavrul unei fete. Avea 14 ani, trăia pe stradă și se numea Cerasela Dimineț. Fusese înjunghiată de zeci de ori.

Ulterior, medicii legiști aveau să stabilească faptul că dintre zecile de răni, cea provocată de prima lovitură de cuțit îi fusese fatală copilei, dar și că omorul avusese loc în noaptea de Revelion.

Criminalul parcă intrase în pământ. Toate acțiunile miliției comuniste nu au avut niciun rezultat. Drept urmare, cazul „Cerasela” a fost clasat cu AN (autor necunoscut).

Revelionul 1986 și o descoperirea macabră

Un an mai târziu, imediat după noaptea de Revelion este descoperit trupul fără viață al unui băiat, în apropierea Școlii Generale nr. 4 din Buzău. Fusese sfâșiat de câini. Medicii legiști aveau să facă o descoperire terifiantă. Printre mușcăturile animalelor au fost identificate și urme ale unor lovituri de cuțit. Copilul, care avea 13 ani, fusese și el înjunghiat de zeci de ori.

Gândul anchetatorilor s-a îndreptat spre cazul „Cerasela”, iar analizele au stabilit că băiatul fusese înjunghiat cu același cuțit. A fost momentul în care criminaliștii au realizat că au de a face cu un criminal în serie, dar, în ciuda eforturilor deosebite ale oamenilor legii de la acea vreme, criminalul nu a fost descoperit.

O armată de poliţişti a audiat zeci de persoane și au fost desfăşurate investigaţii complexe pentru prinderea criminalului, însă nicio pistă nu ducea la el. Parcă intrase în pământ.

Revelionul 1987 așteptat cu groază

Tensiunea creștea o dată cu apropierea Revelionului 1987. Un criminal în serie umbla liber pe străzi și ucidea din plăcere copii aflați în situații vulnerabile.

Mai mult, asupra oamenilor legii exista o presiune inimaginabilă întrucât chiar dictatorul Nicolae Ceaușecu transmisese un ordin clar de a fi prins criminalul înainte de a mai comite o crimă.

Și de ce le era tuturor groază s-a întâmplat. O a treia victimă, un băiat, a fost găsit mort, înjunghiat de nu mai puțin de 24 de ori. Se numea Cosmin Gruiu, avea 14 ani și trăia pe străzi. După ororile pe care le comitea, criminalul părea să intre în pământ.

Este însă momentul în care oamenii legii își dau seama că ucigașul care fusese supranumit „Asasinul de Anul Nou” venea în Buzău doar pentru a ucide și asta se întâmpla o dată pe an, în noaptea de Revelion.

Criminalul a fost prins după a patra crimă

Cel de-al patrulea Revelion de când începuse seria crimelor în rândul copiilor a venit cu o mobilizare extraordinară a oamenilor legii. Au fost stabilite și atent monitorizate toate punctele prin care criminalul ar fi putut intra în Buzău. O armată de polițiști și jandarmi a stat la pândă așteptând apariția acestuia.

Eforturile lor au avut rezultat. Criminalul a fost identificat și prins. La scurt timp, autoritățile aveau să afle că bărbatul avusese timp să comită încă o crimă. Cea de-a patra. Un alt copil, o fetiță de 13 ani, căzuse în mâinile odiosului criminal și a sfârșit și ea, la fel ca și ceilalți trei copii, sub zeci de lovituri de cuțit.

Cine era criminalul de copii

Anchetatorii nu se înșelaseră. Criminalul nu era din Buzău, ci doar venea în oraș pentru a ucide. Îl chema Grigore Uruc și era un țăran analfabet din comună Țintali.

image

A fost judecat rapid și condamnat la moarte pentru uciderea celor patru copii. A fost executat pe data de 11 iunie 1988. Execuția lui a fost penultima care a avut loc în România, îhn timpul regimului ceaușist.

Ultima condamnare la moarte și execuție a avut loc pe 25 decembrie 1989 și a fost a soților Elena și Nicolae Ceaușescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
test rutier (2) jpg
plante jpeg
toaleta curatenie istock jpg
Tânăra cu bani Foto Freepik com jpg
aeroport  jpg
orase din romania colaj pixabay jpg
padure pixabay jpg
Gara de Nord din Timişoara înaintea demarării lucrărilor de modernizare FOTO Both
image
actualitate.net
image
actualitate.net