Asta se întâmplă în corpul tău când ți-e frig
Când e supus unor temperaturi extreme corpul tău dă alarma şi încearcă să se apere de agresiune. În interiorul tău se dă o luptă pentru protejarea organelor vitale, iar fiecare muşchi, vas de sânge sau nerv contribuie la supravieţuirea complexului organism uman. Click! îţi spune cum să citeşti semnele pe care ţi le dă corpul tău când afară e frig de crapă pietrele.
În această perioadă nu contează doar cum te îmbraci, ci şi ce mănânci, cum te hidratezi şi cât timp te expui la frig. Trebuie să ştii că organismul tău are arme pentru a se lupta cu gerul, însă acestea nu sunt infailibile, iar expunerea îndelungată poate duce la hipotermie, degerare şi chiar moarte. De asemenea, corpul tău pompează sânge în vene, asemeni unui fochist care „hrăneşte” trenul cu cărbune, pentru a menţine calde cu precădere organele interne. De aceea, cele mai expuse îngheţului sunt extremităţile (degete, nas, urechi, obraji). Fiindcă pielea suferă din cauza gerului, e vital să bei cel puţin 2 litri de apă şi iarna. Apa ajută la eliminarea toxinelor, reglează temperatura corpului şi ajută la menţinerea tonusului muscular. Cremele hidratante protejează palmele de vânt şi ger, aşadar nu uita să le foloseşti. Poartă haine din bumbac, in sau lână fiindcă nu sufocă pielea. Pentru protejarea urechilor, foloseşte căciuli cu „urechi”, iar fularul e cel mai bun acesoriu pentru gât. Temperaturile scăzute pot cauza urticarie, afecţiune care poate fi un semnal de îmbolnăvire. Mergi imediat la medicul dermatolog pentru un diagnostic corect!
Antigel de la Mama Natură
Când e frig trebuie să urinezi mai mult. Expunerea la frig conduce la scăderea fluxului sangvin la nivelul feţei, ceea ce duce la micşorarea volumului de sânge în tot organismul. Reacţia corpului tău este de a reduce volumul de lichide prin micţiune.Urina este un antigel de la Mama Natură. Temperatura urinei este de 37 de grade, însă aceasta nu poate scădea suficient de repede pentru ca urina să îngheţe până să atingă solul.
Pregătiţi-vă pentru gerul Bobotezei!
A fost extrem de frig în noaptea dintre ani. Cel mai rece a fost la Întorsura Buzăului, unde s-au înregistrat - 32 de grade, iar în Capitală au fost - 20 de grade. După temperaturi atât de scăzute de Revelion, vom avea un weekend cu vreme blândă, spun meteorologii. Apoi, trebuie să ne pregătim de gerul Bobotezei. „După 5 ianuarie, în timpul nopţii, temperaturile încep din nou să scadă, până la - 24, - 25 de grade în depresiuni, şi până la - 15 grade în Capitală. Prognozăm că noul val de ger va dura patru zile”, ne-a explicat Oana Păduraru, meteorolog ANM. De ieri s-au întors şi precipitaţiile, în general slabe, sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Specialiştii spun că nu va fi viscol, ca cel de la sfârşitul anului, dar se va depune un nou strat de zăpadă.