Biserica Ortodoxă Română a anunțat că Sfântul Gheorghe va fi sărbătorit pe 29 aprilie în loc de 23 aprilie
Săptămâna Patimilor mută Sărbătoarea Sfântului Gheorghe. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca sărbătoarea unuia dintre cei mai mari martiri ai credinței să fie mutată pe 29 aprilie în loc de 23 aprilie pentru a nu încurca evenimentele dedicate Învierii Domnului
Nu este pentru prima dată când sărbătoarea religioasă este mutată spune Patriarhia. De ce Sfântul Sinod a decis mutarea acesteia pe 29 aprilie, a doua zi după Înviere?
”Uneori, când o sărbătoare cade în Săptămâna Sfintelor Pătimiri (Săptămâna Mare), se deplasează cu câteva zile slujba sărbătorii respective. Aceasta, întrucât în cea mai important și cea mai densă spiritual duhovnicesc săptămână din an, totul în Biserică are legătură cu Învierea Domnului (Sfintele Paști)”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu. Surse din Patriarhie au explicat mai direct motivul pentur antena3.ro.”Sfântul Gheorghe a fost unul dintre marii credincioși ai omenirii iar cinstirea lui este motiv de sărbătoare și bucurie(…)În consecință s-a decis ca toți purtătorii numelui acestui sfânt să își celebreze onomastica pe 29 aprilie, după ieșirea din Postul Paștelui”.
Cine a fost Sfântul Gheorghe?
Sfântul Gheorghe a fost un soldat roman de origine greacă, născut în Capadocia, care a devenit ofițer în Garda împăratului roman Dioclețian. El a fost condamnat la moarte pentru că nu a renunțat la credința creștină. A devenit un martir al credinței creștine, unul dintre cei mai venerați sfinți.
Sfântul Gheorghe este pomenit de aproape toate Bisericile tradiționale, de obicei pe data de 23 aprilie. Este considerat patron al multor țări, regiuni și orașe pentru suferința sa.
În anul 303, la sfatul ginerelui său Galerie, împăratul a pornit o mare prigoană împotriva crestinilor. Sf. Gheorghe s-a înfăţisat singur la împărat, mărturisind că este crestin si își asumă rolul de ucenic al Domnului dar vrea să rămână în armată. A fost aruncat în temniţă si torturat - lovit cu suliţa, bătut la tălpi, lespezi pe piept, chinuit pe roată, groapa cu var, încălţăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaie cu vâna de bou -, ca să se lepede de credinţă si să se închine la idoli. Toate caznele, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăţie și nu a renunțat la credința sa. Suferința sa nu a fost în zadar, căci martiriul său a făcut ca mulți camarazi de arme să îmbrăţișeze credinţa în Hristos. Cât a fost ținut în temniță, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat. Văzând această minune, însăsi împărateasa Alexandra, soţia lui Diocleţian,”a mărturisit credinţa ei în Hristos”spin scrierile străvechi. Văzându-si zădărnicite toate încercările, împăratul a poruncit să li se taie capetele, atât mucenicului, cât si împărătesei Alexandra.
Tradiții și obiceiuri de Sf Gheorghe
* Cine doarme în ziua Sfântului se crede ca va primi”somnul mieilor” și tot anul va fi apatic.
* Pentru a apăra gospodăria de strigoi, se folosea o unsoare făcută din usturoi și alte plante (pelin, leuștean, rostopască). Cu ea se ungeau pragurile ușilor, porțile, ferestrele, fântânile, animalele și oamenii; iar sătenii își împodobeau acareturile cu ramuri verzi.
* Se pune măcieș în coarnele vacilor, contra vrăjilor.
* Nu se dă nimic din casa, căci așa vei da tot anul.
* Gunoiul strâns în această zi se pune la rădăcina pomilor, să fie roditori.
* Fetele se duc pe dealuri și adună roua de pe grâne, care e bună de dragoste.
* Cel ce alearga în ziua de Sf. Gheorghe, înainte de răsăritul soarelui, va fi sprinten și nu va cunoaște oboseala.
* De Sf. Gheorghe se fac multe vrăji de dragoste.
* Pentru morți se dau de pomană oale cu lapte, colac, lumânări si caș.
Ce spun oamenii despre mutarea Sărbătorii Sf Gheorghe
Elena Vieru, 75 de ani, pensionară
”Nu sunt de acord cu această decizie a Patriarhiei. Așa a lăsat Dumnezeu așa știm din bătrâni, așa trebuie să fie! Pentru mine este clar: Sf Gheorghe pe 23 aprilie. Cum să sărbătorească în altă zi cei care au onomastica atunci? Întotdeauna m-am dus la biserică pe 23 aprilie la Sărbătoarea Sfântului și așa o să mă duc și acum”
Alexandra Cioată, 33 de ani, asistent medical
”Ar trebui să rămână cum a fost întotdeauna: Sfâmtul Gheorghe pe 23 aprilie. Motivele Patriarhiei nu le consider acceptabile, părerea mea este că nu poți muta o sărbătoare atât de importantă cum este cea a Sfântului Gheorghe, pe motiv că nu dă bine în Săptămâna Patimilor. Ce se întâmpla pe 23 aprilie de perturba Săptămâna Mare?”
Nicolae Balaș, 63 de ani, pensionar
”Eu sunt de acord! Patriarhia știe ce face, eu nu mă pricep. Dacă mai marii Bisericii Ortodoxe așa au hotărât, atunci așa trebuie. Eu sunt prea mic să îi judec, nu este treaba mea. Pe tatăl meu îl chema Gheorghe și vroiam să îi fac pomenire pe 23 aprilie, de ziua sfântului. Dar dacă biserica zice că trebuie în altă zi, atunci fac, să fie cum se cuvine”