Bulevardul Uranus, 800 de metri finalizaţi din 11.000

Ultima actualizare:

La ora 13.00, traficul auto a fost deschis pe strada Berzei, între străzile menţionate mai sus. Prima bucată a viitoarei magistrale auto a fost finalizată după 20 de luni de lucrări intense. Aici au fost schimbate reţelele edilitare, s-a pus asfalt nou, s-au schimbat bordurile şi s-au plantat copaci. Primarul Sorin Oprescu, prezent azi pe şantier, a declarat că finalizarea acestui tronson reprezintă un prim pas important în fluidizarea circulaţiei pe axa nord-sud.

“Sunt mulţumit că am reuşit să terminăm acest segment, cu toate vicisitudinile financiare şi cu toată răutatea celor care nu doresc să se facă acest bulevard. Segmentul face parte din străpungerea Buzeşti-Berzei-Uranus, un bulevard prevăzut cu linie de tramvai care, atunci când va fi gata, va avea aproape 11 km şi va face legătura între nord şi sud, până la Gara Progresul. Bulevardul va fi o alternativă la Calea Victoriei şi ţin să subliniez că nu este un bulevard de viteză, dar ajută la fluidizarea traficului”, a afirmat Oprescu. Cu toate acestea, tronsonul finalizat azi are doar 800 de metri lungime, dintr-un total de 11.000 de metri, cât va avea tot bulevardul când va fi gata.

Până la sfârşitul anului, Municipalitatea va da în folosinţă tronsonul cuprins între Piaţa Victoriei şi strada Occidentului. Nu acelaşi lucru se poate spune despre bucata cuprinsă între strada Berzei şi Calea Griviţei, care este întârziată din cauza amplelor lucrări de înlocuire a reţelelor de apă şi canalizare.

Cea de-a doua etapă a proiectului o reprezintă tunelul subteran pe sub dealul Parlamentului. Acesta va pleca de la intersecţia viitorului bulevard cu strada Izvor, va subtraversa Calea 13 Septembrie şi va ieşi ieşi în apropierea Pieţei George Coşbuc. Va avea circa 850 de metri lungime şi va fi săpat la 28 de metri adâncime. Din nefericire, tunelul nu poate fi realizat încă deoarece soluţia tehnică nu a fost avizată de autorităţi. 

Citeşte şi:

Fac tunel de 850 de metri în curtea Parlamentului

Viitorul bulevard Uranus este o arteră cu câte două benzi pe sens şi bandă specială pentru biciclişti, cu trotuare cu o lăţime cuprinsă între 3 şi 5 metri (în zonele cu lăţime de 5 metri sunt prevăzute spaţii verzi de 2 metri) şi cu două linii de tramvai. Realizarea lui costă circa 330 de milioane de euro, iar 2012 este anul în care ar trebui să fie dat în folosinţă. Pentru lărgirea şoselei, Municipalitatea a fost nevoită să demoleze câteva zeci de imobile, inclusiv Hotel Marna, fostul Cinematograf Feroviar şi câteva case aflate în zone protejate.

Hala Matache ţine lucrările pe loc

Sorin Oprescu a precizat că în acest moment lucrările la tronsonul Griviţei – Mircea Vulcănescu  stagnează, nefiind încă identificată o soluţie viabilă pentru Hala Matache. „Lucrările sunt sistate în zona Halei Matache şi se poartă discuţii pentru identificarea soluţiei optime. Noi am propus să o aliniem la nivelul celorlalte case şi să o refacem complet, să o reconstruim, aşa cum a fost ea. Ceea ce am cerut noi poartă numele, în limbaj tehnic, de strămutare. Această soluţie nu a fost însă agreată, a conchis Oprescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net