Calendar ortodox 2022, 17 aprilie. Sărbătoarea zilei. Intrarea Domnului în Ierusalim, Floriile. Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei

Intrarea Domnului în Ierusalim, Floriile, este prăznuită la data de 17 aprilie în Calendarul ortodox. Intrarea Domnului în Ierusalim este sărbătoarea zilei prăznuită de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 17 aprilie. Dezlegare la pește.

Icoană de Gabriel Toma Chituc
Icoană de Gabriel Toma Chituc

Calendar ortodox 2022, 17 aprilie. Sărbătoarea zilei. Intrarea Domnului în Ierusalim, Floriile

Iisus Hristos a intrat în Ierusalim triumfal și în uralele mulțimilor. Tot poporul auzise de minunea învierii lui Lazăr încununarea tuturor minunilor săvârșite de mântuitor în lucrarea sa de până atunci. Poporul l-a întâmpinat ca pe stăpânul casei care a lipsit și care se întoarce acasă să restabilească ordinea firească a lucrurilor. Iisus nu le înșeală așteptările și redă templului demnitatea e casă de rugăciune alungând tâlharii și negustorii, dar și contină să-i vindece pe nevăzători, pe invalizi și pe toți cei ce suferă și cred cu adevărat. 

Ierusalimul era plin de iudei veniți să sărbătorească Paștele, una din cele mai mari sărbători evreiești, cea care amintea de plecarea din Egipt sub îndrumarea lui Moise și Aaron. Era plin și de romani, pentru că deși locul guvernatorului era de obicei în Cezareea Palestinei, la sărbătoare Paștilor acesta venirea la Ierusalim pentru a asigura liniștea și ordinea în cetate dar mai ales să amintească iudeilor că Templul și Ierusalimul sunt sub dominație străină, iar trupele romane se aflau peste tot în oraș, sfidătoare și amenințătoare. Poporul evreu se săturase de ocupația romană și toată suflarea îl aștepta pe Mesia, eliberatorul. Acesta este și motivul ca cei care Iisus este primit ca un împărat după minunea învierii lui Lazăr, pentru că un om care are puterea de a învia din morți, cu certitudine are și puterea de a-i alunga pe romani care par puternici și invincibili. Perioada Paștelui era plină de semnificații pentru poporul ales, amintirea eliberării de sub robia egipteană făcându-i să dorească și mai mult eliberarea de sub robia romană. 

Troparul Intrării Domnului în Ierusalim

Glasul 1 

Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințând-o,  pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând, Ție, Biruitorului morții, strigăm:  Osana Celui dintru înălțime! Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului."

Condacul Intrării Domnului în Ierusalim

Bucuria lui Hristos, adevărul, lumina, viața și învierea lumii celor de pe pământ S-a arătat cu a Sa bunătate și S-a făcut chip învierii, dând tuturor dumnezeiască iertare.

Calendar ortodox 2022, 17 aprilie. Sfinții zilei. Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei

Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei este prăznuit în anul 2022 la data de 26 aprilie în Calendarul ortodox. Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei este prăznuită de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 26 aprilie. Denia Prohodului Domnului. Zi de post.

Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei (foto: doxologia.ro)
Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei (foto: doxologia.ro)

Calendar ortodox 2022, 17 aprilie. Sfinții zilei. Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei

Când s-a întărit comunitatea creștinilor din Persia dușmanii lor s-au speriat și vrăjitorii credinței persane au început să-i vorbească de rău la împăratul Savorie iar împăratul dându-le crezare a pus biruri din ce în ce mai mari pe creștini oprimându-i și asuprindu-i. Apoi au început să jefuiască bisericile și să-i omoare pe preoții lui Hristos fără să le fie frică și fără să fie pedepsiți. Împăratul Persiei, Savorie se lăuda deja că-i va ucide pe toți creștinii din împărăția sa. 

Doar că slujitorul cel mai de încredere și mai apropiat, Husdazat, nu a mai suportat nedreptatea și i-a mărturisit împăratului Savorie că el este creștin. Acesta a încercat în fel și chip să-l înduplece dar Husdazat nu a renunțat la Hristos și împăratul l-a decapitat, socotind că în felul acesta creștinii se vor speria. Dar sfântul Simeon și toți preoții aflați în temnițele împărătești se bucurau și se îmbărbătau unul pe celălalt. Vrăjitorii păgâni îi ademeneau pe creștini promițându-le viața pământească pe când ei doreau viața cerească mai mult ca orice. Erau atunci 100 de creștini întemnițați și toți au fost uciși iar ultimul a fost sfântul Simeon. Împreună cu ei au fost uciși și doi bătrâni, Avdelae și Anania dar când i-a venit rândul lui Anania acesta s-a speriat și a vrut să renunțe. În acel moment un nobil îl împărăției, pe nume Fusic l-a îmbărbătat mărturisindu-l al rândul său pe Hristos. A fost și el ucis de sângerosul împărat în chinuri groaznice iar mai târziu și fiica lui, fecioară. 

A trecut un an de la sângeroasele evenimente și eunucul împăratului, alt om de încredere al acestuia și slujitor credincios s-a mărturisit creștin, eunucul Azad. El a fost ucis în săptămâna patimilor din acel an împreună cu alți 1.000 de creștini. După ce l-a ucis pe Azad, împăratul a poruncit să oprească prigoana împotriva creștinilor de rând și să-i caute numai pe preoți și pe învățători.

Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei

Glasul al 4-lea

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Simeon, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei și al Sfântului Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei

 Glasul al 2-lea 

Ca un soare a răsărit nouă credincioșilor sfântă pomenirea voastră, pe care astăzi o săvârșim, Preaînțeleptilor, Sfințiților Simeon și Acachie, strigând: rugați pentru noi pe Cel Singur și Iubitor de oameni.

La 17 aprilie în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți

  • Preacuviosul Acachie, episcopul Melitinei; 
  • Sfântul mucenic Adrian; 
  • Sfântul Agapet, papă al Romei; 
  • Sfântul Macarie, Arhiepiscopul Corintului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net