Capul reţelei de fraudare a examenului auto de la Suceava a dat în judecată DNA. Ce despăgubiri cere polițistul
Fostul şef de la Permise Auto Suceava, cercetat în patru dosare că ar fi vândut premise de conducere, a dat în judecată instituția care îl anchetează și cere despăgubiri uriașe.
Comisarul-şef Radu Obreja îi acuză pe procurorii DNA că au „scăpat” în mass-media informaţii din dosarele în care este anchetat tocmai pentru a-l discredita. El face referire în primul rând la interceptări, care ar fi fost prezentate de presă într-o manieră trunchiată, ceea ce a dus la distorsionarea adevărului. Din acest motiv, Obreja a dat în judecată DNA şi cere despăgubiri de 500.000 de euro.
Radu Obreja este anchetat în patru dosare, trei fiind trimise deja în instanţă. Ultimul a ajuns pe masa judecătorilor chiar săptămâna trecută, comisarul-şef fiind cercetat alături de alte 33 de persoane pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă, în formă continuată.
Faptele de care este acuzat
Procurorii au arătat că, începând cu luna ianuarie a anului 2020, în calitate de comisar şef şi coordonator al Compartimentului examinări permise de conducere, Radu Obreja, împreună cu agentul de poliție Gheorghe-Ionel Perijoc şi cu un administrator al unei şcoli de şoferi, ar fi constituit un grup infracţional organizat care a fraudat examenele teoretice auto. În același dosar mai sunt anchetați și Paul Alexandru Butnariu şi Daiana Iuliana Rusu, dar şi alţi instructori auto şi administratori de şcoli de şoferi, precum şi persoane fără o calitate specială.
Radu Obreja ar fi pretins şi primit de la elevi/cursanţi, prin intermediul unor administratori, instructori sau persoane fără calitate specială, în numele său personal, diverse sume de bani, cu titlu de mită, cuprinse între 600 euro şi 5.500 euro. În schimb, Obreja ar fi înlesnit fraudarea, de către candidaţii interesaţi, a examenului teoretic pentru obţinerea permisului de conducere.
Ceilalţi membri ai grupului care, de regulă aveau calitatea de instructori, trebuiau să acţioneze drept extensii ale inculpatului Obreja Radu Ionuţ şi aveau rolul de a racola candidaţi care, nereuşind să atingă standardul minim solicitat pentru promovarea probei teoretice, erau dispuşi să plătească sume de bani.