Care a fost amenda primită de șoferul român care a fost surprins că mergea pe contrasens!

Un şofer a fost suprins în timp ce mergea pe contrasens, pe drumul expres Craiova – Piteşti. Ceilalţi participanţi la trafic au anunțat autorităţile. Bărbatul a fost amendat cu aproape 1.500 lei și a rămas fără permis timp de patru luni de zile. Nu a fost singurul șofer care a acționat în acest mod. 

Mașină pe contrasens Foto: Imagine amatori
Mașină pe contrasens Foto: Imagine amatori

Bărbatul de 70 de ani mergea pe contrasens 

Alarma a fost dată chiar de către ceilalți participanți la trafic, cei care au observat că un autoturism circulă pe contrasens pe drumul expres Craiova-Pitești. Imediat pe urmele mașinii a pornit un echipaj de la poliție, cel care l-a tras pe șofer în prima parcare. Așa aveau oamenii legii să afle că vorbim de un șofer în vârstă de 70 de ani. 

Gestul omului ar fi putut să se termine într-o tragedie, atât pentru participanții la trafic, cât și pentru el și pentru femeia și copilul care se aflau în autoturism cu acesta. Bărbatul de 70 de ani a fost amendat cu aproape 1.500 lei, iar dreptul de a mai conduce pe drumurile publice pentru următoarele 120 de zile i-a fost suspendat.

Alt șofer care a gonit pe contrasens pe Autostrada A7 

Pe 8 octombrie, un bărbat de 85 de ani, din judeţul Neamţ, a fost filmat când circula cu maşina pe contrasens pe Autostrada A7, centura ocolitoare a Băcăului. Imaginile au apărut online, şoferul fiind identificat de poliţişti. Bărbatul a fost amendat şi a rămas fără permis. 

„Poliţiştii Serviciului Rutier Bacău au identificat şi sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.300 de lei, un bărbat de 85 de ani, din judeţul Neamţ, care la data de 06 octombrie a.c., a fost surprins conducând un autoturism, pe autostrada A7 din municipiul Bacău, contrar sensului de circulaţie”, a anunţat IPJ Bacău.

Totodată, poliţiştii au luat măsura reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de circulaţie pe drumurile publice pentru 120 de zile, eliberând dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.

O șoferiță a fost filmată tot pe contrasens pe Autostrada București-Pitești

Tot anul acesta, o șoferiță de 80 ani a fost filmată în timp ce conducea pe contrasens pe Autostrada București-Pitești. Secvența a fost suprinsă cu o cameră de bord, la kilometrul 95. Șoferița se strecoară pe contrasens printre celelalte vehicule, fără să pară că ar realiza pericolul.

Ea a fost identificată de Poliție și amendată. În plus, femeia, din București, a ramas și fără permisul de conducere pentru șase luni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Margareta a României și Principele Radu foto Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Job jpg
cale ferata jpg
coacaze negre sirop jpeg
opera de arta banana lipita cu nada adeziva jpeg
diana și william jpg
pensie jpg
masini politie facebook jpg
rashod benzina jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net