Cât costă alimentele bio direct de la fermieri! „Chiar acum am pregătit o comandă pentru o doamnă din oraş”

Ultima actualizare:

Ce vom pune pe masă, după slujba de Înviere? Gospodarii ne aşteaptă cu bunătăţi proaspete, scrie adevarul.ro. Producătorii vând direct din curtea lor pui crescuţi ca pe vremea bunicilor, lapte de capră, foarte sănătos, carne şi ouă de prepeliţă. „La noi, totul este natural”, se laudă un fermier buzoian.

George Fifere,  administratorul  fermei din Focşănei. Foto: Iulian Bunilă
George Fifere, administratorul fermei din Focşănei. Foto: Iulian Bunilă

În jur de 100 de lei costă un coş cu produse proaspete, lapte, ouă, brânză, după cum spune George Fifere, un tânăr care administrează o fermă de familie din satul Focşănei, comuna Vadu Paşii (Buzău). În preajma sărbătorilor, George vinde bunătăţi direct din gospodărie. 

Laptele de capră,  pregătit pentru  a fi livrat la  domiciliul  clientului. Foto: Iulian Bunilă
Laptele de capră, pregătit pentru a fi livrat la domiciliul clientului. Foto: Iulian Bunilă

„Chiar acum am pregătit o comandă pentru o doamnă din oraş. Ne-a comandat doi litri de lapte de capră, ouă de găină, proaspete, şi brânză de capră. Litrul de lapte costă zece lei, brânza de capră costă în jur de 40 de lei kilogramul, un ou de ţară se vinde cu un leu”, explică femierul.

În gospodăria îngrijită de George şi de ajutoarele sale, cele mai multe animale sunt capre şi iezi, din rase autohtone, bune pentru carne, dar şi exemplare străine, care dau un lapte sănătos.

„Am decis să achiziţionăm şi o altă rasă, anglo-nubian, pentru că laptele acestor capre nu dă inflamaţie intestinelor noastre. Laptele de capră este foarte bun pentru copii, deoarece se apropie foarte mult de laptele matern”, arată George, administratorul fermei. 

Ouăle de prepeliţă, mai  sănătoase decât cele de găină. Foto: Iulian Bunilă
Ouăle de prepeliţă, mai sănătoase decât cele de găină. Foto: Iulian Bunilă

Într-o anexă adaptată pentru creşterea păsărilor, alături de găini şi raţe, din rase locale şi exotice, sunt crescute mai multe generaţii de prepeliţe. Unele sunt căutate pentru carnea lor gustoasă şi foarte bogată în vitamine şi minerale, altele - pentru ouăle renumite în curele alimentare.

„Oul prepeliţei este foarte sănătos. Multe persoane consumă ouă dimineaţa, pentru probleme gastrice. Puii, atât cei de prepeliţă, cât şi din celelalte rase, sunt crescuţi cu porumb, grâu şi calciu furajer. Totul este natural”, detaliază George. Păsările de curte sunt crescute cu hrană neatinsă de chimicale, pentru ca ouăle şi carnea să-şi păstreze toate calităţile care le recomandă ca alimente bio.

Astfel de ferme care îşi invită clienţii să cumpere produse naturale direct din gospodărie mai pot fi găsite în comunele buzoiene Verneşti şi Mărăcineni.

Copiii se joacă prin iarbă cu iepurii

image

Ferma din Focşănei e un magnet şi pentru prichindei. În timp ce clienţii gospodăriei ţărăneşti pun în coş produsele proaspete, micuţii lor pot vizita ţarcurile cu iepuri, păuni, bibilici şi papagali.

„Avem şi iepuri uriaşi, pe care îi creştem pentru bucuria copiilor. Le dăm drumul pe aici, prin fermă, iar copiii adoră să se joace cu ei în iarbă. Pot veni familii întregi şi vor avea o şedere plăcută în ferma noastră”, încheie administratorul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net