Câte zile a stat până acum Elena Udrea în arest

Detenția nu este ceva nou pentru Elena Udrea. În afară de cele două luni petrecute în arestul din Bulgaria, fostul politician a mai stat după gratii pentru scurte perioade și în România, dar și în Costa Rica. În total, aproape 7 luni. 

Elena Udrea a fost arestată în Costa Rica, în 2018  FOTO: stiripesurse.ro
Elena Udrea a fost arestată în Costa Rica, în 2018 FOTO: stiripesurse.ro

În 2015, blonda de la Cotroceni a fost arestată pentru fapte de corupție în dosarul „Microsoft” și dusă în Arestul Poliției Capitalei, unde a stat aproximativ două luni. Udrea a dezvăluit cum strângea gândaci de 10 centimetri din celula în care era închisă! „Într-o noapte, pe la 4.00, ne-am trezit şi am crezut că era un şoarece care a intrat în cameră, de fapt era un gândac uriaş care intrase într-o capcană şi se plimba cu ea”, a povestit aceasta. 

A stat închisă 2 luni în Costa Rica 

De aici a fost trimisă la Penitenciartul Târgșor, unde condițiile i s-au părut infinit mai bune. După doar două săptămâni, autoritățile au decis să fie judecată în arest la domiciliu. La începutul lui 2018, Elena Udrea a părăsit România și a cerut azil în Costa Rica, țară unde a fost reținută, în octombrie 2018. Și aici a stat încarcerată tot aproximativ două luni, fiind eliberată în decembrie, după ce Curtea Constituţională a decis că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanţă supremă. 

În iulie 2019, Elena Udrea s-a întors în România. A introdus căi extraordinare de atac, profitând de acea decizie a Curții Constituționale. Însă, în aprilie, un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondate contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea, dar și de ceilalţi inculpaţi din dosarul Gala Bute. Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi şi este definitivă, astfel încât Elena Udrea va merge la închisoare, fiind găsită vinovată de luare de mită şi abuz în serviciu. 

Dosarul Gala Bute

Dosarul Gala Bute a fost trimis de DNA în instanță în aprilie 2015. Elena Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Ștefan Lungu, Ana Maria Topoliceanu, Gheorghe Nastasia şi Tudor Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea. Banii au ajuns la Elena Udrea sau la unele persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).

Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la Gala Bute, prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja. Ministerul a fost prejudiciat cu suma de 8.116.800 lei. În acelaşi dosar, Rudel Obreja, a primit 5 ani de închisoare cu executare, Tudor Breazu - 3 ani de închisoare cu executare, Ştefan Lungu - 1 an şi şase luni cu suspendare, Gheorghe Nastasia - 4 ani de închisoare cu suspendare, Ana Maria Topoliceanu -  3 ani de închisoare cu suspendare, Dragoş Marius Botoroagă – 2 ani și șase luni cu suspendare. Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, a fost achitat. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net