Ce planuri avea Elena Udrea, dacă nu ar fi intervenit condamnarea la închisoare!

Ultima actualizare:

Elena Udrea își făcuse câteva planuri de viitor, înainte ca instanța de judecată să pronunțe sentința definitivă în cazul său. Fostul ministru al Turismului se declara, la vremea respectivă, încrezătoare că problemele sale cu legea se vor rezolva, așadar și-a planificat din timp un mic eveniment la care urma să participe. Iată despre ce este vorba!

Ce plănuri avea Elena Udrea, dacă nu ar fi intervenit condamnarea la închisoare Foto: Arhivă
Ce plănuri avea Elena Udrea, dacă nu ar fi intervenit condamnarea la închisoare Foto: Arhivă

Elena Udrea (48) a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare cu executare, în dosarul „Gala Bute”, însă înainte de pronunțarea sentinței, aceasta vorbea cu seninătate despre planurile sale de viitor și despre familia sa, fiind optimistă în privința problemelor sale cu legea.

Ce planuri avea Elena Udrea, dacă nu ar fi intervenit condamnarea la închisoare

Pe atunci, procesele ei erau încă în desfășurare, așadar Udrea spera că acestea vor avea o turnură favorabilă pentru ea. Astfel, fostul politician mărturisea de curând că avea de gând să participe la un eveniment drag ei. Elena Udrea plănuia să ajungă până de Paşti în Neamţ,  în comuna Ion Creangă, în satul Muncel, la un schit, pentru a se ruga şi a face o donaţie. 

Îmi doresc ca în următoarele două săptămâni, până la Paşti, să ajung în zonă la preotul care a construit pe dealul Muncel o bisericuţă din lemn, lângă crucea pe care eu am ridicat-o cu ani în urmă şi unde acum e mic schit de maici. Intenţionez să fac o donaţie acestui lăcaş de cult.“, declara Elena Udrea la data de 31 martie 2022, pentru ziarul „Monitorul de Neamţ şi Roman“.

Amintim faptul că Elena Udrea a fost implicată în construirea unei cruci metalice, pe dealul Muncel, în timpul campaniei electorale din 2012. Monumentul a costat-o atunci pe Udrea în jur de 40.000 de lei, fiind dedicat memoriei tatălui său, Nicolae Udrea.

Crucea ridicată de fostul deputat are o înălţime de 27 de metri și este iluminată electric noaptea, fiind vizibilă de pe Drumul European 85 şi din Roman. Cu timpul, pe calea de acces ce duce la bisericuţa din lemn şi la schitul de maici au fost amplasate 14 troiţe (cruci din lemn sau piatră), fiind organizat anual un pelerinaj pe cel ce a fost numit „Drumul Crucii“, informează Adevărul.

Citește și: Drama Elenei Udrea! Momentul devastator trăit de protejata lui Băsescu

Elena Udrea: „De 7 ani viaţa mea se desfăşoară mai mult în sălile de tribunal”

Elena Udrea  mai mărturisea la vremea respectivă, pentru sursa anterior menționată, faptul că îşi doreşte ca procesele în care este implicată să se termine și să aibă un rezultat favorabil pentru ca viaţa să-i reintre în normalitate. Iată, însă, că procesul s-a terminat, însă sentința pronunțată nu este deloc în favoarea fostului ministru.

În prezent, mă bucur de cei dragi, de Adrian Alexandrov, tatăl fetiţei mele, Eva Maria. Are acum 3 ani şi 6 luni. E frumoasă, sănătoasă şi veselă. Acum când stăm de vorbă (31 martie n.r.) se află lângă noi şi se joacă.

Toate aceste bucurii îmi sunt umbrite de faptul că de 7 ani viaţa mea se desfăşoară mai mult în sălile de tribunal. Mă lupt cu trei procese, aflate concomitent pe rol. Săptămâna şi procesul. E stresant şi e mult prea mult, dar sunt încrezătoare şi sper să se termine cu bine.”, mai spunea ea atunci.

Citește și: Elena Udrea, extrădată în România. Decizia judecătorilor bulgari nu e definitivă

Când ar putea ajunge Elena Udrea în România

La scurt timp de la pronunțarea sentinței, Elena Udrea a încercat să fugă din țară, așadar a fost dată în urmărire generală. Ulterior, Udrea a fost prinsă în Bulgaria, unde a fost și audiată, iar judecătorii au decis extrădarea sa. Astfel, în zilele următoare, Elena Udrea ar putea ajunge în România, unde urmează să fie închisă în regim de detenție.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net