Ce face Guvernul când trebuie să scadă accizele? Ne minte!
“Accizele scad, cu siguranţă, la anul”, a anunţat pompos premierul Victor Ponta, în octombrie. Veste bună pentru români? Da’ de unde! Doar o promisiune făcută în campania electorală. Ieri, ministrul Finanţelor ne-a readus cu picioarele pe pământ. Guvernanţii noştri dragi au găsit o chichiţă ca să nu scadă acciza.
Ne uităm la cursul euro la care ar fi trebuit să se calculeze accizele pentru 2015? E mai mic decât cel din urmă cu un an! Ne uităm la Codul fiscal, cel care defineşte cele două moduri posibile în care ar trebui se calculeze accizele pentru 2015? Oricum am întoarce-o, accizele ar trebui să scadă cu cel puţin 5% faţă de 2014! În mod normal ar trebui să urmeze vestea cea bună: „accizele scad” şi odată cu ele preţurile la carburanţi, la ţigări, cafea, bere şi produse de lux. Nu şi în România.
După ce au amânat mai bine de 45 de zile (conform legii, nivelul accizei ar fi trebuit comunicat până pe 15 octombrie), guvernanţii vin şi cu vestea rea. „Accizele «îngheaţă» în 2015 la actualul nivel”, sună anunţul sec al ministrului Finanţelor, Ioana Petrescu. Astfel, preţurile la tot ce înseamnă produs accizabil vor fi calculate la 4,73 de lei pentru un euro, un curs cu 6,4% mai mare decât cel real. Dacă s-ar fi respectat legea aflată acum în vigoare, cursul de calcul al accizei nu ar fi trebuit să depăşească 4,51 lei pentru un euro, adică 5% mai puţin decât anul acesta. Cu exact 57 de zile în urmă, premierul Victor Ponta ne asigura că accizele vor fi mai mici în 2015. Numai că în cele 57 de zile s-au întâmplat multe: premierul Victor Ponta a pierdut alegerile şi tot premierul Victor Ponta trebuie să aducă bani mai mulţi la buget pentru a putea onora pomenile promise în campanie. Ce mai contează o minciună în plus sau în minus?
Iată cât ar fi trebuit să scadă preţurile la anul
Un plin de 40 de litri de benzină sau motorină – 4 lei
Un pachet de ţigări – 35 de bani
Un pet de 2 litri de bere – circa 20 de bani
Click! spune
Acciza e un impozit indirect perceput de stat care se aplică asupra unor obiecte de consum, cum ar fi: alcoolul şi băuturile alcoolice, tutunul prelucrat, bunurile de lux, carburanţii şi cafeaua.