Ce ore trebuie să evitați pentru a nu prinde aglomerație mare la vama Giurgiu-Ruse. Intervalul de timp când e cel mai bine să pleci sau să te întorci din vacanță

Ultima actualizare:

Aproximativ 3.000 de vehicule cu 15.000 de persoane au traversat granița între România și Bulgaria prin punctul de trecere Giurgiu-Ruse luni, în decurs de șapte ore, conform News.ro.

„Podul Prieteniei” Giurgiu-Ruse. Foto: IGPR
„Podul Prieteniei” Giurgiu-Ruse. Foto: IGPR

Polițiștii de frontieră au menționat că cele mai mari aglomerații la acest punct de trecere se înregistrează în weekenduri.

„Între orele 7:00 și 14:00, pe sensul de ieșire din țară, au fost înregistrate aproximativ 3.000 de vehicule, transportând 15.000 de persoane. Aglomerația este cea mai mare în weekend, începând de vineri seara și până luni”, a declarat inspectorul de poliție Raluca Stan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

Zile mai aglomerate ca de obicei

Ea a adăugat că săptămâna trecută, joi, punctul de trecere a fost, de asemenea, mai aglomerat decât de obicei. Cauza principală a acestei aglomerații este reprezentată de lucrările efectuate de autoritățile bulgare la podul de peste Dunăre care leagă Giurgiu de Ruse.

„Timpii de așteptare sunt influențați de numărul mare de vehicule care stau la semaforul de pe Podul Prieteniei, deoarece circulația se desfășoară pe o singură bandă”, a explicat Raluca Stan. Polițiștii de frontieră se așteaptă ca, în mijlocul lunii august, în perioada vacanței de Sfânta Maria, punctul de trecere de la Giurgiu să fie și mai aglomerat decât de obicei.

Luni după-amiază, timpii de așteptare pentru ieșirea din România în Bulgaria variază între 30 de minute și o oră la punctele de trecere Giurgiu, Ostrov, Negru Vodă și Vama Veche.

Potrivit IGPR, lucrările sunt fi efectuate pe tronsoane rutiere de câte 400 de metri. Din acest motiv, traficul rutier nu va fi complet oprit, ci se va desfășura alternativ, pe o singură bandă, utilizând semaforizare, indicatoare rutiere și personal de dirijare.

În prima etapă a lucrărilor, circulația va fi restricționată pe sensul de intrare în Bulgaria, urmând ca ulterior să fie afectată și circulația pe sensul de ieșire spre România. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să reducă viteza și să respecte cu strictețe semnalizările temporare amplasate în zona lucrărilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Placinta de branza de vaci  Sursa foto shutterstock 1323096947 jpg
clickpentrufemei.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Prințesa Kate (1) jpg
rugaciune jpg
image png
yubari jpg
image png
carne oaie miel istock jpg
raceala jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net