Ce soluții au găsit marile orașe din România pentru fludizarea traficului. Cum văd românii această idee

Brașovul ar putea deveni, în următorii patru ani, primul oraș din România care implementează un sistem de tren metropolitan. Inițiativa vine ca răspuns la aglomerația tot mai mare și la nevoia de a conecta orașul cu localitățile limitrofe și cu aeroportul internațional din Ghimbav. Proiectul, estimat la 238 de milioane de euro, va fi finanțat în mare parte din fonduri europene, iar miercuri a fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate.

Aglomerație în drumul spre Brașov.
Aglomerație în drumul spre Brașov.

Trenuri metropolitane pentru Brașov și nu numai

Trenul Metropolitan Brașov va acoperi principalele rute din jurul orașului, cu trei trasee propuse, unul dintre ele trecând pe lângă aeroport. Autoritățile speră ca această investiție să reducă semnificativ traficul auto și să ofere locuitorilor o alternativă rapidă și sustenabilă de deplasare.

George Scripcaru, primarul municipiului Brașov, a subliniat că proiectul încearcă să recupereze timpul pierdut și să respecte pașii procedurali necesari pentru implementare. „Valoarea investiției este de 238 milioane de euro, fonduri care pot fi accesate pentru a îmbunătăți mobilitatea din zona metropolitană”, a explicat edilul.

Ce spun localnicii despre această idee

Brașovenii care locuiesc sau lucrează în jurul orașului privesc cu optimism proiectul. „Este o idee foarte bună, ținând cont că Brașovul a crescut mult în ultimii ani, cu mulți turiști și trafic intens. Va fi o alternativă bună pentru toată lumea”, spune un localnic. Altul adaugă: „Întotdeauna e loc de mai bine. Se poate face, sigur că da, chiar ar fi nemaipomenit!”.

Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a menționat că trenurile metropolitane vor facilita accesul nu doar în zona metropolitană, ci și la aeroportul din Brașov, sporind conectivitatea și confortul călătorilor. George Cornea, directorul Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov, a adăugat că studiul de fezabilitate urmează să fie finalizat în următoarele șase luni, pentru ca orașul să poată depune cererea de finanțare europeană.

Tendință în România

Pe lângă Brașov, și alte orașe mari precum Cluj-Napoca și Oradea au început să implementeze proiecte similare. În viitor, Iașiul și Bucureștiul ar putea completa lista, preluând modelul adoptat în orașe europene pentru fluidizarea traficului și reducerea poluării.

Implementarea trenurilor metropolitane promite să transforme modul în care românii se deplasează între orașe și localități limitrofe, aducând beneficii economice, sociale și de mediu, și deschide calea către un sistem de transport mai modern și mai eficient.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sylvester 6897648 1280 jpg
vin pexels jpg
marturiile emotionante ale fetitei din romania care a primit o scrisoare de la papa leon ei sufera foarte tare raman fara parinti 1034292 jpg
Dr  Vlad Ciurea, foto Facebook jpg
Bancnote lei bani FOTO Shutterstock jpg
BeFunky collage   2025 12 27T142503 234 jpg
Turiştii au luat cu asalt pârtiile de pe Valea Prahovei. Foto: ADS
viscol jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net