Cifrele dezastrului

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Să ne ferească Dumnezeu de un cutremur mare! ­Altfel, va fi jale. Zeci de mii de blocuri se vor prăbuşi, iar mulţi dintre bucureşteni vor pieri sub ­dărâmături. Aşa arată un document întocmit de specialiştii din Primăria Capitalei, încă din 2009. Din păcate, primarul general Sorin Oprescu nu a făcut nimic în tot acest timp.

"Vine marele cutremur". Asta auzim în ultimele zile din gura multora, oameni de ştiinţă, dar şi persoane care s-au născut cu un har aparte şi prevăd lucruri care se întâmplă în viitor.

Dacă e să ne luăm după ei, un seism de peste 7 grade pe scara Richter e aproape. România nu este pregătită pentru aşa ceva. Ar fi o adevărată catastrofă! Ne arată chiar un document întocmit de specialişti din cadrul Primăriei Capitalei, Prefecturii Bucureşti, dar şi din ministerele Internelor şi Locuinţelor, potrivit evz.ro.

Vorbim despre anexa la Hotărârea Consiliului General al Capitalei privind Planul de Analiză al riscurilor care spune clar că în cazul unui cutremur similar celui din 4 martie 1977 situaţia ar fi una dramatică.

Dacă s-ar produce în jurul orei 21.00, când toată lumea este acasă, 450.000 de locuitori, din cei 2,2 milioane, cât are Capitala, ar avea de suferit.

Mai mult, vor fi 46.000 de victime, dintre care 6.500 morţi, 16.000 răniţi grav, 10.500 spitalizaţi, 13.000 răniţi uşor, iar 95.000 vor rămâne captivi în clădiri sau sub dărâmături. În schimb, dacă se va produce la ora 13.00, numărul victimelor s-ar înjumătăţi. Acelaşi plan mai arată că 23.000 de imobile ar suferi fie avarii serioase la pereţi şi acoperişuri, fie distrugeri complete.

„Evaluarea hazardului seismic datorat sursei Vrancea, în Bucureşti devine din ce în ce mai importantă odată cu trecerea timpului şi apropierea de termenele majorităţii predicţiilor seismice realizate de către specialiştii seismologi, care prevăd producerea unui cutremur cu impact major în perioada 2006-2013", se precizează în acelaşi document, citat tot de evz.ro. În ciuda opiniilor generale, din aceeaşi sursă aflăm că 40% dintre clădirile care se vor prăbuşi vor fi cele cu un etaj şi doar 10% sunt blocuri înalte. De asemenea, Centrul Istoric este cel mai expus în cazul unui cutremur puternic.

Documentul specialiştilor stă pe masa primarului Sorin Oprescu încă din 2009, dar acesta nu a luat nici o măsură reală. În loc să facă rost de fonduri pentru consolidare, el le-a dat bucureştenilor, care stau în blocurile cu bulină roşie, truse de prim ajutor, ce conţin, printre altele, fluiere, pansamente, mască şi şerveţele umede.

Seismele de lângă Galaţi sunt unice în lume

simeon stalpnicul png

Nu au mai dormit liniştiţi de mai bine de două săptămâni şi sunt peste măsură de speriaţi. Sătenii din Izvoarele, care au fost zgâlţâiţi de 217 cutremure în 14 zile, nu cred că viaţa poate fi reluată ca şi când nu mai sunt în pericol. Slavă Domnului că de două zile e linişte în zonă! Ieri, Tudor Prisecaru, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, a fost în judeţ şi a declarat: „Din câte am înţeles de la colegii mei de la toate instituţiile, ceea ce s-a întâmplat aici are un caracter unic. Există contacte cu specialişti din Brazilia, unde s-a mai întâmplat ceva similar, dar nu întru totul la fel, dar şi cu specialişti din alte ţări”. (M. Dohi)

«Următorul cutremur va avea loc tot noaptea, între orele 23.00 şi 02.30»

Previziunile clarvăzătoarei Doina Ionel vestesc un nou cutremur. Va avea loc până la sfârşitul lunii şi se va produce tot noaptea. „În următoarele două săptămâni, nu pot spune când cu exactitate, va mai fi un seism cam de aceeaşi intesitate ca cel de duminică dimineaţă, care nu a avut 5,5 pe Richter, aşa cum au spus seismologii, ci între 6,1 şi 6,3. Va avea loc între orele 23.00 şi 2.30, probabil la ora 2.20. Dar nu este vorba despre marele cutremur. Acesta va fi de peste 7 grade. Aceste cutremure sunt avertismente pentru că oamenii şi-au pierdut credinţa în Dumnezeu”, le-a transmis cititorilor Click!, Doina Ionel. Aceasta a mai anunţat faptul că mişcările de la Galaţi sunt legate de zona Vrancea, chiar dacă au loc la o adâncime mult mai mică. 

«Nu dormim noaptea de frică»

Maria Rudeanu, 65 de ani, pensionară: “De duminică dimineaţă, când a avut loc siesmul, nu mai dorm noaptea. Îmi este frică, dar nu am unde să mă duc. Mă rog să nu cadă blocul”.

simeon stalpnicul png

Gheorghe Bloju, 45 de ani, mecanic: “Bucăţi mari din tencuiala blocului meu au căzut după ultimul cutremur. Vă daţi seama că am inima cât un purice . Să ne ferească Dumnezeu!“.

simeon stalpnicul png

Petre Moraru, 71 de ani, actor: “Poţi muri şi pe stradă sau în alt loc. Este adevărat că este mai periculos să locuieşti într-un bloc cu bulină decât în unul unde nu au fost constatate probleme”.

Iată zonele cele mai afectate din Capitală!

Oraşul este împărţit în zone seismice, iar, potrivit hărţii întocmite de specialiştii Institutului de Fizică a Pământului solul din Capitală se va comporta diferit în cazul unui cutremur devastator.

Cele mai expuse zone sunt Băneasa, Pantelimon, Răzoare-Panduri, Militari şi Drumul Taberei deoarece aici acceleraţia solului în timpul unui seism este mai mare decât în alte zone. Specialiştii spun că  valoarea acceleraţiei solului şi valoarea timpului de vibraţie a terenului trebuie luate în calcul la proiectarea tuturor clădirilor. Centrul Bucureştiului e la fel de periculoas, însă din alt motiv.

Aici sunt cele mai multe clădiri cu bulină care ar putea provoca mii de victime în caz de prăbuşire. Potrivit aceleiaşi hărţi, cel mai „ferit” cartier este Berceni, unde acceleraţia solului are cea mai mică valoare.

simeon stalpnicul png

«N-am mai închis un ochi două ore după cutremur»

Cutremurul de duminică noaptea s-a simţit şi la Chişinău

EXCLUSIV O clarvăzătoare anunţă marele cutremur

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net