Cine a pierdut şi cine a câştigat de pe urma nămeţilor

Ultima actualizare:
Firmele de deszăpezire
Firmele de deszăpezire

Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Zăpada şi gerul din luna ianuarie, atât de hulite de majoritatea românilor, au adus şi beneficii altor români. Click! vă spune cine sunt cei care au profitat din plin de capriciile vremii.

Şoferii care au fost captivi în infernul alb de pe DN1 v-ar putea spune, pe bună dreptate, că zăpada asta n-a făcut decât rău românilor.

Pentru ei, zilele petrecute sub nămeţi au fost, poate, cele mai cumplite din viaţa lor. Transporturile au fost paralizate în sudul ţării, iar scrisorile şi bunurile de larg consum au ajuns cu întârziere la destinaţie.

Marile magazine de produse alimentare nu au mai putut umple rafturile rămase goale, din cauza aprovizionării care a căzut.

Cu toate acestea, zăpada şi gerul le-au adus câştig altor români, care au ştiut să profite de situaţia creată.

În luna ianuarie, lopeţile, lanţurile auto, sprayurile antiîngheţ şi racletele s-au vândut ca pâinea caldă.

Fiecare posesor de autoturism a simţit pe pielea lui cât de importante sunt aceste echipamente pe timp de iarnă.

La fel de câştigaţi au fost şi cei care şi-au cumpărat lopeţi ca să facă bani cu ele.

E vorba de „deszăpezitorii" de ocazie care, în schimbul a 10-15 lei, i-au scos din nămeţi pe cei care au avut nevoie de o mână de ajutor.

Pieţarii

Ţăranii nu au mai putut ajunge cu produsele la tarabă din pricina nămeţilor.

„În piaţă bate vântul de câteva zile. Oamenii nu au putut să ajungă cu marfa, iar clienţii nu s-au încumetat să mai facă piaţa pe gerul ăsta", ne-a spus Veronica Popescu, comerciantă în piaţa Băneasa.

Firmele de deszăpezire

Societăţile de deszăpezire primesc bani de la primării în funcţie de modul în care au intervenit pe străzi.

Magazinele
Magazinele

Există şi firme care au în contract aşa-zisa „clauză de aşteptare".

Acest lucru înseamnă că ele primesc bani, fie că ninge, fie că nu.

Magazinele

Magazinele au avut mari probleme de aprovizionare. „Ne cerem scuze pentru lipsa anumitor produse la raft", şi-a anunţat Mega Image clienţii, chiar la intrarea în magazine.

Locatarii
Locatarii

La Profi, unele camioane cu produse pentru Bucureşti au fost blocate pe autostradă, iar altele, cu mărfuri pentru magazinele din Moldova, nu au putut ajunge acolo la data planificată. Situaţia a fost corectată rapid.

Locatarii

Românii care locuiesc la bloc şi se încălzesc în regim centralizat au reclamat facturi uriaşe la întreţinere în decembrie.

Voluntarii de ocazie
Voluntarii de ocazie

Ei se aşteaptă ca factura la încălzire, aferentă consumului din ianuarie, să explodeze.

Din cauza temperaturilor extrem de scăzute, consumul de căldură a crescut considerabil, subţiind buzunarele românilor.

În Bucureşti, pe luna decembrie, o familie care locuieşte într-un apartament cu patru camere a plătit chiar şi 800 de lei.

Voluntarii de ocazie

Zăpada abundentă şi îngheţul nu i-au speriat pe „deszăpezitorii" de ocazie.

Comercianţii de lopeţi
Comercianţii de lopeţi

Ei au făcut mai mulţi bani ca niciodată, sărind în ajutorul celor care au rămas înzăpeziţi.

Unul dintre ei este Sorin, un tânăr de 23 de ani din Bucureşti, care a intuit că bucureştenii vor plăti bani frumoşi pentru serviciile sale.

El ia între 10 şi 20 de lei pentru deszăpezire şi zice că are cam zece clienţi pe zi.

Comercianţii de lopeţi

Marile magazine de bricolaj au avut profit în această lună cu produsele specifice iernii.


    Comercianţii de lopeţi
Comercianţii de lopeţi

Fie că e vorba de lopeţi, lanţuri de zăpadă sau lichid de parbriz comercianţii spun că aceste bunuri s-au vândut excelent.

„Comparativ cu 2011 avem o creştere cu 30% a vânzărilor la aceste produse. Cel mai bine s-au vândut lopeţile", ne-a spus Florentina Vlădan, responabil Baumax Sun Plaza.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
diabet jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net