Concluzii, recorduri, reacții și fapte inedite după alegerile prezidențiale

Ultima actualizare:

    Foto: Inquam Photos
Foto: Inquam Photos

Klaus Iohannis a obţinut, duminică, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, un nou mandat pentru cinci ani la Palatul Cotroceni. Contracandidatul său, pesedista Viorica Dăncilă a fost învinsă detaşat cu un procent aproape dublu, de 66,10%, faţă de doar 33,89%.

  • Jale mare în PSD după înfrângerea usturătoare suferită la alegerile prezidenţiale. Potrivit rezultatelor provizorii centralizate de către Autoritatea Electorală Permanentă, Klaus Iohannis a obţinut, în total, 6.510.617 de voturi, în timp ce Viorica Dăncilă a obţinut 3.338.112 de voturi.
  • În cazul voturilor din diaspora, după centralizarea a 96% din cele 944.077 de voturi exprimate, Klaus Iohannis înregistrează un scor zdrobitor de 93,96%. Pentru Viorica Dăncilă au votat 6,04% din românii aflaţi în străinătate la muncă sau cu dublă cetăţenie.
  • Doar cinci judeţe au mai rămas roşii după alegerile prezidenţiale: Teleorman, Giurgiu, Mehedinţi, Gorj şi Olt, arată statistica AEP. Pe de altă parte, Viorica Dăncilă a încasat cele mai usturătoare înfrângeri în judeţele conduse de Marian Oprişan (Vrancea), Lia Olguţa Vasilescu (Dolj), Gabriela Firea (Bucureşti), Dumitru Buzatu (Vaslui), Felix Stroe (Constanţa), Marcel Ciolacu (Buzău), Rovana Plumb (Dâmboviţa), Ionel Arsene (Neamţ), Dan Nica (Iaşi) şi Gabriel Zetea (Maramureş).
  • Cel mai plastic comentariu post-înfrângerea PSD l-a avut chiar un membru de frunte al partidului. Consilierul judeţean Mihai Ritivoiu, care este şi trezorier al partidului, a postat pe site-ul propriu, ritivoiu.ro, un mesaj în care arată că PSD este un partid eşuat, „nava în derivă din vară, fiind de fapt o balenă eşuată pe uscat”. ”Partidul meu se duce de râpă. Maşinăria infernală, mastodontul armatelor de activişti, partidul dosarelor de cadre cu trei variante pentru fiecare post în administraţie a devenit un club de gospodine şi de amatori”, susţine consilierul PSD.
  • Un fapt inedit s-a înregistrat la Iaşi, unde au existat trei secţii de votare la care n-a venit nici un alegător de pe listele permanente. Doar câţiva români s-au prezentat pe liste suplimentare, informează adevarul.ro.
  • Tot la capitolul liste suplimentare a vrut să se înscrie şi fostul lider PSD Liviu Dragnea, care şi-a dorit să voteze în puşcărie. Dar nu a fost lăsat! Avocatul lui Liviu Dragnea a depus o plângere la Parchetul Sectorului 5, în care acuză încălcarea dreptului la vot atât la primul tur de scrutin, cât şi la cel din 24 noiembrie pentru alegerea şefului statului. Avocatul lui Dragnea scrie că membrii secţiei de vot care au venit cu urna mobilă la penitenciar i-au spus acestuia că nu poate vota, conform Digi24. Motivul l-ar fi constituit faptul că avea interdicţie în sistemul electronic al Autorităţii Electorale de a-şi exercita drepturile electorale, scrie adevarul.ro. Liviu Dragnea susţine că, în realitate, instanţa de judecată i-a interzis doar dreptul de a candida, nu şi pe cel de a alege, drept urmare a fost oprit ilegal să îşi exprime intenţia de vot. 
  • După anunţarea oficială a rezultatelor finale, Curtea Constituţională validează votul. Klaus Iohannis ar trebui să depună jurământul până în data de 20 decembrie.

Moş Mitel Panaite a votat la 104 ani

Pensionarul n-a lipsit de la nici un scrutin electoral
Pensionarul n-a lipsit de la nici un scrutin electoral

Jos pălăria! Un pensionar din comuna Tudora (Botoşani), care a împlinit 104 ani, este unul dintre cei mai vârstnici votanţi din România. Bătrânul se numeşte Mitel Panaite şi este un votant conştiincios, scrie adevarul.ro. Din 1990 până în prezent, el n-a lipsit de la nici un scrutin, fie că era vorba de alegerile locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidenţiale. Pe 10 şi pe 24 noiembrie, moş Mitel a fost la urne, deşi a fost frig şi nu-l mai ţin picioarele. El a venit la secţia de votare sprijinit în cadru şi ajutat de o rudă mai tânără. ”Este datoria mea de român. Este şi un drept scump, iar oamenii ar trebui să se bucure că pot să-l aibă”, spune bătrânul. Mitel Panaite s-a născut pe 25 septembrie 1915, a prins monarhia constituţională, celebra perioadă interbelică şi a trăit ororile Războiului al Doilea Mondial pe frontul de est, unde a căzut prizonier în măcelul de la Cotul Donului. Şi, nu în ultimul rând, moş Mitel trecut şi prin cei 45 de ani de comunism.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
1 sfantul spiridon jpg jpeg
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
insulina jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net