Coronavirus pentru 7 martie. Puţin peste 3.000 de cazuri noi

#Coronavirus
Ultima actualizare:

Click! îţi prezintă bilanțul pandemiei de coronavirus pentru data de 7 martie 2022. Pandemia dă semne că a încetinit, după ce numărul cazurilor a scăzut în ultimele zile. Luni, 7 martie, au fost raportate puțin peste 3000 de cazuri noi.

Foto: AFP
Foto: AFP

11 județe în scenariul verde 

Incidența cazurilor de COVID-19 în România continuă să scadă. Luni, 11 județe erau în scenariul verde și 6 în scenariul galben. 25 de județe au rămas în scenariul roșu, cu peste 3 cazuri la mia de locuitori. De duminică până luni au fost înregistrate 3.188 de noi infectări, dintr-un total de 25.065 de teste RT-PCR și antigen efectuate.

Tot în ultimele 24 de ore au fost anunțate alte 32 de decese. În spitale sunt internați pe secții 5.053 de pacienți, iar la Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) - 750. Alți 96.037 de români confirmați pozitiv sunt izolați la domiciliu, 5.623 sunt în izolare instituționalizată, iar 42.590, suspecți de COVID, se află acasă, în carantină.  

Doar şase judeţe cu peste 100 de cazuri noi

În Bucureşti, duminică, erau 1.143 de cazuri noi de Covid-19. Doar în şase judeţe au fost înregistrate peste 100 de cazuri noi. Astfel, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la mia de locuitori, a fost în scădere, în întreaga ţară. Rata de incidenţă a fost de peste 3 în doar 15 judeţe. 

Numărul persoanelor internate cu Covid, în creştere

În spitalele Covid din ţară, numărul de pacienţi a fost, duminică, în creştere: pe secţii, erau internaţi 4.944 de pacienţi, cu 48 mai mult decât sâmbătă. La ATI, erau internate 777 de persoane, cu 17 mai puţin decât în ziua anterioară. 

Dintre pacienţii din spitale, 308 sunt minori, 303 fiind internaţi în secţii, cu 23 mai mult decât în ziua anterioară şi 5 la ATI, similar cu ziua anterioară.

Cifrele înregistrate de la începutul pandemiei

În total, de la începutul pandemiei de coronavirus şi până în 6 martie, pe teritoriul României, au fost înregistrate 2.768.261 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Dintre acestea, 2.582.986 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. 63.961 de persoane au decedat.

Autorităţile vor renunţa la o serie de măsuri sanitare

Din 8 martie, România va ieşi din starea de alertă, iar Ministerul Sănătăţii va renunţa la o serie dintre măsurile impuse de pandemie. Alexandru Rafila a declarat că a propus deja o listă, pe care a înaintat-o Guvernului Ciucă. 

Este vorba despre accesul fără certificat electronic COVID în centrele comerciale, instituţiile publice, hoteluri, pensiuni şi restaurante. De asemenea, creşterea limitei de la 30 la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, fără restricţii de interval orar - ăsta cred că e un lucru aşteptat de multă lume - pentru competiţii sportive, activităţile din cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole, concertele în aer liber, conferinţe, workshopuri, săli de sport şi piscine”, a declarat Alexandru Rafila.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!      

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
diabet jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net