Cum a ajuns Laurenţiu Baranga din strungar un mare demnitar. Şeful Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, plasat în arest la domiciliu

Ultima actualizare:
Vâlceanul a intrat în politică şi se dădea un important mebru al comunităţii ştiinţifice
Vâlceanul a intrat în politică şi se dădea un important mebru al comunităţii ştiinţifice

Tupeu maxim, fraude şi diplome falsificate. Aceasta este reţeta pe care pare s-o fi aplicat ani de zile Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Laurenţiu Baranga (53 de ani) a fost reţinut de procurori şi va sta în arest la domiciuliu timp de 30 de zile.

Baranga e cercetat pentru inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor instituţii publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate, în baza cărora a ajuns în importate demnităţi publice.

Ceea ce puţină lume ştie este că înainte de a obţine diploma de bacalaureat, dovedită a fi falsă, Laurenţiu Baranga a fost strungar. A lucrat, potrivit surselor din Vâlcea ale ziarului Adevărul, în cadrul secţiei I3 a Uzinei Mecanice Băbeni.

Interesant e însă cum a reuşit un strungar să ajungă înalt funcţionar de stat şi, timp de mai bine de un deceniu, să ocupe tot felul de funcţii universitare sau publice, printre care cea de director adjunct al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), ori de membru ARACIS - Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, cu ajutorul unor documente false. Baranga a intrat în atenţia publicului în momentul în care s-a înscris în politică. Când s-a înfiinţat organizaţia de la Vâlcea a partidului Forţa Civică, în 2012, el a fost numit preşedinte.


    Vâlceanul a intrat în politică şi se dădea un important mebru al comunităţii ştiinţifice
Vâlceanul a intrat în politică şi se dădea un important mebru al comunităţii ştiinţifice

A candidat la Senat din partea ADR – Alianţa România Dreaptă formată din: Forţa Civică, PDL şi PNŢCD, sub sigla ACD, iar apoi a devenit preşedinte de sector în Bucureşti. În 2012, făcea naveta la Bucureşti, unde obţinuse un post de consilier în cadrul ORNISS. La vremea respectivă, se prezenta drept conferenţiar universitar doctor, după ce în 2011 obţinuse o diplomă de la Şcoala Doctorală a Universităţii Valahia din Târgovişte.

Prejudiciu de celpuţin 640.000 lei

Până în luna septembrie a acestui an a stat într-un con de umbră. A ieşit din „anonimat” în momentul în care a fost numit şef la Combaterea Spălării Banilor, când presa a început să se întrebe cum a ajuns un bărbat care şi-a luat BAC-ul abia la 32 de ani într-o funcţie de rang înalt, deşi până la 41 de ani nu părea să fi lucrat pe undeva. În 2009, pe când Baranga se pretindea doctorand, a izbucnit scandalul „Fabricii de diplome de la Teleorman”. Atunci s-a aflat că sute de persoane, ajunse în „funcţii cheie”, au beneficiat de 15.000 de acte de studii false.

Printre acestea, şi actele de studii ale lui Laurenţiu Baranga: diploma de bacalaureat emisă de Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Bucureşti, diploma de licenţă emisă de Universitatea Ecologică Bucureşti, diploma de studii postuniversitare emisă de Academia de Poliţie, diploma de doctor emisă de Universitatea „Valahia” din Târgovişte, potrivit ziare.com. Anchetatorii au stabilit până în acest moment că a prejudiciat statul cu 640.000 de lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net