Cum au reacționat două turiste din Marea Britanie când au văzut cât costă o cafea în Cluj-Napoca: „Oh,Doamne!” VIDEO

O mamă din Marea Britanie, împreună cu fiica ei, au avut parte de o surpriză de proporții atunci când au intrat într-un local din Cluj-Napoca! Iar reacția celor două a devenit, în scurt timp, virală pe Internet.

Cele două au fost uimite de prețurile din Cluj-Napoca
Cele două au fost uimite de prețurile din Cluj-Napoca

Deja știm cu toții faptul că Clujul este orașul din România cu cele mai scumpe proprietăți imobiliare. Deja s-a ajuns în stadiul în care o vilă de la marginea orașului costă mai mult decât unele castele medievale din țări precum Franța, ori Italia. Motivul pentru care prețurile au ajuns atât de ridicate este venitul clujenilor, mult peste media țării. Însă nu numai casele sunt scumpe în Cluj-Napoca, iar acest lucru l-au aflat și două turiste din Marea Britanie.

Restaurantele din oraș au prețuri destul de mari, iar potrivit informațiilor de la adevarul.ro, cele două turiste au aflat acest lucru pe propria piele, atunci când au dorit să bea o cafea în oraș!

„16 lei sunt aproximativ trei lire sterline”, a spus una dintre turiste, care a dorit să bea un cappuccino. „Oh, Doamne! Atât plătim și noi pentru o cafea”, a răspuns, surprinsă, mama acesteia. Curioasă, aceasta a insistat: „deci, este același preț ca în Marea Britanie?”, iar fiica ei i-a confirmat.

„Este același preț ca în Marea Britanie”

„Doar ca să înțelegi: o cafea în Cluj, un cappuccino mic cu lapte de ovăz costă 16 lei, ceea ce este aproximativ trei lire sterline sau poate chiar puțin sub trei lire. Deci, este același preț ca în Marea Britanie”, a concluzionat una dintre cele două turiste. Una dintre cele două a remarcat faptul că în Londra prețul ar fi chiar unul dublu.

Cu toate acestea, ce nu știau cele două este că un cappuccino mic de 16 lei este un preț „mic” pentru Cluj, unde la unele cafenele din centru, prețul poate fi chiar și dublu. „În România toate sunt mai scumpe decât în Europa din două motive: 1. toate bunurile de consum vin din import. 2. taxele sunt mai mari în România decât în țările europene”, a comentat cineva, explicând situația din țara noastră.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net