Cum funcţionează “fabrica de savanţi” din puşcării
Uşor-uşor, penitenciarele au devenit adevărate centre culturale. Operele de artă şi tratatele ştiinţifice ies de aici pe bandă rulantă. Cum sunt posibile asemenea performanţe publicistice din partea infractorilor?
Deţinuţii deveniţi scriitori peste noapte nu au făcut decât să profite de lacunele legii care prevede posibilitatea reducerii duratei pedepsei ca urmare a elaborării unei lucrări ştiinţifice publicate, susţin specialiştii. În categoria lucrărilor ştiinţifice intră lucrările publicate în reviste ştiinţifice şi edituri recunoscute, dar şi „comunicările ştiinţifice susţinute la o conferinţă naţională sau intrenaţională şi publicată în analele manifestării ştiinţifice“.
În lipsa unor norme de aplicare a legii, textul normativ a fost interpretat după ureche, adică în baza unui ordin intern emis de directorul general al Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Potrivit adevarul.ro, asta a permis ca orice maculatură să fie ridicată la rang de operă ştinţifică, doar prin simpla recomandare a unui cadru universitar, care nu vedea niciodată respectiva lucrare în forma finală.
Paşii sunt următorii: deţinutul vrea să scrie o lucrare. Cere o recomandare de la un profesor universitar care să îi confirme dacă tema aleasă poate fi una ştiinţifică. Apoi, o comisie de muncă din penitenciar spune dacă deţinutul are unde să studieze şi să se documenteze pentru lucrare. După această aprobare, i se întocmeste un program de studiu cu ore de acces la bibliotecă. Ultima etapă, lucrarea trebuie publicată fie în paginile unei reviste ştiinţifice, fie la o editură acreditată. Aşadar, nicăieri pe acest traseu urmat de un deţinut nu există o persoană autorizată care să verifice şi să certifice că lucrarea scrisă are un caracter ştiinţific.
Profesorul universitar - este cel care face o recomandare, înainte de a fi scrisă cartea de către deţinut, privind relevanţa tematicii în domeniul ales.
Timpul de studiu – directorul puşcăriei este cel care stabileşte programul de lucru şi modul în care se ţine evidenţa timpului. Important este că deţinutul nu are voie în timp ce, teoretic, documentează cercetarea sau scrie la lucrare, să facă şi alte activităţi. Nimeni nu verifică ce face deţinutul în spaţiul de studiu, de regulă biblioteca închisorii.
Redactarea - textul este scris de mână, deţinuţii nu-şi redactează cartea direct pe calculator, deoarece nu au acces la unul. Ei ar trebui să scrie olograf întreaga lucrare, pe care o transmit familiei la vizită sau prin corespondenţă. Nimeni nu verifică însă ce este scris în manuscrisul care iese pe poarta penitenciarului.
Bibliografia – în foarte multe cazuri, lucrările finale citează opere la care autorul nu a avut acces nici la bibliotecă, nici online, susţin procurorii DNA. Deţinuţii au acces la biblioteca penitenciarului - redusă ca număr de volume şi titluri academic şi la cărţile pe care le aduc membrii familiei.
Manuscrisul - de publicarea acestuia se ocupă exclusiv familia deţinutului. Este principala hibă a sistemului, niciun oficial din cadrul penitenciarului nu verifică fizic lucrarea ştiinţifică atunci când iese din penitenciar pâna la editură, la tipărire, astfel că familia poate înlocui oricând ceea ce a primit de la deţinut cu o altă lucrare scrisă în afara închisorii.
