Cum reușește Israel să aibă agricultură, iar România se plânge de secetă?

Canicula a generat o secetă care pune în pericol culturile agricole, în România. Pare o situație dramatică și chiar sumbră, fiind amenințați de foamete și sărăcie.

În anumite regiuni, „armate” de preoți au descins pe câmp și au inițiat rugăciuni specifice, exact ca în secolele trecute, când românii nu aveau acces la tehnologii specifice domeniului agricol. Într-un caz, chiar s-a nimerit să și plouă, după o asemenea procesiune. De parcă Divinitatea de aceea ne-a înzestrat cu inteligență și creativitate.

Apa e raționalizată, deși există pânze freatice considerate rezerve strategice

Ca să ajungem să „cerșim” ajutor, tot de sus, în situații care au deja rezolvarea „la sol”? Pur și simplu, unele lucruri sunt foarte greu, nu de înțeles, ci de acceptat. În unele regiuni lovite de secetă ale țării, autoritățile au dispus raționalizarea apei, pentru a fi suficientă pentru irigații. Care irigații?

În urmă cu o săptămână, pe Facebook, a fost rostogolită o postare în care cineva povestea cum, după Revoluție, primarul dintr-un sat a invitat localnicii să ridice din fostul colectiv al satului ceea ce considerau că li se cuvine. Totul a rezultat într-o vandalizare similară cu un atac al termitelor.

Citește și: Avioane care aduc poaia, soluție pentru seceta din agricultură

Cele mai ochite „odoare” ale colectivului sfâșiat? Conductele din aluminiu, pentru irigații! Evident, localitatea a ajuns repetantă la capitolul agricultură, dar localnicii aveau, măcar, garduri sănătoase, din conducte tăiate cu flexul. Este un singur caz, dar nu izolat, din păcate.

De asemenea, raționalizarea apei, în lipsa unor studii complexe cu rezultate anunțate într-o manieră transparentă, pare o măsură irațională. România dispune de anumite izvoare subterane, considerate „rezervă strategică”. La nivel național! Bineînțeles, în lipsa unor sisteme performante de irigații, rezerva poate să zacă neutilizată generații întregi.

În Israel se practică agricultura, deși seceta este la ea acasă

Redescoperim, de fiecare dată, în câte un anotimp lovit de secetă, că  resursele tehnologice implementate pentru a susține resursele naturale sunt ceea ce lipsește de atâtea decenii României. 

Oare cum reușește o țară precum Israel, de exemplu, să aibă o agricultură competitivă? Să asigure necesarul de hrană propriilor cetățeni și să și exporte, când seceta este la ea acasă în acea parte a lumii?

Israel este un stat cu o climă neprietenoasă activităților agricole, plouă rar și solul este sărac în nutrienți. Una dintre cele mai mari probleme avute a fost lipsa surselor de apă.

Citește și: Dr. Leon Dănăilă, despre foametea din 1946. “Se furau cadavre. Le mâncau”

După decenii de experimente, în care apa a fost importată, Israel a ajuns model de bune practici, la nivel mondial. Au fost brevetate chiar și sisteme de captare a condensului, din aer. A fost un experiment și un punct de plecare care a demonstrat că merită să continue.

Momentul de cotitură a fost atunci când în Israel s-a utilizat apă desalinizată. A fost suficient de multă apă obținută, încât să exporte și statelor vecine. Apa menajeră nu e irosită, ci este trecută prin stații de epurare, pentru ca mai apoi să fie redirecționată spre câmpurile agricole din zonele cu secetă.

România e repetantă la capitolul invovație

Măsuri demne de epoca trăită, dacă ținem cont că civilizația umană se pregătește de primele misiuni de colonizare a planetei Marte. În România, însă, preferăm agricultura de tip loterie, după cum bate soarele.

Nu există stații de epurare performante, apele menajere murdare fiind purjate direct în sol sau vidanjate și apoi vărsate în râuri, pentru a asigura o poluare intenționată. Apa de ploaie nu e colectată pentru a fi utilizată responsabil, iar sistemele de irigații rămân un vis frumos.

Citește și: Crescătorii de albine afectați de secetă pot depune cererile pentru ajutor de stat. Cine poate beneficia si ce sumă primește

Măcar unii dintre noi se pot mândri cu garduri durabile, din țevi de aluminiu culese de pe câmp, în timp ce înjură încălzirea globală.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net