Cum s-a simțit vacanța de Rusalii. Unii cu distracţia, alţii cu munca!

Ultima actualizare:

    Bucătarul Vasile Roșu a pregătit ieri pe caniculă în jur de 1.000 de mici și 90 de cârnați pentru cei care s-au înghesuit ieri la terasa din BrăneştiFoto: Sever Gheorghe
Bucătarul Vasile Roșu a pregătit ieri pe caniculă în jur de 1.000 de mici și 90 de cârnați pentru cei care s-au înghesuit ieri la terasa din BrăneştiFoto: Sever Gheorghe

Vacanţa de Rusalii şi căldura sufocantă au golit luni, 17 iunie, străzile ţării şi au ţinut românii în case, iar pe alţii i-au trimis la mare, pe malurile lacurilor sau pe terase. Există însă unii care nu au avut atât de mult noroc, nu se pot distra sau odihni în aceste zile, sunt nevoiţi să muncească şi nu oricum, ci în condiţii foarte grele.

Restaurantul Veldoni din Brăneşti, la câţiva kilometri de Bucureşti, era plin de lume. Sub umbrelele de pe terasă şi înăuntru, la aer condiţionat, puzderie de lume înfometată, însetată, cu chef de distracţie, deh, ca de Rusalii. La grătar asuda din greu Vasile Roşu, de 43 de ani. ”De aproape 20 de ani fac mici, cârnaţi şi fripturi la acest grătar, fie că este frig sau caniculă, iarnă sau vară. Zilnic fac cam 1.000 de mici şi în jur de 90 de cârnaţi. Cel mai greu îmi este pe o astfel de vreme, dar supravieţuiesc. Trebuie să fiu atent tot timpul la grătar pentru ca să nu ne stricăm faima şi să nu dezamăgim clienţii. Aşa că nu îmi permit să fac pauze”, povesteşte bucătarul.

Bucătarul Vasile Roșu a pregătit ieri pe caniculă în jur de 1.000 de mici și 90 de cârnați pentru cei care s-au înghesuit ieri la terasa din Brăneşti
Bucătarul Vasile Roșu a pregătit ieri pe caniculă în jur de 1.000 de mici și 90 de cârnați pentru cei care s-au înghesuit ieri la terasa din Brăneşti

În camera în care este grătarul, pe Vasile curg apele, dar tot nu se lasă. Învârte la mici şi mută cârnaţii ca o adevărată maşinărie. Ai crede că este sătul de friptane şi mici, dar dimpotrivă! Ar face oricând un grătar ca lumea, pentru că este pretenţios şi ”nu toată lumea se pricepe”. Acum ţine cură de slăbire şi mănâncă mai mult cu ochii. Care este secretul lui? ”Nu ies afară din cuşca mea niciodată decât după ce termin serviciul, pentru că altfel schimbările de temperatură mai mult mă înnebunesc, mă dau peste cap, mă scot din ritm”, spune Vasile. 

Agentul Andrei Coman este printre românii ”condamnați” să muncească de Rusalii
Agentul Andrei Coman este printre românii ”condamnați” să muncească de Rusalii

În intersecţia de la Socului, din sectorul 2 al Capitalei, îl găsim pe agentul principal Andrei Coman. Este unul dintre motocicliştii Brigăzii Rutiere şi, sub soarele arzător, veghează traficul dintr-una dintre cele mai aglomerate intersecţii ale Capitalei. ”Trebuie să fim pe teren pentru că asta este meseria pe care am ales-o. Ne pregătim corespunzător şi strângem din dinţi mai ales că noi motocicliştii avem pantaloni speciali, mult mai groşi decât ai colegilor noştri. În timp ce alţii stau la grătare sau la plajă, noi suntem datori să fim vigilenţi. Este infernală căldura asta care se ridică din asfalt, dar răbdăm. Eu, de exemplu, am pus o sticlă de apă la congelator toată noaptea şi o folosesc astăzi. Dar cât să mă ţină! Deja am băut jumătate, dar ziua este lungă”, ne spune agentul Andrei. 

De azi, gata cu vacanţa! Românii se întorc la muncă, oraşele se aglomerează iar, forfota reîncepe. Până la următoarea sărbătoare: Sfânta Maria!

Cozi infernale pe Autostrada Soarelui


    Foto: Blitz
Foto: Blitz

Trei zile de minivacanţă au făcut ca drumul spre Litoral să fie bătătorit de mii de maşini. În condiţiile în care drumarii lucrează fix acum la asfaltări, călătoria de 2 ore s-a transformat într-un coşmar de  4-5 ore. Şi nebunia nu a fost doar sâmbătă dimineaţa la dus şi luni seara la întoarcere, ci continuu. Fotoreporterii Click! au luat drumul mării duminică şi iată ce cozi au surprins! În plus, echipele Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au intervenit pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 13, pe sensul către litoral, pentru remedierea unei defecţiuni. Un rost de dilataţie a ridicat două dale. Zona a fost semnalizată corespunzător şi a fost instituită restricţie de viteză de 40 km/h, pentru a nu pune în pericol viaţa şoferilor şi a pasagerilor. Lucrările de reparaţie s-au terminat abia în jurul orei 13.00, astfel că nebunia a fost şi mai mare.

Se întorc vijeliile

Meteorologii ANM au transmis o informare de vreme instabilă până joi, în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp. Disconfortul termic va fi ridicat în orele amiezii, în regiunile sudice, estice şi local în cele centrale, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile vor rămâne ridicate toată săptămâna, între 28 şi 32 de grade. (Marina Dohi)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net