Detalii șocante în cazul morții campionului la culturism, Cătălin Ștefănescu. Cum s-a înecat la 1 metru adâncime

Începând din acest weekend, lumea sportului este mai săracă. Un mare campion român și-a găsit sfârșitul, la doar 29 de ani. Moartea lui a șocat pe toată lumea.

Cătălin a murit, la doar 29 de ani / foto: arhivă personală
Cătălin a murit, la doar 29 de ani / foto: arhivă personală

Campionul național și balcanic la culturism, Cătălin Ștefănescu, care nu împlinise nici 30 de ani, s-a înecat în timp ce se afla la pescuit.

Cătălin Ștefănescu a făcut parte din lotul național pentru Campionatul Balcanic 2020, fiind printre cele mai mari nume din culturismul românesc, cu un palmares care cuprinde un titlu de campion, dar și un titlu balcanic, potrivit adevarul.ro.

El a fost găsit fără suflare, duminică, 9 iulie, în dreptul localității Lazuri, într-un lac de pescuit.

Ce cred anchetatorii

Cel mai probabil, cred anchetatorii, lui Cătălin i s-a făcut rău și s-a a murit înecat în apa care nu depășea un metru adâncime. „Polițiștii au fost sesizați de administratorul unui lac cu privire la faptul că o persoană este decedată.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 30 de ani, în timp ce s-ar fi aflat la pescuit pe un lac din Lazuri, ar fi fost găsit înecat. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Cei care vor să-și ia rămas bun de la George Cătălin Ștefănescu pot să o facă acasă, în comuna Valea Voievozilor începând de astăzi.

Vestea a șocat pe toată lumea

„Nu putem exprima prin cuvinte ceea ce simtim, mai ales familia lui .Astazi este o zi trista pentru toti, cuvintele nu-si mai au loc...Fac aceasta postare facand apel catre toti cei care l-au cunoscut pe Catalin si nu numai, cine doreste sa ajute familia lui in aceste momente grele si doreste sa ofere un mic ajutor financiar, vom strange totul la noi la sala, acolo unde Catalin era alaturi de noi zi de zi...Regret nespus de mult totul. Adio colegul meu, campion!”, a scris Iulian Nedelcu

„Viața este nedreaptă,dar poate suntem prea mici sa judecăm noi"viața". Un băiat cu mult bun simt,modest,liniștit. Un sportiv ambițios,perseverent,cu rezultate foarte bune la nivel național și european! Dumnezeu sa te ierte,Câtă,drum lin către îngeri George Catalin Stefanescu”, a scris Virgil Ghinea.

„Ai fost un exemplu”

„Ai fost un exemplu extraordinar pentru mine,bunul simt si respectul de care dadeai dovada erau calitatile tale cele mai frumoase,te priveam mereu cu admirație si iti strangeam mâna bucuros ori de cate ori ne intalneam la sală,vei rămâne veșnic campion in inimile noastre !!! Rămas bun prieten drag !!!”, este mesajul lui Dan Oncescu.

Realmente ireal, foarte trist dar adevarat ai plecat mult prea devreme. R.I.P fratele meu, CAMPIONULE!!!”, a scris Milescu Petrian.

„Este greu de acceptat când pleacă un OM care a știut să-i ajute și să-i aprecieze mereu pe cei din jur.Un OM bun,care si-a iubit familia și prietenii. Lunea trecută a fost ultima zi când ne-am văzut la sală.Amintirea ta Cătăline,va rămâne și va dăinui în sufletele noastre,a celor care rămânem pe pământ. Știu foarte bine cât ai ținut la soția și fiica ta,dar iată că a venit momentul greu și trebuie să fim conștienți că toți vom urma această cale. Veșnică să-ți fie pomenirea,campionule”, a scris Yura-Gheorghe Tsiple.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net