Dinu Patriciu: "M-am agăţat de viaţă"

Ultima actualizare:

    Cel mai bogat român, decedat la 64 de ani, a regretat enorm că doar boala l-a apropiat de familieFoto: Click!
Cel mai bogat român, decedat la 64 de ani, a regretat enorm că doar boala l-a apropiat de familieFoto: Click!

A pus tot timpul afacerile pe primul loc şi s-a dedicat rareori vieţii de familie. Pe patul de spital, când toată existenţa lui de până atunci i s-a derulat ca un film trist, Dinu Patriciu a înţeles că trebuie să lupte din nou. De data aceasta pentru cei pe care i-a neglijat. Iată ce credea afaceristul despre familie, bani şi fericire.

Despre arhitectură

„Dacă am un regret e că nu am făcut pictură. Tata, în momentul în care am intrat în liceu, m-a determinat să dau admiterea la «Caragiale» şi nu la Liceul de Arte Plastice, unde fusesem până în clasa a VIII-a. Urmându-mi şi pasiunea pentru artele plastice, am ajuns arhitect”.

„Afacerile îmi aduc aminte în fiecare zi că sunt arhitect şi folosesc experienţa de arhitect în afaceri cât se poate de mult”.

Despre afaceri şi bani

„A fi un om de afaceri înseamnă a fi un om care munceşte, probabil, dublu decât cei pe care îi coordonează, pentru că altfel nu poate să se menţină. Un om care cheltuieşte o energie colosală şi care nu are multe momente de linişte în viaţă”.

„Nu există o plăcere de a avea bani. Banii creează responsabilităţi. Cu cât ai mai mulţi, cu atât ai mai multe responsabilităţi”.

„Lăsaţi-mă mâine dimineaţă fără nici un ban în Piaţa Unirii, probabil că peste un an voi fi la fel ca astăzi. Primele 320 de averi ale Americii au fost făcute de posesorii lor prin inteligenţă, prin idei care s-au întâlnit cu banul. Idei am, bani se găsesc, slavă Domnului. N-am nici cea mai mică îndoială că peste un an aş fi la fel”. (emisiunea „Profesioniştii”, 2002)

Despre politicieni

„Nu cred că politica înseamnă duşmănie. Niciodată nu m-am ferit să recunosc că sunt prieten cu oameni cu vederi politice foarte diferite. Ceea ce mi se pare absolut normal”. (Forbes 500 miliardari, 2008)

Despre tatăl lui

„Tata mi-a spus multe poveşti în tinereţe, pe care mi le-am amintit - de multe ori, extrem de util. M-a marcat observaţia că nu trebuie niciodată să-ţi pară rău de ce ai pierdut, ci să-ţi faci socoteala a ceea ce ai câştigat din pierderea aceea. Şi avea mare dreptate bătrânul”.

„Este eroul copilăriei mele. Tata a trăit două vieţi, una înainte de comunism, alta după comunism. Două vieţi complet diferite. A fost un om care a avut un cult pentru succes şi care vedea că dintr-odată toată această credinţă a lui în realizarea individuală s-a neantizat. A pierdut totul cu seninătate”.

Despre familie

„Sunt un foarte prost părinte. Dar relaţia mea cu copiii mei s-a cimentat foarte tare în ultimele luni, pentru că mi-au stat aproape şi mi-au fost un sprijin extraordinar”. (România TV, aprilie 2013)

Despre fericire

„Fericirea desăvârşită e să stai pe trotuar în faţa unei case care face umbră pe pământ şi pe care ai gândit-o tu”.

„Foarte fericit m-am simţit într-o iarnă când, după vreo 8-9 ani, am plecat cu toată familia într-o insulă frumoasă. Eram toţi acolo, împreună, pentru prima oară după ani de zile. M-am simţit extraordinar”.

„Am avut patru mariaje. Deci, probabil că am avut clipe de fericire. Nu cred că despărţirea înseamnă, neapărat, nefericire, ci necomunicare”.

Despre viaţă şi moarte

„M-am agăţat de viaţă. Faptul că am reuşit, e un noroc! Eram un schelet”. (România TV, 2013)

„Detest lenea şi incapacitatea de a crea ceva, viaţa ca o moluscă. Nu cred că poţi trăi fără să vrei să faci ceva cu mâinile tale. O undiţă, o barcă”.

Cum v-aţi dori să muriţi? „După ce voi fi avut o lungă perioadă de linişte în care să nu mai alerg”. Şi cine vă împiedică să faceţi asta? „Un drăcuşor al jocului”.

Flash NEWS:

-Soţia lui Dinu Patriciu, Dana Rodica,ar putea rămâne fără avere după moartea miliardarului, din cauză că acesta îşi stabilise domiciliul la Londra. Bunurile afaceristului ar putea fi împărţite conform legii britanice, care nu recunoaşte „rezerva succesorală”, precum cea românească. Patriciu şi-a scris testamentul în spitalul din Milano, înainte de transplantul de ficat, însă dacă soţia nu figurează în el, aceasta nu are nici un drept asupra averii. „În dreptul englez nu se cunoaşte instituţia rezervei succesorale, astfel că soţul, chiar nedespărţit, poate rămâne fără nici un fel de bun”, e explicat avocatul Artin Sarchizian, la România TV.

Dinu Patriciu şi soţia, Dana Rodica
Dinu Patriciu şi soţia, Dana Rodica

-Trupul omului de afaceri nu va fi adus în ţară. Dinu Patriciu va fi înmormântat la Londra, în cadrul unei ceremonii discrete, la care vor participa doar membrii familiei.

-Afaceristul a murit marţi, la o clinică din capitala Angliei, după o infecţie pulmonară. În decembrie 2012 trecuse printr-un transplant de ficat, fiind suferind de ciroză hepatică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net