Dovleacul-burete, produs și în România, face minuni pentru piele

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Inedit, ecologic, cu beneficii pentru sănătate. Buretele vegetal produs în laboratoarele Staţiunii de Cercetare Legumicolă (SCDL) Buzău a fost scos la vânzare şi e deja un succes. 

Este cultivată de un deceniu la Buzău
Este cultivată de un deceniu la Buzău

Produsul este aclimatizat şi brevetat în ţara noastră din toamna anului trecut şi este căutat în special pentru efectele benefice asupra pielii.

Este sută la sută vegetal, biodegradabil, iar acţiunea lui activează circulaţia sângelui, exfoliază pielea în mod delicat şi contribuie la diminuarea ţesului adipos.

Cât costă buretele vegetal

În magazinele de specialitate, un burete de zece centimetri costă între 20 şi 50 de lei, iar aici se vinde cu preţuri ce variază între 8 şi 12 lei, în funcţie de dimensiune. De când a apărut anunţul pe geamul magazinului şi pe internet, cumpărătorii nu au încetat să apară.

„Prima dată am făcut comandă de zece bucăţi. Credeam că rămân cu ele pe stoc, dar văd că vine lumea, rămân fără”, declară Victoriţa Păltinuş, vânzătoare, scrie adevarul.ro. Acest burete cu origini asiatice a ajuns în România în anii ’60, însă abia anul trecut soiul a fost aclimatizat la Buzău. Textura lui, formată din sute de fibre vegetale, exfoliază foarte bine pielea.

Luffa este originară din Asia
Luffa este originară din Asia

„Acest burete vegetal din noul soi obţinut Elida este important pentru că el deţine în structura lui saponide naturale, vorbim de un şampon, un săpun natural pe care îl degajă lent şi atunci când îl utilizăm avem alături de buretele vegetal şi dezinfectantul natural”, declară Costel Vânătoru, cercetator SCDL Buzău.

”În jurul acestei plante se poate crea o industrie”

De peste un deceniu, leguma din care se produce buretele natural e cultivată an de an în serele Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, pentru ameliorarea speciei.

Luffa este originară din Asia, are forma unui dovleac, este comestibilă înainte de maturizare, după care devine fibroasă.

„Vorbim de primul soi comercial românesc. Este de mai mulţi ani în România, însă acesta este primul soi brevetat. Deci, suntem pregătiţi cu seminţe sau răsaduri pentru cultivatori. Fructul, când e tânăr, înlocuieşte cu succes dovlecelul. În jurul acestei plante se poate crea o adevărată industrie”, precizează cercetătorul Costel Vânătoru.

   Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!   



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Captură de ecran 2026 05 20 205642 png
5071afed 5e8d 45db bb57 b1d114013815 jpg
Impozit - calcule - facturi - FOTO Shutterstock
carti foto unsplashed jpeg
autospeciala politie jpg
mobila lemn istock jpg
cod portocaliu ploi torentiale vijelie puternica grindina vestul tarii 2 iulie 2024 910565 webp
joergelman skyscraper 347463 jpg
image
image