E oficial! Cu cât se măresc pensiile de la 1 ianuarie

În cursul zilei de marți, premierul Marcel Ciolacu a declarat că de la 1 ianuarie toate pensiile se măresc cu 13,5%, indicele de inflaţie, precizând că inechităţile se vor repara prin noua lege a pensiilor. 

Pensiile românilor ar putea crește de la 1 ianuarie / foto: arhiva
Pensiile românilor ar putea crește de la 1 ianuarie / foto: arhiva

Totodată, Marcel Ciolacu a mai precizat și că legea pensiilor a intrat „într-o procedură mai alertă”, pentru că vrea să fie pusă în aplicare încă de anul viitor, chiar de la 1 ianuarie.

„Avem legea cu inflaţia. Anul trecut s-a făcut o excepţie, pentru că, dacă s-ar fi pus inflaţia, cum e legea, cu un an înapoi decât anul respectiv, oamenii ar fi pierdut foarte mult şi am avut cea mai mare inflaţie 14,5 media şi a fost acea discuţie.â

Anul acesta avem inflaţia cea mai mare în acel an, la fel, este inflaţie medie de 13,5. De la 1 ianuarie toată lumea primeşte la fel. Inechităţile se vor repara prin noua lege a pensiilor e cu totul altceva”, a spus premierul, întrebat dacă pensiile vor creşte de la 1 ianuarie anul viitor.

„La 1 ianuarie toate pensiile se măresc cu 13,5, indicele de inflaţie, ăsta este un lucru clar. Eu îmi doresc şi aşa am convenit şi cu Comisia ca legea să fie promulgate la 1 ianuarie pe urmă ministerul să aibă câteva luni ca să o poată pregăti să o pună în aplicare”, a mai spus premierul.

Legea pensiilor nu este, încă, o prioritatea pentru Guvernul Ciolacu

El a ținut să precizeze că legea nu este o prioritate în acest moment, deoarece este în cererea de plată numărul 4 din PNRR.

„Vin anumite rapoarte, noi spunem cum dorim noi şi cum se adaptează României, se refac rapoartele. În ceea ce priveşte legea pensiilor, am intrat într-o procedură mai alertă, pentru că nu e prima oară când spun, aş dori să le cuplăm, ea este în cererea de plată nr. 4 (din PNRR - n.r.), deci nu era o prioritate în acest moment, dar eu aş vrea să fie pusă în aplicare încă de anul viitor”, a mai spus premierul Ciolacu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
manastire jpg
marea britanie shutterstock1 jpg
case sat romania shutterstock jpg
casa radio jpg
masina volan pixabay1 jpg
 Magos Olariu Constanta  jpg
gradina curte flori istock jpg
George Coşbuc
image
actualitate.net
image
actualitate.net