El este pilotul militar care «costă» 11,3 milioane de dolari

Ultima actualizare:

S-a catapultat dintr-un avion al cărui motor a refuzat să mai funcţioneze, acum 19 ani, şi a scăpat cu viaţă! Acum, experimentatul comandor Cătălin „Miki” Micloş a ajuns comandantul Bazei 86 Aeriene Borcea, unde sunt “cazate” aeronavele americane F-16 Fighting Falcon. As al pilotajului, el este vedeta incontestabilă a Forţelor Aeriene Româneşti. 

Cătălin  Micloş, cel mai  experimentat  pilot din Forţele  Aeriene Române. Foto: Baza 86 Aeriană
Cătălin Micloş, cel mai experimentat pilot din Forţele Aeriene Române. Foto: Baza 86 Aeriană

Fost pilot pe avionul sovietic MiG-21 LanceR, Cătălin Micloş (46 de ani) este primul român care a zburat în simplă comandă pe aeronava americană F-16 Fighting Falcon. De atunci s-au „scurs” peste 600 de ore de zbor pe cea mai complexă aeronavă de luptă a Forţelor Aeriene Române şi, cu certitudine, cea mai performantă armă a României. 

Aeronava F 16  Falcon Fighting,  o armă redutabilă pentru  apărarea  spaţiului aerian
Aeronava F 16 Falcon Fighting, o armă redutabilă pentru apărarea spaţiului aerian

După absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie de la Boboc, Cătălin Micloş a trecut pe la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii „General Emanoil Ionescu”, unde a zburat pe MiG 21 LanceR. Şi nu puţin: aproximativ 1.000 de ore. 

Pregătire la sânge în Portugalia 

Când Forţele Aeriene au trecut la avioane F-16 Fighting Falcon, „Miki” a făcut parte din prima serie de trei piloţi români, care au fost trimişi în Portugalia pentru antrenamente. A urmat un stagiu de pregătire riguros, care s-a finalizat, în 2016, cu certificarea de zbor, acreditarea ca instructor pentru aparatele de luptă americane şi, mai ales, cu aterizarea pe pista bazei din Feteşti a primelor avioane F16 din România. 

Ulterior, la Forţele Aeriene Române a ajuns o flotă de 17 avioane F-16 MLU. Achiziţionarea acestora şi a pachetului de bunuri şi servicii aferent asigură creşterea securităţii prin apărarea permanentă a spaţiului aerian naţional/NATO, pe timp de pace şi în situaţii de criză.

Escadrila românească de F-16 Fighting Falcon zboară şi luptă sub numele „Warhaks” („Şoimii războiului” - n.r.) şi sub deviza „We prey, they pray” („Noi pustiim, ei se roagă” - n.r.). Până să preia comanda întregii Baze 86 Aeriene Borcea, “Miki” s-a aflat la „manşa” escadrilei „Warhaks”, scrie adevarul.ro.

Piloţii militari de luptă sunt cei mai costisitori profesionişti din sistemul defensiv al unei ţări, din cauza costurilor mari de pregătire. După ce a zburat 1.000 de ore pe MiG-21 LanceR şi alte 600 de ore pe F-16 Fighting Falcon, „Miki” a ajuns o “piesă” de lux a Forţelor Aeriene.

Dacă avem în vedere că o oră de zbor costă 6.500 de dolari cu MiG-21 LanceR  şi ajunge la 8.000 de dolari cu F-16 Fighting Falcon, calculul ne arată că „Miki” valorează acum 11,3 milioane de dolari, de două ori şi jumătate greutatea lui în aur.  

A evitat prăbuşirea peste  o comună şi s-a catapultat 

Martie 2002. Resturile  avionului MiG 21 LanceR,  pe un câmp din judeţul Cluj. Foto: Mediafax
Martie 2002. Resturile avionului MiG 21 LanceR, pe un câmp din judeţul Cluj. Foto: Mediafax

Cătălin Micloş a trecut printr-o situaţie la limită în martie 2002, când s-a catapultat dintr-un MiG 21 LanceR al cărui motor n-a mai funcţionat. Pilotul se afla deasupra comunei Sănduleşti, lângă Turda, când avionul a început să cadă, practic, din cer.

Deşi primise ordin să-şi salveze viaţa, „Miki” se gândea doar la cei peste care urma să se prăbuşească aeronava. Cu eforturi mari, a reuşit să o ducă departe de comună, evitând totodată şi o benzinărie. Cu numai câteva secunde înainte de impactul cu solul, a tras maneta de catapultare.

S-a ales cu probleme la coloana vertebrală şi a crezut că nu va mai zbura vreodată, dar s-a refăcut în numai şase luni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net