EXCLUSIV! Atenţie, elevi! Se dau iar examene de admitere în facultăţi!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cele mai multe universităţi au reintrodus examenul de admitere, de teama unui val de absolvenţi cu medii mici de Bac. În acest an, vor fi 62.400 locuri pentru anul I, la zi, iar universităţile au început să publice numărul de locuri, taxele de înscriere şi de şcolarizare, calendarul admiterii.

Vor fi 62.400 de locuri la ciclul universitar de licenţă, anul I, plus cam tot atâtea pentru forme de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la Distanţă (ID), în universităţile de stat. De departe, cele mai grele facultăţi sunt cele de la Medicină. Durează 6 ani, sunt sute de ore de studiu şi costă 9.000 de lei pe an, la UMF Bucureşti. Click! vă prezintă câteva informaţii utile despre sesiunea de admitere la facultate, din vară.

Universitatea din Bucureşti

Sunt examene la majoritatea facultăţilor, cu probe orale sau scrise. Fiecare probă este eliminatorie. La Drept, va fi un test grilă, în 23 iulie. La această facultate sunt 600 de locuri bugetate şi 600 la Distanţă (ID). La Filosofie, va fi concurs de dosare, la care contează media de Bac. La fel, la Istorie, unde sunt 240 de locuri bugetate şi 50 la ID. La Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, se va susţine o probă scrisă la Limba română, creativitate şi expresivitate. Sunt 240 de locuri, plus 175 la ID, unde se cere un eseu de motivaţie. La Limbi şi literaturi străine, e concurs de dosare la care contează media de Bac.

Pentru Limba rromani sunt 21 de locuri, pentru Limbi moderne sunt 30 de locuri. La Informatică sunt 300 de locuri bugetate, plus 75 la ID. 80% din medie este nota la proba scrisă şi 20% media de Bac. La Matematică sunt 150 de locuri, la Matematică Informatică - 75 de locuri, la Matematici aplicate - 75 de locuri. Taxa de înscriere este în jur de 100 de lei, iar la Drept - 300 lei. Un an de studiu la ID este în jur de 3.100 lei.

Universitatea de Medicină «Carol Davila»

Se dă examen: probă scrisă, tip test grilă, cu 100 de întrebări, programată în 24 iulie, la toate facultăţile. La Medicină sunt 450 de locuri, plus 250 de locuri cu taxă, la Medicină dentară sunt 140 de locuri şi 125 de locuri cu taxă, la Farmacie sunt 140 de locuri şi 100 de locuri cu taxă. Un an de studiu costă 9.000 lei. La Moaşe şi alte specializări sunt 170 de locuri, plus 45 de locuri cu taxă de 6.000 lei/an.

Academia de Studii Economice

Înscrierile sunt între 16 şi 19 iulie, iar taxa este de 100 lei. În 22 iulie, se susţine un test de competenţă lingvistică, proba scrisă este în 24 iulie, iar afişarea rezultatelor se va face în 26 iulie. Sunt 2.732 de locuri bugetate şi 2.513 locuri cu taxă. Un an de studiu costă 3.500 lei.

Politehnica Bucureşti

Se organizează examen, scris, în 22 şi 23 iulie, de tip grilă. Mai multe facultăţi au programat interviu, iar media se va calcula în funcţie de notele din foaia matricolă, plus proba orală. Taxa de înscriere este 100 lei, dar se acordă 10% reducere pentru candidaţii care se preînscriu până la 11 iulie. Un an de studiu costă între 2.400 lei şi 4.000 lei. Încă nu a fost publicată repartizarea locurilor pe facultăţi.

Universitatea Maritimă Constanţa

Înscrierile sunt programate între 15-22 iulie, iar examenul va fi în 23 iulie. Taxa de înscriere este de 150 lei. La Navigaţie şi Transporturi sunt 345 de locuri, iar pe locurile cu taxă se plătesc între 3.000 şi 4.500 de lei/an, în funcţie de specializarea aleasă. La Electromecanică navală sunt 470 de locuri, iar taxa de şcolarizare este între 3.000 şi 3.800 lei/an.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

Înscrierile sunt în perioada 15-20 iulie, iar taxa este 50 lei la Fizică, Chimie, 70 lei la Istorie, Filosofie, Biologie, 170 lei la Ştiinţe politice, 180 lei Litere, 150 lei la Teatru, 220 lei la Drept. Probele sunt scrise şi se vor susţine în 22 iulie. Un an de studiu costă între 2.000 şi 3.000 lei, la Actorie este 4.500 lei, la Cinematografie 5.500 lei, iar la Drept 3.600 lei.

Universitatea Al.I. Cuza din Iaşi

Se ia în calcul numai media de Bac. Înscrierile se fac între 15 şi 19 iulie, iar rezultatele se vor afişa în perioada 20 -23 iulie. La Drept, se dă un test la Limba română, în 21 iulie, care contează 50% din medie, iar 50% este media de Bac. Vor fi 200 de locuri bugetate şi 50 de locuri cu taxă de 2.800 lei la zi şi 2.500 lei la FR. Taxa de înscriere este 200 lei, iar un an de studiu la Biologie costă 3.500 lei, iar la Ştiinţa Mediului este 3.000 lei.

Cine beneficiază de scutiri de taxe

Majoritatea universităţilor au stabilit scutiri de taxe pentru candidaţii care au părinţi cadre didactice sau nedidactice, precum şi ai angajaţilor din instituţia respectivă. Candidaţii nu pot depăşi vârsta de 25 de ani, trebuie să fie în întreţinerea părinţilor şi să depună la dosar adeverinţa de angajat al părintelui.

simeon stalpnicul png

De asemenea, nu plătesc studiile copiii orfani de ambii părinţi, cei care provin din casele de copii şi din plasament familial. Pentru a putea beneficia de această facilitate, persoanele interesate trebuie să depună la dosar copii legalizate după certificatele de deces al părinţilor sau adeverinţa de la casa de copii, după caz. De scutiri mai beneficiază copii ai eroilor martiri ai Revoluţiei, precum şi candidaţii răniţi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. De asemenea, primesc facilităţi candidaţii olimpici cu distincţii internaţionale sau concursuri recunoscute de Ministerul Educaţiei.

Acte necesare la înscriere

Fişă-tip de înscriere ;Diploma de Bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, în original sau copie legalizată sau adeverinţă (în cazul liceelor la care nu s-au eliberat diplomele pentru promoţia 2013), în care se menţionează media generală, notele la probele examenului de Bacalaureat, termenul de valabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma;Certificatul de naştere, în copie legalizată;Diploma de olimpic, în copie, numai pentru candidaţii care se înscriu ca olimpici ;Adeverinţa medicală-tip, din care să rezulte că este apt pentru facultatea la care candidează;Trei fotografii tip buletin de ­identitate;B.I sau C.I   în copie;Chitanţă de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net