Filmul crimei de la Mangalia. Legiștii au stabilit cauza morții Alinei

Loredana, fata care și-a ucis cu sânge rece colega de hotel, are 18 ani și atunci când a fost prinsă de polițiști la puțin timp de la descoperirea cadavrului. Tânăra și-a recunoscut imediat faptele.

Alina avea doar 18 ani / foto: arhivă personală
Alina avea doar 18 ani / foto: arhivă personală

Tânăra a fost reținută. Polițiștii au analizat imaginile video de pe camerele de supraveghere de la hotelul unde stăteau cele două și din Mangalia și au reconstituit filmul crimei.

Cele două fete veniseră să lucreze la mare pentru a câștiga bani. S-au angajat cameriste la un hotel din Saturn, dar la un moment dat au început să se certe, dar parcă nimic nu anunța tragedia de sâmbătă.

Potrivit anchetatorilor, victima a fost ucisă chiar în camera de hotel. După ce a omorât-o, Loredana a pus cadavrul într-un geamantan, apoi a chemat un taxi în fața hotelului. Ajutată de șofer, a urcat trolerul în portbagaj, apoi i-a cerut șoferului să o ducă în parc.

Pe camerele de supraveghere de la Primăria Mangalia se vede cum Loredana trăgea valiza pe alei, până a ajuns în parc. Acolo a lăsat cadavrul sub o bancă, iar apoi a s-a întors la hotel. A făcut curat și a scăpat de arma crimei, un cuțit, scrie digi24. 

De ce a murit Alina

La momentul la care a fost găsită, spun surse din anchetă, fata era moartă de 4-5 ore, deci cel mai probabil fusese ucisă în jur de miezul nopții.

Anchetatorii au stabilit, în urma necropsiei, și care a fost cauza morții: răni profunde la nivelul gâtului cu un cuțit. Fata avea însă pe corp și alte urme de violență care demonstrează că a fost bătută crunt înainte să fie omorâtă.

Potrivit Vremea Nouă, Alina Elena era copilul de suflet al omului de afaceri Ionel Sandu, care o ajuta cu bani încă din clasa a IX-a. Fata provenea dintr-o familie numeroasă, iar tatăl alcoolic o bătea cu regularitate. În urmă cu trei ani declara:

„Noi nu am știut ce sunt acelea sărbători. De foarte multe ori dormeam pe afară, pe unde apucam, plânși și nemâncați, am făcut foamea mulți ani la rând. Până acum trei ani, când el (n.r. tatăl fetei) a făcut cel mai mare scandal cu bătăi, nu am mai suportat. (...)

Eu am vrut mereu să merg la școală, să ajung la liceu și să reușesc să îmi fac un viitor cât de cât. De foarte multe ori nu aveam ce să mănânc și chiar dacă aveam ceva acolo, nu puteam să mănânc pentru că mă ținea pe afară, dormeam pe unde apucam pe afară, iar dimineața mă duceam la școală nehrănită și obosită. (...)

Într-o noapte, a început să mă bată foarte tare, m-a dat cu capul de pereți, iar, într-un moment de pauză al lui, am încercat să sun pe mama. Aveam un telefon micuț, nu prea mergea bateria la el și cu acesta încercam să mai țin legătura cu mama, fără ca el să știe, pentru că nu aveam voie să vorbesc cu ea. Nu mă lăsa el. M-am speriat foarte tare, am crezut că mă omoară."

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cristian muresan 4 jpeg
image
image
image
image
image
image
bebelus bona imagini jpg
mana maicii domnului jpg
ploaie jpg
ion luca caragiale captura video jpg
church 407846 1280 jpg
liturgy 5003278 1280 jpg
cel mai lung cuvânt din lume jpg
ATM jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net