Florin Piersic și-a anunțat retragerea din lumea artistică?
Marele actor Florin Piersic (87 de ani) a făcut un anunț extrem de trist, chiar în ziua de Florii. Acesta i-a anunțat pe cei care-l iubesc că se va retrage, în curând, din lumea artistică. Îndrăgitul artist le-a spus fanilor său care va fi ultimul spectacol în care va juca și la ce teatru sunt așteptați cei care doresc să-l mai vadă o dată jucând.
„Astăzi am spectacol – Străini în noapte. E programat de mult timp, nu mai sunt locuri. Toată lumea a venit că știe că astăzi sunt Floriile și toți care au mai găsit bilete au luat ca să vadă piesa pe care am jucat-o de multe ori, peste tot în toate orașele țării. Mă bucur că acest spectacol merge încă. La Baia Mare am avut două spectacole, unde am fost primit extraordinar de publicul de acolo. Acolo am făcut eu filmul Pintea. Sigur că unii își mai aduc aminte de zilele când filmam eu acolo și aveam 40 de anișori”, a spus Florin Piersic, la Antena 3 CNN.
O carieră impresionantă. 1282 de spectacole doar în 15 ani
Florin Piersic are o carieră impresionantă, acesta a jucat în 1.282 de spectacole doar în ultimii 15 ani. Artistul le-a transmis oamenilor că îi îmbrățișează pe toți cei care i-au fost alături și care i-au apreciat și a transmis iubirea lui românilor de peste tot. De asemenea, acesta a mărturisit că mai este puțin timp în care poate să-i mai vadă pe cei care-l îndrăgesc.
„Îi îmbrățișez pe toți cei care vă urmăresc, îmi face plăcere să le comunic fel de fel de vești. Pe toți îi îmbrățișez și le doresc tot ce îmi doresc mie și ceva în plus. Cu cea mai mare plăcere, românilor de pretutindeni le transmit toată iubirea mea și speranța că mai e puțin timp să mai pot să mai apar și să-i văd", a mai spus marele actor.
„Mama mea avea vorbă care îmi plăcea foarte mult. Ea îmi spunea Florinel: ‘Florinele, vin Floriile cu soare și soarele cu Florii’. Din fericire, astăzi, unde sunt eu la Cluj, unde am cel 1.282-lea spectacol în 15 ani cu Străini în noapte, aici e soare, deci se potrivește bine urarea mea pentru dumnealor pe care-i îmbrățișez. Celor care sunt împrăștiați prin lume și mai trăiesc românește le urez toate cele bune”, a mai spus Piersic.