Patimile lui Florin Piersic. Tragica întâmplare care l-a marcat pe viață: „S-a repezit la sicriul în care era Lucica noastră”

#Exclusiv Click!

Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți actori din România, și-a lansat prima să carte din carieră, „Viața este o poveste...", unde împărtășește o mulțime de povești din viața lui de actor. Click! îți spune câteva pasaje din volumul care se va regăsi în toate magazinele de specialitate din țară.

image

Florin Piersic a lansat prima să carte „Viața este o poveste..."

Cartea așteptată de milioane de români, „Viața este o poveste...”, scrisă de marele actor Florin Piersic (86 de ani), o emblemă a teatrului și a filmului românesc, în care surprinde momente marcante din viața sa, momente desprinse parcă din cele mai complexe opere de artă a fost lansată la editura Bookzone.

Citește și: Florin Piersic Jr., confesiune tulburătoare despre relația cu tatăl său

Vă redăm fragmente inedite din cartea publicată de Florin Piersic.

„Vreau ca dumneavoastră, citind paginile cărții, să mă cunoașteți mai bine, nu doar ca pe actorul pe care cât de cât îl stiți, ci și ca pe omul care-și pune inima în palmă, dăruindu-v-o”, spune Florin Piersic.

Actorul și-a dăruit întreaga viață scenei, ecranelor, sălilor pline de ochi curioși, iar acum ne dăruiește spectacolul suprem: cel al umanității sale nefiltrate și vulnerabile.

Prin amintirile și gândurile notate oriunde a găsit un moment liber, în curtea casei sau în cabina Teatrului Naţional, într-o pauză de filmare, într-un tren sau avion, autorul și-a dorit să facă cititorul să simtă, să-și plângă sufletul, dar să-l și amuze, să râdă de intemperiile vieții și să se desprindă de cotidianul obișnuit.

Iată și: Imaginile cu Florin Piersic dărâmat de durere! Marele actor a izbucnit în lacrimi la înmormântare

„Viața este o poveste” este o carte pe care cititorul o simte ca pe o piesă de teatru, pentru că autorul îl transpune pe cititor din postura de spectator în pielea actorului și îl provoacă să trăiască și să aprofundeze fiecare cuvânt, fiecare scenă, fiecare val, de aplauze sau de trăiri.

Maestrul își spune povestea din adâncul sufletului și cu magia cuvântului de această dată, nu prin jocuri actoricești. Iar cititorului îi revine responsabilitatea ca o reacție firească să îl încurajeze și să îi ofere recunoștința sa, aprecierea pentru munca de-o viață și omagiul pentru tot ce înseamnă Florin Piersic pentru pentru întreaga țară.

Cartea va avea parte și de o lansare fizică, pe 10 decembrie, de la ora 13:00, la standul Bookzone de la Târgul de carte Gaudeamus din București. Cititorii vor avea ocazia să îl întâlnească personal pe marele actor și să participe la o discuție sinceră, moderată de Dan Negru despre „bucuriile, și speranțele, și tristețile, și prietenii, şi neprietenii lui… Florin Piersic”. Intrarea este liberă. Cartea costa 49 lei.

Mai veți zi: Florin Piersic, mesaj trist de Crăciun:” Nu mai am timp!”

Amintire fabuloasă din lupta cu ursoaica - Harap Alb

„Acum, gândiți-vă şi dumneavoastră! Cum să te lupți cu ursoaica?! Eu prind momentul, o apuc de ceafă, dă să scape, se ridică în două labe, eu nu știu cum mă învârt în aer, mă ia ca pe un fulg și pic cu ursoaica peste mine.

Mă rostogolesc cu ea în iarbă. O simt și-i văd botul cum mă miroase. Pălăria mea roșie îmi cade de pe cap. Îi place, o apucă și o mușcă. O cuprind, sunt peste ea, deodată, dracu’ știe cum, ea e iarăși peste mine.

Vreau să mă ridic cumva, dar pintenii de la cizmulițele roșii se-ncurcă unul în altul. Mă ridic și cad. Iar mă ridic și iar cad, strigând: „Taată, Taată!” Ursoaica nu pricepea ce fac, era lângă mine, eu mai puneam mâna pe ea, Gopo striga: „Genial, ești formidabil, m-ai înnebunit, ești cel mai curajos!”

El mă încuraja ca să mai prelungesc scena. Eu prinsesem curaj și mai dădeam câte un brânci ursoaicei. Până la urmă, dă-i și fugi. Nu uit veci! Nu ştiu dacă am fugit vreodată, că nu m-a prins vreunul la nevastă-sa chiar așa de grav ca să fug peste blocuri și peste străzi, dar am fugit până la „Doi Cocoși”, de strigau ăia „vino, mă, înapoi, că s-a terminat”, dar eu parcă aveam mitralieră la picioare.

Două zile mi-au tremurat genunchii, că nu-mi venea să cred că eu am putut să fiu în stare să fac așa ceva. Mai tare amintire ca asta, ce vreți?!”

Iată de ce dumneavoastră, publicul, aveți un loc aparte în inima mea „fructul nu se poate coace fără privirile soarelui. Sunt necesare confirmări și impulsuri. Actorul nu-și poate da calificative singur, nu poate crea doar pentru sine.

Iată de ce actorului i-a fost dăruit, hărăzit, publicul. Să vină, să-l vadă și să-l aplaude, sau să îl… huiduie. Actorul trăiește prin public. El este creat de public. Publicul îl ține în brațe, el îl iubește, el îl contestă sau îl detestă. Publicul te ridică sau coboară. Tu trebuie să fii al lui în orice stare. Obosit, neobosit, vesel, trist, tu trebuie să-i arăți ce ai mai bun și mai frumos în tine.

Așa trăiește arta ta. Într-adevăr, e minunat să fii actor, dacă ai ce spune și dacă mai ai și învățătura de a ști cum să spui, dar uneori răbdarea, sacrificiul, încăpățânarea, renunțările sunt tot atât de mari ca și treptele pe care dorești să le urci.”

Astăzi nu vă vorbesc ca un actor, ci ca un om. Știam că va veni momentul când voi putea spune LIBER tot ceea ce simt. În general, și-n special oamenii, se iau după prima impresie, te caracterizează și te categorisesc într-un anume fel.

E greu, e foarte greu să le schimbi imaginea. Ei te vor așa cum te-au cunoscut sau cum te doresc. Și-atunci ajutați-mă să-ncerc a vă schimba cărarea făcându-vă să înțelegeți că anii care s-au adunat în spatele meu m-au învățat multe. Gândesc altfel, văd altfel. Personajul aparent superficial, flușturatic, simpatic, permanent victorios, optimist și la urma urmei credul, imaginea de „copil mare” care mi-a fost mereu atribuită ca un laitmotiv, doresc s-o înlocuiesc acum, la aproape „sfârșitul socotelilor” cu cealaltă fațetă a medaliei.

Această parte nu mi-am dezvăluit-o, am ținut-o poate special atâta vreme ascunsă, știind și presimțind că va veni o zi când gândul, vorba și fapta vor putea păși înlănțuite deodată, când voi putea spune LIBER tot ceea ce simt, tot ceea ce am strâns de preț în mine. Eu iubesc Oamenii! N-am spus că îmi iubesc publicul. Pentru că această stare o are orice artist, publicul fiind oglinda lui.

Dar astăzi nu vă vorbesc ca un actor, ci ca un om. Un om care vă aparține, care nu v-a părăsit și nu vă va părăsi niciodată și care nu dorește nimic decât ca oamenilor care trăiesc în această țară numită România să le apară în ochi speranța. Da, vreau să trăiesc, să-mi explic mie și confraților mei că nu degeaba „la moartea mea va cădea o stea”! În toată viața asta, m-am simțit atât de plin, de încărcat, de injectat de iubire, că mi-e și frică s-o mărturisesc.”, scrie Florin Piersic în cartea sa.

Mai urmărește: Prin ce peripeții au trecut Dan Negru și Florin Piersic în Dubai

Poate cea mai tristă zi a vieții...

„Îmi amintesc de ziua cea mai tristă a vieţii mele, când mama, smulgându-se de la brațul tatălui meu, s-a repezit la sicriul în care era Lucica noastră, găsită după patru zile de niște pescari, plutind pe apele nemiloase ale Prutului.

Încercarea ei de a o îmbrățişa mi-a rămas întipărită pe retină, într-un fel pe care nu-l pot povesti. Apoi, îmi amintesc de ziua în care, printr-un geam pe care curgeau lacrimile ploii de sfârșit de octombrie, am văzut-o pe Mama, în negru, coborând alături de tata dintr-o birjă.

În disperarea lor de a obține alinarea spirituală după pierderea Lucicăi, fuseseră plecați ceva vreme la București, timp în care eu rămăsesem în grija familiei Puha.

„A venit mama, au venit!”, am strigat. Era 1942, toamna. Pe scări, mama m-a luat în brațe și, cu lacrimi în ochi, mi-a spus: „Florinel, Lucica, nu mai vine.”

De atunci, de la şase ani și câteva suspine, o țin minte parcă mereu la fel, ca pe o fetiță. Iertați-mă, dragilor, dar așa am văzut-o eu întotdeauna: o fetiţă tristă… bună, blândă, înţelegătoare, obosită, uneori veselă, cu haz, generoasă, vorbăreaţă, cu nişte ochi adânci.

În doliu mi-a apărut atunci și așa o am în fața ochilor, până în ianuarie 1957, când a venit la piesa „Peer Gynt”, cu care îmi dădeam examenul de absolvire a Institutului. A fost felul ei de a sărbători reușita mea, înlocuind doliul cu o bluziță colorată.”, sunt pasaje din cartea lui Florin Piersic.

oana roman si marius elisei
nunta insta jpg
Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
cub claudia patrascanu png
FotoJet jpg
itisti specialisti it microsoft angajati birouri laptop
Pomii înfloriţi şi gazonul proaspăt tuns o fac pe actriţă sp stea numai în curte jpeg
condimente jpeg
image
image
image
image
image
image
oana roman si marius elisei
FotoJet jpg
Constantin Diță îl interpretează pe Giani din ”Las Fierbinți” jpeg
Noah Cyrus jpg
Ben Affleck jpg
cub claudia patrascanu png