Greva profesorilor continuă şi miercuri. Joi va fi organizat şi un miting în Bucureşti

150.000 de cadre didactice și peste 70.000 de angajați din personalul auxiliar din şcoli şi grădiniţe sunt în grevă generală, de luni, 22 mai. Sindicaliştii spun că nu au de gând să renunțe la protest, iar greva va continua și miercuri. Joi se anunță și organizarea unui miting. Grav este că orele ar putea fi suspendate săptămâni întregi. Și examenele naționale sunt afectate! Evaluarea Națională de la clasa a VI-a a fost deja amânată. 

Miercuri, 24 mai, profesorii continuă greva Foto: FSLI
Miercuri, 24 mai, profesorii continuă greva Foto: FSLI

Nicolae Ciucă, întâlnire cu reprezentanții elevilor și ai părinților

Astăzi, 23 mai, premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu reprezentanți ai părinților și ai elevilor și le-a cerut să susțină demersurile Guvernului ca greva din educație să fie încheiată. El a promis că, Guvernul, va veni cu un calendar al rezolvării problemelor salariale.

La rândul lor, sindicaliștii din învățământ spun că sunt dispuși să negocieze „în orice moment, la orice oră, oriunde dorește Guvernul", dar susțin că„,nu au primit niciun răspuns concret".

Miercuri, a treia zi de grevă generală în școli

Premierul și mai mulți miniștri au fost invitați la ședința sindicaliștilor de miercuri. „I-am invitat mâine (miercuri - n.r.) la o ședință pe care o avem cu liderii din țară. Poate mâine vin cu o surpriză, dar astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă", a spus Hăncescu, scrie Observatornews.ro.

Ședința va fi la sediul FSLI, unde se întâlnesc liderii celor trei organizații sindicale. ,„Invitația este pentru premier, Marcel Ciolacu, ministrul Finanțelor şi ministrul Muncii", a adăugat Hăncescu.

Astfel că, miercuri, va fi a treia zi de grevă generală în școli. Amintim că sunt în grevă peste 150.000 de cadre didactice și peste 70.000 de angajați din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic.

Când o să aibă loc examenele pentru clasa a VI-a

Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai – Limbă și comunicare, respectiv 31 mai – Matematică și științe ale naturii, conform informațiilor apărute pe site-ul oficial al instituției.

,,A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul clasei a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022-2023. Astfel, Evaluarea națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai – Limbă și comunicare, respectiv 31 mai – Matematică și științe ale naturii”, conform comunicatului de presă emis de către Ministerul Educației.

De ce fac profesorii grevă

Profesorii cer majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;

Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;

Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic

Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;

Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat)

Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;

Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net