Iarnă neașteptată în plină primăvară! Strat de zăpadă de 20 cm, ploi și ninsori
Deși ne aflăm deja în primele zile ale lunii aprilie, vremea rea și ninsorile continuă să facă probleme de-a lungul României. Prognoza meteo tocmai a fost actualizată iar în acest weekend, mai bine de jumătate din țară se află sub cod galben de ploi torențiale.

Vremea continuă să fie capricioasă în România, în ciuda faptului că deja începem să înaintăm în prima jumătate a lunii aprilie. În plus, la munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, deja s-a așternut un strat de aproximativ 20 de centimetri de zăpadă.
În urma ninsorilor, autoritățile au intervenit pentru a deszăpezi drumurile iar, din păcate, meteorologii vin cu și mai multe vești proaste. În această seară, pe data de 3 aprilie, sunt anunțate ninsori puternice la munte, iar vântul poate ajunge la o viteză de 80 km/h.
La altitudini de peste 1.800 de metri, se poate depune un nou strat de 20 de centimetri de zăpadă, însă vremea ar trebui să devină mai plăcută începând cu 5 aprilie.
Codul galben va afecta mai multe zone din țară
Din păcate, vremea rea nu va face probleme numai la munte, ci și în restul țării. Meteorologii de la ANM au emis o avertizare de cod galben de ploi însemnate cantitativ. Această avertizare este valabilă până pe data de 4 aprilie, la ora 18:00.
„Începând din dimineața zilei de joi, vor fi ploi local însemnate cantitativ în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul și estul Transilvaniei. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar vineri și sâmbătă vor fi însoțite izolat de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. În intervale scurte de timp, sau prin acumulare până la sfârșitul intervalului, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de 40…60 l/mp”, anunță meteorologii.
Ninsorile vor continua la munte
Vremea va continua să fie capricioasă în țara noastră, chiar dacă ne aflăm deja în primele zile ale lunii aprilie.
„În Carpații Meridionali, iar din noaptea de vineri spre sâmbătă și în Carpații Orientali, la peste 1.800 m altitudine, temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă cu grosimi, în medie, de 10…20 cm.
Temporar vor fi intensificări ale vântului vineri în regiunile vestice, iar de vineri noapte până sâmbătă seara în cele estice, cu viteze în general de 40…50 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h”, mai spun meteorologii.































