Iată ce drumuri ne fac pe bani europeni!

Ultima actualizare:

    Statistica arată că în prezent  sunt în lucru  circa 160 km de autostradă, în toată ţara
Statistica arată că în prezent sunt în lucru circa 160 km de autostradă, în toată ţara

Pe hârtie nu ducem lipsă de promisiuni, dar autorităţile susţin sus şi tare că o parte dintre ele au fost puse în practică. Mai multe proiecte de infrastructură, de peste 13,8 miliarde de lei, au fost scoase la licitaţie şi urmează să fie acoperite din bani europeni.

România este ţara unde totul se face cu viteza melcului. Mai ales marile proiecte de infrastructură, care au rămas doar pe hârtie. De la Revoluţie încoace ni s-au promis peste 2.000 de kilometri de şosele de mare viteză, care să lege toate regiunile istorice ale ţării, dar s-au făcut de patru ori mai puţin. Acum, suntem la momentul când cei de la Compania Naţională de Administrare  a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) spun că au primit fonduri europene şi că au scos la licitaţie, în perioada ianuarie-august 2017, mai multe lucrări. 

  • Autostrada Sibiu-Piteşti. Este parte importantă a Coridorului IV Pan-European şi reprezintă prioritatea absolută a autorităţilor. Astfel că au fost scoase la licitaţie contractele pentru proiectarea şi execuţia loturilor 1 şi 5, iar până la sfârşitul anului, CNAIR intenţionează să scoată la licitaţie şi  documentaţiile pentru proiectarea şi execuţia loturilor 2, 3 şi 4 ale acestei autostrăzi, după ce Institutul Geologic Român va pune la punct documentaţia premergătoare. 
  • Drumul Expres Craiova- Piteşti. Proiectul este important pentru dezvoltarea economică a zonei de sud a ţării şi au fost scoase la licitaţie proiectarea şi execuţia celor 4 loturi ale drumului. Acesta se va întinde pe 121 km.
  • Pasaje şi autostrăzi pentru Capitală. Lărgirea la patru benzi a actualei Centuri a Capitalei pe sectorul DN 2 - A2 reprezintă un pas important pentru îmbunătăţirea traficului din zona de Nord a Bucureştiului.  Proiectul prevede demararea unor lucrări de execuţie. Tot pentru îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie pe Centura de Nord a Capitalei, a fost lansată în acest an licitaţia pentru proiectarea şi execuţia Pasajului de la Mogoşoaia. Totodată, pentru a debloca traficul în cele mai importante zone ale Centurii de Sud, CNAIR a scos la licitaţie documentaţia pentru proiectarea şi execuţia pasajelor Berceni şi Olteniţa. Acestea sunt configurate ca sensuri giratorii suspendate.  Noua Autostradă de Centură, cunoscută şi sub denumirea de Ringul, a fost şi ea scoasă la licitaţie publică anul acesta. 
  • Alte proiecte din ţară. Varianta de ocolire Timişoara Sud, finalizarea Autostrăzii Braşov–Tg. Mureş-Cluj- Oradea (loturile 1,2,3 - Suplacu de Barcău-Borş), lărgirea la 4 benzi a DN7 (Bâldana – Titu) şi Varianta de Ocolire a Municipiului Bârlad. Tot în acest an Compania a lansat licitaţii pentru elaborarea unor Studii de Fezabilitate şi Proiecte Tehnice pentru drumurile de mare viteză Focşani – Bacău, Ploieşti – Buzău, Bacău – Paşcani şi Buzău – Focşani, dar şi pentru construcţia drumului de legătură între Autostrada Bucureşti-Ploieşti şi Aeroportul Henri Coandă.

Autostrada Comarnic-Braşov nu este pe listă 

simeon stalpnicul png

De patru ani tot aşteptăm să înceapă lucrările la Autostrada Comarnic-Braşov. Asta, deşi fostul ministru al Marilor Proiecte, Dan Şova, declara, în 2013, că va termina Autostrada Comarnic-Braşov până în 2016. Proiectul nu se află nici acum pe lista de priorităţi a CNAIR, iar prim-ministrul Mihai Tudose a cerut sprijinul Băncii Mondiale. Mai exact, se va înfiinţa o unitate nouă de proiect special, care va fi în subordinea premierului şi va fi gestionată cu experţi de la Banca Mondială şi un grup de experţi români, coordonaţi de un consilier al premierului. Ar fi pentru prima oară când un Guvern deleagă gestionarea unui proiect atât de important unui organism extern.

Pod suspendat peste Dunăre la Brăila

simeon stalpnicul png

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, pentru care a fost scos la licitaţie anul acesta contractul destinat proiectării şi execuţiei, reprezintă cel mai complex proiect de infrastructură lansat în ultimii 27 de ani în România. După ce va fi construit, acesta se va număra printre primele cinci poduri din Europa ca deschidere centrală, 1.120 de metri. Lungimea totală a construcţiei este de 23,413 km şi cuprinde două secţiuni: 

  • Drumul principal Brăila - Jijila, cu o lungime 19,095 km ( include şi lungimea podului şi a viaductelor de acces), viaduct de acces la km 4, cu o lungime de 110 m şi viaduct de acces la km 6, cu o lungime de 110m.
  • Drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin, în lungime de 4,328 km. Studiul de fezabilitate a fost revizuit şi aprobat anul trecut, iar costurile sunt undeva la circa 500 de milioane de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net