Klaus Iohannis, declaraţii după şedinţa CSAT. Ce măsuri vor fi luate în contextul conflictului Rusia-Ucraina

Ultima actualizare:

Klaus Iohannis a dat declaraţii după şedinţa CSAT, privind conflictul ruso-ucrainean şi siguranţa României în contextul tensiunilor dintre cele două ţări. Preşedintele ţării a dat asigurări că cetăţenii României sunt protejaţi indiferent de felul în care va evolua situaţia. 

Klaus Iohannis foto: Arhivă
Klaus Iohannis foto: Arhivă

Klaus Iohannis a declarat că, în şedinţa CSAT de miercuri, au fost discutate măsurile ce vor fi luate în cazul unei escaladări a situaţiei tensionate din Rusia şi Ucraina şi a fost făcută o analiză a securităţii din zonă. El a subliniat că România şi statele aliate trebuie să aibă în vedere orice scenariu. 

"Am încheiat ședința CSAT în care am abordat situația de securitate. De asemenea, am examinat măsurile privind dezvoltarea capacităților de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate care să ne permită o consolidare a rezilienței. Am făcut o analiză completă a situației de securitate din regiune inclusiv din punct de vedere militar, economic și al energiei. Trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil", a început Klaus Iohannis conferinţa de presă.

El a mai spus că actual criză ţine de întreg spaţiul euro-atlantic, nu doar de cele două ţări direct implicate. Pentru a putea gestiona cât mai bine situaţie, este esenţial ca statele membre UE şi NATO să fie unite în aceste momente şi să menţină constant un dialog între ele. 

"Actuala criză de securitate creată de Rusia nu este doar despre Ucraina, nici măcar doar despre securitatea Europeană. Ci este despre securitatea întregului spațiu euro-atlantic. În aceste momente este important ca în NATO și UE să dăm dovadă de unitate și solidaritate. Avem un dialog permanent la toate nivelurile în cadrul NATO, în cadrul OSCE și UE", a subliniat preşedintele României.

Klaus Iohannis: "Acţiunile Rusiei afectează stabilitatea zonei Mării Negre"

Klaus Iohannis a mai declarat că acţiunile recente ale Rusiei, care este acuzată de Ucraina că a trimis noi trupe în regiunea Donbas, duc la destabilizarea zonei şi indică o posibilitate a unui conflict armat.

"Escaladarea tensiunilor și consolidarea masivă a prezenței militare ruse în proximitatea Ucrainei și în regiunea Mării Negre afectează stabilitatea. Aceste demersuri arată posibilitatea folosirii forței împotriva Ucrainei. Acțiunile recente ale Federației Ruse încearcă să modifice parametrii structurii de securitate. Am analizat o gamă întreagă de scenarii potențiale de la atacuri cibernetice la folosirea crizei energetice", a mai spus şeful statului român.

Klaus Iohannis: "Trebuie să fie pregătiţi dacă Rusia refuză dialogul"

Datorită faptului că România se învecinează cu Ucraina, ţara noastră are un rol important în dialogul pentru deescaladarea situaţiei. Astfel, România a transmis Rusiei care sunt îngrijorările actuale, dar trebuie să fie pregătită în cazul în care Putin refuză o discuţie amicală. 

"Am fost foarte activ implicați din punct de vedere diplomatic prin prisma poziționării noastre geografice.  Dialogul diplomatic trebuie să aibă un rol primordial în detensionarea situației actuale și e important ca acesta să continue. Discuțiile recente au permis prezentarea detaliată a abordării NATO insistând asupra obiectivului clar al dezescaladării.

Am transmis fără echivoc Rusiei îngrijorările alianței. Trebuie să fim pregătiți și pentru scenariul în care Rusia refuză dialogul. Indiferent de evoluțiile actuale din regiune, NATO trebuie să își mențină la nivel ridicat capacitatea de descurajare care să îi permită să își îndeplinească obiectivele strict defensive", a mai spus Klaus Iohannis.

Ce măsuri au fost discutate în şedinaţa CSAT

Iohannis a prezentat şi câteva dintre măsurile care au fost discutate şi aprobate în şedinţa CSAT. Printre ele se află şi gestionarea unei eventuale crize a refugiaţilor, dar şi creşterea prezenţei trupelor aliate pe teritoriul României. 

"Am decis în ședința CSAT o serie de măsuri importante. Voi da doar câteva exemple: continuarea demersurilor concrete pentru creștere prezenței aliate pe teritoriul României; vom continua planificarea pentru gestionarea intrării unui posibil val de refugiați pe teritoriul nostru, vom stabili gestionarea unor efecte negative în domeniile energetic şi financiar-bancar, vor fi urgentate procedurile referitoare la securitatea națională. Şeful Statului Major a prezentat o parte dintre măsurile care vin în completarea celor deja existente, pentru o pregătire corespunzătoare a României. Planul a fost aprobat de CSAT", a mai adăugat Klaus Iohannis. 

Klaus Iohannis: "Nu este cazul ca vreun cetăţean să se teamă"

Preşedintele român a subliniat că România are sprijinul NATO, a alianţă puternică, iar românii nu trebuie să se teamă pentru siguranţa lor. 

"NATO este una dintre cele mai puternice alianţe din istorie. România se bucură în prezent de toate garanțiile de securitate și nu este cazul ca vreun cetățean să se teamă. Suntem angajați să discutăm, să decidem și să punem în practică cele mai bune măsuri pentru siguranța noastră, a tuturor", a concluzionat Klaus Iohannis.

Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net